Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 26816/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2013

Ședința camerei de consiliu de la 26 Noiembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. B.

Grefier F. C.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. S. S.A. și pe pârât ASOCIAȚIA DE proprietari . SI B, având ca obiect cerere de valoare redusă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că s-a solicitat judecata in lipsă

Instanța procedează cu prioritate la verificarea competenței în baza dispozițiilor art. 131 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă și constată că este competentă material, general și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța, în ceea ce privește estimarea duratei procesului, conform dispozițiilor art. 238 Noul Cod de Procedură Civilă, estimează durata de circa 6 luni.

În temeiul dispozițiilor art. 255 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă încuviințează pentru părți probele solicitate, proba cu înscrisuri, depuse la dosarul cauzei.

Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri în completare, în temeiul dispozițiilor art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre competentă soluționare.

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată, pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta S.C. S. S.A. prin reprezentant legal, a chemat în judecată pe pârâtul ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să o oblige la plata debitului în valoare de 4106,25 lei reprezentând c/v servicii de salubritate prestate și neachitate pentru perioada 08._ și a sumei de 239,16 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului pentru aceiași perioadă, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul de prestări servicii nr. 6736/21.02.2006, având ca obiect, potrivit art. 1 din contract, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor. Întrucât pârâta nu a înțeles să achite contravaloarea serviciilor prestate, s-a acumulat un debit de 4106,25 lei cu titlu de preț reprezentând contravaloare facturilor de salubritate emise pe perioada 08._.

De asemenea, reclamanta arată că, în temeiul art. 5.4 din contractul încheiat, la debit au fost calculate penalități în cuantum de 239,16 lei. Totodată, reclamanta a învederat instanței că a încercat soluționarea amiabilă a litigiului.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025 și urm. Cod proc. civilă, solicitându-se totodată judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului legal al reclamantei.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 200 lei.

În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Pârâta, legal citată, nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.

Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:

În fapt, reclamanta S.C. S. S.A. a încheiat cu pârâtul contractul de prestări servicii nr. 6736/21.02.2006, prin care reclamanta se obliga la colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere.

În temeiul acestui act juridic, pârâta s-a obligat să achite contravaloarea serviciilor executate de prestator, în termenele legale, plata contravalorii serviciilor făcându-se pe baza facturilor emise de prestator sub formă de numerar.

De asemenea, părțile au convenit că, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței, atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare (art. 5.4 din contract).

În raport de data încheierii contractului, raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de Noul Cod Civil.

Potrivit art. 1270 C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.

Din punct de vedere al repartizării sarcinii probei între creditor și debitor, creditorul care pretinde executarea unei obligații trebuie să dovedească existența ei.

În cazul obligațiilor de a da sau de a face, în situația în care creditorul face dovada existenței creanței, neexecutarea obligației corelative a debitorului se prezumă cât timp acesta din urmă nu dovedește executarea.

În prezenta cauză instanța apreciază că reclamanta a dovedit existența creanței pe care o deține împotriva pârâtei prin depunerea la dosarul cauzei a contractului de prestări servicii salubritate și a facturilor fiscale emise în temeiul acestuia.

Pârâta avea posibilitatea contestării facturilor emise de reclamantă în termen de 10 zile de la primire, în caz contrar factura considerându-se acceptată.

În cauză pârâta nu a contestat facturile emise în termenul prevăzut în contract, astfel încât facturile au fost acceptate tacit la plată de către acesta.

Pârâta, legal citată, nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală și nici nu a făcut dovada stingerii obligațiilor pe care le are față de reclamantă.

Potrivit principiului menționat mai sus, cât timp pârâta nu a făcut dovada îndeplinirii obligației corelative de plată a prețului, se prezumă neexecutarea acesteia și prin urmare pretențiile reclamantei sunt întemeiate, motiv pentru care instanța urmează să le admită și să admită în consecință acțiunea cu privire la debitul principal, reprezentând c/v serviciilor de salubritate prestate și neachitate..

De asemenea, din convenția părților reiese acordul acestora în privința aplicării penalităților de întârziere în caz de neplată la termen a facturilor (art. 5 pct. 4 din contract), acord valabil, în condițiile art. 1066 și urm. C. civ., ca modalitate de evaluare anticipată a prejudiciului părții în caz de neexecutare sau executare cu întârziere sau necorespunzătoare a obligațiilor de către cealaltă parte. Această sumă reprezintă prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a neexecutării la termen a obligației pârâtului de a plăti anumite sume de bani, prejudiciu pe care însăși legiuitorul civil l-a catalogat ca intrinsec acestui tip de obligații (art. 1088 alin. 2 C.civ.), și care apare cu atât mai justificat în cazul raporturilor comerciale, prin prisma principiului interdependenței acestora. Reținând că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile la termenele stipulate în facturi, văzând și dispozițiile art. 1082 C.civ., instanța constată întemeiate pretențiile reclamantei cu privire la suma de 239,16 lei, sumă în mod corect calculată de către reclamantă, astfel cum a rezultat din verificarea tabelului de calcul al penalităților, motiv pentru care va obliga pârâtul să achite reclamantei această sumă cu titlu de penalități întârziere.

În consecință, fața de cele arătate, instanța apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale și ținând cont și de prevederile art. 1516 din C. civ., având în vedere disp. art. 1073 C.civ, incident la data încheierii contractului și aplicabil în speță, „creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exacta și la a obligației”, instanța va admite cererea reclamantului.

Conform prevederilor art. 453 C. proc. civ., partea care a căzut în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Reclamanta a dovedit efectuarea cheltuielilor de judecată, depunând în acest sens la dosarul cauzei chitanța în valoare de 200 lei. Față de soluția pronunțată și având în vedere dispozițiile mai sus-menționate, reținând culpa procesuală a pârâtei, instanța îl va obliga la plata către reclamantă a sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. S. S.A., cu sediul în Iași, . în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari . și B, cu sediul în Iași, .-17, ..

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 4106,25 lei, reprezentând c/v servicii de salubritate prestate și neachitate pentru perioada 08._, suma de 239,16 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului și suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publică, azi 26.11.2013.

Președinte, Grefier,

Red./Tehnored.: M.B.

4 ex/30.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI