Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 11937/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința Camerei de Consiliu de la 25 Septembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE O. I. I.

Grefier D. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E.ON E. ROMÂNIA SA și pe pârâtul M. T., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, reclamanta E-ON E. România SA a chemat în judecată pe pârâtul M. T. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 340,63 lei cu titlul de contravaloare energie electrică furnizate și a sumei de 92,33 lei cu titlu de penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-au desfășurat relații comerciale, în virtutea cărora E-ON E. România SA a furnizat energie electrică pentru care a emis . facturi fiscale neachitate în termen

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025 și urm. C.proc.civ referitoare la cererile de valoare redusă.

Reclamanta a anexat cererii de chemare în judecată înscrisuri.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, părțile au încheiat contractul de furnizare a energiei electrice din 08.08.2003, reclamanta obligându-se la prestarea acestui serviciu și pârâtul la achitarea contravalorii sale.

Potrivit contractului pârâtul avea obligația de a achita prețul energiei electrice penalizate în termen iar în caz de întârziere penalități de întârziere.

Astfel, în privința debitului de 340,63 lei preț energie, instanța reține faptul că deși, pârâtul a beneficiat de energie electrică potrivit facturilor emise în perioada 03._ indicate în tabelul depus la dosar, acesta nu și-a respectat obligația de a o achita la termen. Sub aspectul penalităților de întârziere, instanța constată că acestea sunt în cuantum de 92,33 lei, la un coeficient de penalitate de 0,04-0,1% pe zi prevăzut pentru majorările de întârziere la plata obligațiilor bugetare.

Instanța reține astfel că reclamanta a făcut dovada existenței și întinderii obligației de plată a sumelor indicate iar, pârâtul, căruia îi revenea sarcina probei în sensul executării acestei obligații, nu a formulat nici o apărare și nu a produs nici o dovadă în acest sens. În consecință instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul la plata sumelor solicitate.

Văzând și disp. art. 453 C.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. E. ON E. ROMANIA SA cu sediul ales în Iași, ..4 bis, în contradictoriu cu pârâtul M. T., cu domiciliul în Iași, ..17

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 340,63 RON cu titlul de preț și suma de 92,33 RON cu titlul de penalități de întârziere.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 51,5 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare

Pronunțată în ședință publică azi, 25.09.2013

Președinte,Grefier,

OII 18.12.2013 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI