Contestaţie la executare. Sentința nr. 9570/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 9570/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 5027/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 21 Iunie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. T. S.

Grefier I. A. V.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9570

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorul N. G. C. și pe intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI, având ca obiect contestație la executare.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța constată că, dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 07.06.2013, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 14.06.2013 și ulterior pentru astăzi, 21.06.2013, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 13.02.2013 sub nr._, contestatorul N. G. C. a formulat, în contradictoriu cu intimata A.F.P. Iași, contestație la executare împotriva titlului executoriu nr._/14.01.2013 și împotriva somației nr._/14.01.2013, solicitând anularea acestor acte și scutirea de plata sumei de 3.171 lei.

În motivarea cererii, contestatorul a precizat că la data de 27.01.2013 a primit prin poștă titlul executoriu nr._/14.01.2013 și somația nr._/14.01.2013, emise în baza deciziei de impunere nr._/23.09.2011, prin care a fost înștiințat că datorează Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate suma de 3.171 lei, dar nu cunoaște perioadele de timp pentru care s-a stabilit această sumă, dacă reprezintă contribuția la asigurarea de sănătate sau sunt incluse și dobânzile și penalitățile de întârziere aferente. A arătat contestatorul că nu a primit decizia de impunere emisă de C.A.S. Iași, iar somația și titlul executoriu, comunicate prin poștă la 27.01.2013 nu îndeplinesc condițiile de formă impuse de Codul de procedură fiscală. Contestatorul a susținut că nu a încheiat contract de asigurare cu C.A.S. Iași, iar debitul a fost calculat la venituri pe care nu le-a realizat efectiv.

În drept au fost invocate prevederile art.172 din OG nr.92/2003- Codul de procedură fiscală.

În susținerea cererii, contestatoarea a depus titlul executoriu nr._/14.01.2013, somația nr._/14.01.2013 și a solicitat administrarea probei prin înscrisuri, interogatoriul intimatei și expertiza contabilă.

Cererea a fost legal timbrată.

Intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității, având în vedere dispozițiile art.172 al.3 din OG nr.92/2003 și ale art.205 și urm. din OG nr.92/2003, contestatorul având posibilitatea de a formula contestație la organul fiscal emitent.

Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea contestației și a arătat că, potrivit dispozițiilor Legii nr.95/2006, persoanele care exercită profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin față de fond și să facă dovada plății contribuțiilor. Creanțele transmise de către CAS au avut la bază declarațiile de venit depuse de contestator, care figurează ca persoană fizică ce a obținut venituri din activități independente în perioada ianuarie 2006 – septembrie 2011, venituri supuse impozitării conform prevederilor Codului fiscal, iar obligația de a-și declara veniturile și de a face dovada plății contribuțiilor îi reveneau contestatorului. De asemenea, intimata a invocat decizia Curții Constituționale nr.243/17.02.2011.

În drept au fost invocate prevederile art.115 și urm. C.proc.civ. și OG nr.92/2003 - C.proc.fiscală.

AFP Iași a depus dosarul de executare în copie certificată.

A fost administrată proba prin înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Astfel cum rezultă din dosarul de executare, Casa de Asigurări de Sănătate Iași a emis la data de 23.09.2011 decizia de impunere nr. 6.508, prin care a calculat contribuția datorată de către contestator cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate în cuantum de 1.868 lei, dobânzi de 1.039 lei și penalități de întârziere de 264 lei, calculate în anexa la decizie.

Decizia de impunere reprezintă titlu de creanță conform art. 110 din OG nr. 92/2003 – Codul de procedură fiscală, iar art.111 din OG nr. 92/2003 instituie obligația achitării sumelor din titlu până pe data de 5 a lunii următoare dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, respectiv până pe data de 20 a lunii dacă data comunicării este cuprinsă între 16 – 31 din lună.

Decizia de impunere a fost comunicată contestatoarei la data de 06.10.2011, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, conform art.44 al.2 din OG nr. 92/2003.

Întrucât contestatoarea nu a achitat suma menționată în titlul de creanță, în termenul prevăzut de 15 zile de la comunicare, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași a emis somația nr._/14.01.2013 și titlul executoriu nr._/14.01.2013, comunicate prin publicitate, conform art.44 al.3 din OG nr.92/2003, întrucât nu a fost posibilă comunicarea prin niciuna dintre modalitățile prevăzute la art.44 al.2 din OG nr.92/2003, fiind întocmit în acest sens procesul verbal nr.56/21.01.2013.

În drept, potrivit art.172 al.1 Cod procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii, iar conform alineatului 3 al aceluiași articol, contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Titlul executoriu în cauză a fost întocmit în baza Deciziei de impunere nr.6508/23.09.2011, care a constituit titlu de creanță. Apărările contestatorului (nu a încheiat contract de asigurare cu C.A.S. Iași, decizia este nelegală, întrucât debitul a fost calculat la venituri pe care nu le-a realizat efectiv, nu cunoaște modalitatea de calcul a debitului) vizează legalitatea și temeinicia titlului de creanță.

Or, potrivit art.205 al.1 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Conform art.206 alin.(2), obiectul contestației îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat (…), iar conform dispozițiilor art.207 al.1, contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.

Întrucât pentru titlul de creanță devenit titlu executoriu este prevăzută o altă cale de atac (contestarea actului administrativ fiscal în contencios administrativ), rezultă că nelegalitatea și netemeinicia acestuia nu poate fi invocată pe calea contestației la executare, din acest punct de vedere, contestația fiind inadmisibilă, instanța urmând a admite excepția inadmisibilității.

În cadrul contestației la executare pot fi invocate neregularități ale procedurii execuționale, derivând din nerespectarea strict a regulilor de procedură a executării silite. În prezenta cauză, instanța constată că titlul executoriu a fost întocmit în baza unui titlu de creanță necontestat conform procedurii anterior arătate (art.205-207 Cod procedură fiscală). De asemenea, instanța constată că titlul executoriu în baza căruia se realizează prezenta urmărire silită a fost emis cu respectarea dispozițiilor art.141 Cod procedură fiscal. În ceea ce privește somația, aceasta cuprinde elementele prevăzute de art.145 al.2 din OG nr.92/2003 și nu prezintă vicii de esență, acest act având ca scop avertizarea debitorului cu privire la obligația de plată a sumelor cuprinse în decizia de impunere, din acest punct de vedere, contestația la executare fiind neîntemeiată și urmând a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția inadmisibilității invocată de intimată cu privire la capătul de cerere privind contestația la executare cu privire la Titlul executoriu nr._/14.01.2013.

Respinge capătul de cerere privind contestația la executare formulată de contestatorul N. C., cu domiciliul în Iași, .. 9, ., ., în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, cu sediul în Iași ..26, jud. Iași, cu privire la Titlul executoriu nr._/14.01.2013, ca inadmisibil.

Respinge capătul de cerere privind contestația la executare formulată de contestator în contradictoriu cu intimata cu privire la Somația nr. 22/_ /_, ca neîntemeiat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 21.06.2013.

Președinte, Grefier,

A.T.S. I.A.V.

Pentru președinte aflat în C.O. semnează jud. I. O. I., desemnată să îndeplinească atribuțiile specifice funcției de președinte secție civilă

Red./Tehnored.A.T.S./A.T.S..

4 ex./02.08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9570/2013. Judecătoria IAŞI