Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 3611/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 20 Decembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. N.
Grefier P. T.
Sentința civilă nr._/2013
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M. M., intervenient în nume propriu M. P. și pe pârâta ., având ca obiect obligație de a face constatare caracter abuziv clauză contractuală - Lg. 193/2000.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11 decembrie 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, pentru a acorda părților posibilitatea de a formula concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru data de 18 decembrie 2013, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 31 ianuarie 2013 sub nr._, reclamanta M. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ., pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate caracterul abuziv al clauzei 3d și să fie obligată pârâta la eliminarea acestei clauze din Convenția de credit nr._/22.11.2007. S-a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că la data de 22 noiembrie 2007 a încheiat cu . convenția de credit nr._/22.11.2007, prin care la punctul 3 din secțiunea Condiții speciale, erau prevăzute două clauze cu privire la dobândă – „3a” - rata dobânzii este de 4,25% pa și „3d” – data ajustării dobânzii: banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară. Reclamata a apreciat că prin inserarea în contract a clauzei „3d” se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, întrucât criteriul folosit este unul vag, nefiind explicat în convenție cum se determină schimbările semnificative și nici cu cât se modifică dobânda în asemenea situații. A mai a precizat că în situația în care schimbările semnificative vor duce la reducerea dobânzii, banca nu poate fi obligată să reducă dobânda, nefiind asumată o obligație în acest sens. Reclamanta a mai susținut faptul că, această clauză „3d” nu a fost negociată de părți, respectiv nu a fost exprimată clar, fără echivoc, și înțeleasă fără a necesita cunoștințe de specialitate.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1 și 4 din Legea nr. 193/2000.
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997 și art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995.
În dovedirea acțiunii s-a solicitat proba cu înscrisuri, fiind atașate în copie invitația pârâtei la conciliere directă și răspunsul scris al acesteia la această invitație, convenția de credit nr._/22.11.2007, planul de rambursare al creditului.
Acțiunea a fost formulată și semnată de mandatar avocat Ț. G. E., conform împuternicirii nr. 886/31.01.2013.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâta a invocat și excepția litisconsorțiului obligatoriu, fiind necesară chemarea în judecată a tuturor părților convenției, excepția lipsei calității procesual active, excepția lipsei de obiect, la momentul introducerii acțiunii clauzele „3a” și „3d” din contract fuseseră modificate prin acte adiționale semnate de părți, excepția lipsei de interes, prin promovarea unei acțiuni care privesc două clauze inexistente. În fapt, pârâta a arătat că ulterior semnării convenției s-au încheiat cu reclamanta mai multe acte adiționale, ultimul act adițional nr. 5 din 26.06.2012, fiind semnat de reclamantă cu mențiunea confirm că am analizat și agreat în cunoștință de cauză prevederile de mai sus. Pârâta a mai invocat excepția prescripției dreptului la acțiune întrucât se pune problema unei nulități relative, prescriptibile, termenul de prescripție de 3 ani începând să curgă de la data încheierii convenției de credit. Pârâta a mai susținut că nu se poate reține caracterul abuziv al acestei clauze, clauza fiind negociată. S-a invocat excepția lipsei de temei al acțiunii întrucât la momentul în care au contractat împrumutul acesta era foarte avantajos și a profitat reclamantei, care a refinanțat ale trei credite (fapt care denotă o uzanță în încheiere convențiilor de credit), iar faptul că a fost de acord să contracteze un credit în franci elvețieni, chiar dacă nu obținea venituri în această monedă, arată că și-a asumat acest risc. Creșterea costului creditului nu a rezultat din creșterea dobânzilor și comisioanelor, ci din creșterea cursului de schimb.
În dovedire s-au solicitat proba cu înscrisuri, martori și interogatoriul reclamantei. Au fost anexate în copie: actul adițional nr. 5/22.11.2007.
Întâmpinarea a fost formulată prin mandatar avocat M. A., conform împuternicirii din 04.03.2013.
La data de 24.04.2013 reclamanta a formulat o cerere de întregire acțiunii, solicitând și constatarea nulității actelor adiționale convenției de credit, cerere formulată în termenul prevăzut de art. 132 Cod procedură civilă, instanța respingând prin încheierea din 24 aprilie 2013 excepția tardivității formulării cererii de întregire a acțiunii, invocată de pârâtă.
La data de 05 iunie 2013, în dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._ a fost admisă excepția de conexitate, dispunându-se trimiterea dosarului cu nr._ la prezenta cauză, reunirea și judecarea împreună.
Prin cererea înregistrată la data de 30 ianuarie 2013 pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._, reclamanta M. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ., pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate caracterul abuziv al clauzei „5a” în forma sa inițială din convenția de credit nr._/22.11.2007, să fie obligată pârâta la eliminarea acestei clauze din Convenția de credit nr._/22.11.2007, precum și clauzelor derivate din aceasta, să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 7219 CHF, reprezentând comisioane încasate în temeiul clauzei „5a” și a eventualelor clauze derivate din aceasta. S-a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a susținut caracterul abuziv al clauzei „5a”, arătând că nu a fost negociată direct cu consumatorul, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ți nu s-a explicat într-un limbaj ușor inteligibil, care este serviciul oferit în schimb. Reclamanta a arătat că în contract nu se explică ce reprezintă comisionul de risc, dacă este o dobândă, un comision sau o garanței. Până la data de 31.01.2013 pârâta a încasat suma de 7219 CHF cu titlu de comision de risc, așa cum rezultă din planul de rambursare.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000, art. 75 din Legea nr. 296/2004, art. 1179 alin. 1 pct. 3 cod civil și art. 274 Cod procedură civilă.
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu art. 15 lit. j din Legea nr. 146/1997 și art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995.
În dovedirea acțiunii s-a solicitat proba cu înscrisuri, fiind atașate în copie aceleași înscrisuri atașate și în dovedirea cererii obiect al dosarului_ .
Acțiunea a fost formulată și semnată de mandatar avocat Ț. G. E., conform împuternicirii nr. 885/31.01.2013.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâta a invocat următoarele excepții: excepția de conexitate, excepția lipsei calității procesual active, excepția lipsei de obiect, excepția lipsei timbrajului, excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția litisconsorțiului obligatoriu. Pe fondul cauzei, pârâta a susținut că nu se poate reține caracterul abuziv al clauzei „5a” motivat de faptul că, acest comision constituie un element al prețului, perceperea comisionului a fost clară și fără echivoc, fiind însușită de consumatori, prin semnarea contractului și a planului de rambursare.
În dovedire s-au solicitat proba cu înscrisuri, martori și interogatoriul reclamantei. A fost anexat în copie: actul adițional nr. 2/24.09.2010.
Întâmpinarea a fost formulată prin mandatar avocat M. A., conform împuternicirii din 04.03.2013.
La termenul de judecată din 06 iunie 2013 M. P., soțul reclamantei M. M. a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, solicitând să se constate caracterul abuziv al clauzei „5a” din convenția de credit nr._/22.11.2007 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4007,58 lei, reprezentând comision de risc încasat, și plata cheltuielilor de judecată. În fapt, a arătat că a semnat convenția de credit în calitate de coîmprumutat și aderă în totalitate la poziția procesuală a soției sale. În baza art. 242 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă. Au fost anexate la dosar în copie actul adițional nr. 2/24.09.2010, actul adițional nr. 3/09.12.2010, actul adițional nr. 4/27.05.2011, contractul de garanție reală asupra creanțelor – accesoriu al convenției de credit nr._ încheiat la 27.05.2011 și actul adițional nr. 5/26.06.2012. Cererea a fost pusă în discuția părților în ședința publică din 04 septembrie 2013, fiind admisă în principiu, M. P., dobândind calitatea de intervenient în cauză.
Privitor la constatarea nulității actelor adiționale, pârâta a formulat la 04 septembrie 2013 precizări, cu caracter de întâmpinare, invocând lipsa de interes în a solicita anularea unor clauze inexistente, excepția lipsei calității procesual active, precum și lipsa de obiect și inadmisibilitatea. S-au enumerat modificările aduse prin actele adiționale – actul adițional nr. 2/24.09.2010 pct. 3 lit. a a modificat modalitatea de calcul a dobânzii, prin actul adițional nr. 3/09.12.2010 s-a redus comisionul de administrare credit, de la 0,22% la 0,1% pe lună, aplicat la soldul creditului, iar prin actul adițional nr. 4/27.05.2011 –a instituit o perioadă de grație de 12 luni începând cu luna mai până în aprilie 2012.
La data de 17 septembrie 2013, reclamanta și-a precizat capătul de cerere privitor la constatarea nulității actelor adiționale, arătând că înțelege să solicite constatarea nulității absolute a actelor adiționale nr. 2 și nr. 5, ca o consecință a anulării actului principal, și datorită vicierii consimțământului părților. Lipsa actului adițional nr. 1 face ca între actul adițional nr. 2 și convenția inițială să nu existe nici o legătură.
Prin încheierea de ședință din data de 09.10.2013 au fost respinse excepția lipsei calității procesual active și prescripției dreptului material la acțiune, invocate prin întâmpinare. S-a renunțat la excepția lipsei litisconsorțiului obligatoriu, iar excepțiile lipsei de obiect, lipsei de inters și lipsei de temei au fost unite cu fondul.
La termenul din data de 30.10.2013 a fost administrată proba cu interogatoriile reclamantei și intervenientului, solicitată de pârâtă (filele 176-181). A fost anexată adresa nr._/01.11.2013, privitoare la sumele încasate de pârâtă cu titlu de comision de risc în perioada nr. 24.12.2007 și până la 24.07.2010.
În baza art. 146 Cod procedură civilă, părțile au formulat concluzii scrise, atașate la dosar și avute în vedere de instanță la pronunțare.
Analizând prioritar excepțiile invocate de pârâtă, instanța va respinge excepția lipsei de obiect, constatând că reclamanta critică atât forma inițială a clauzelor, prin care se stabileau dobânda și comisionul de risc, clauze care au existat și au produs efecte între părți, cât și forma clauzelor după modificarea lor. Cât timp clauzele au fost și sunt prezente în contract, nu se poate susține că acțiunea este lipsită de obiect, motiv pentru care excepția lipsei de obiect urmează a fi respinsă. Instanța va respinge și excepția lipsei de temei, în susținerea sa fiind expuse de către pârâta aspecte care sunt de fapt apărări de fond.
Interesul echivalează cu folosul practic urmărit de partea care promovează o cerere de chemare în judecată, constituind scopul fundamental al acesteia precum și o condiție esențială în promovarea efectivă a oricărei cereri, adresate instanței de judecată. Lipsa interesului poate rezulta din absența unei finalități concrete a soluționării respectivei cereri. Cele două condiții de bază specifice interesului sunt ca acesta să fie legitim și să fie născut/actual (aspect distinct de caracterul actual al dreptului). În ceea ce privește solicitarea de constatare a caracterului abuziv al clauzei „3d” din condițiile speciale ale convenției de credit, instanța constată că formularea inițială a clauzei a fost înlăturată din contract prin actele adiționale, neregăsindu-se nici în alte prevederi contractuale introduse prin cele două acte adiționale. Iar pentru perioada cât a fost în vigoare în formularea inițială nu s-a făcut aplicarea clauzei „3d”. Prin urmare, reclamanții nu mai justifică interesul concret de a se constata eventualul caracter abuziv al unei clauze care, în perioada cât a fost în vigoare, nu a fost activată de pârâtă. În ceea ce privește conținutul clauzei „3d” după modificările aduse acesteia prin actele adiționale, se constată că ajustarea ratei dobânzii este prevăzută în relație cu un indicator obiectiv, în mod curent folosit în contractele de credit, respectiv Libor la 3 luni, astfel că respectiva clauză este clar și inteligibil formulată. Față de cele reținute instanța va admite excepția lipsei de interes invocată de pârâtă cu privire la capătul de cerere în constatarea nulității clauzei „3d” din Convenția de credit nr._/22.11.2007.
În ceea ce privește interesul reclamantei și intervenientului în solicitarea de constatare a caracterului abuziv al clauzei „5a” din condițiile generale de credit, instanța constată că, deși formularea inițială a clauzei a fost înlăturată din contract prin actele adiționale, ea a produs efecte o perioadă, motiv pentru care instanța apreciază că există interes în promovarea acestei cereri.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, precum și motivele și argumentele părților, instanța reține următoarele:
În fapt, între pârâta .>, în calitate de bancă împrumutătoare, și reclamanta M. M. și intervenientul M. P., în calitate de împrumutați, s-a încheiat convenția de credit nr. Convenția de credit nr._/22.11.2007, în temeiul căreia pârâta a acordat reclamantei și intervenientului, în calitate de soți un credit în valoare de 57.500 CHF, pe o durată de 252 de luni. În partea intitulată „condiții speciale ale convenției”, la pct. 3 lit. d s-a prevăzut că banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării.
De asemenea, la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale ale convenției”, a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției. Creditul acordat reclamanților urma a fi rambursat potrivit planului de rambursare anexă la contract, în care este prevăzut, pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și dobânda aferentă, și valoarea comisionului de risc la care face referire pct. 5 lit. a din convenție. Executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente, a fost garantată prin constituirea, de către reclamantă și intervenient, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang I asupra unui apartament proprietatea acestora, după cum rezultă din pct. 7 din Condițiile Speciale ale Convenției de credit. Polița de asigurare a acestui imobil pentru acoperirea tuturor riscurilor a fost cesionată în favoarea pârâtei, așa cum se prevede în art. 7 lit. b din „condițiile speciale” ale convenției de credit.
Ulterior părțile au semnat mai multe acte adiționale. Deși s-a susținut încheierea actului adițional nr. 1, pârâta nu a putut face dovada acestuia. La data de 24.09.2010 părțile au încheiat actul adițional nr. 2 la convenția de credit nr._/22.11.2007, care a modificat modalitatea de calcul a dobânzii, la data de 09.12.2010 actul adițional nr. 3 care a redus comisionul de administrare credit, de la 0,22% la 0,1% pe lună, aplicat la soldul creditului, iar la data de 27.05.2011 actul adițional nr. 4 care a instituit o perioadă de grație de 12 luni începând cu luna mai până în aprilie 2012. Toate aceste acte adiționale au fost semnate, specificându-se de către reclamantă “confirm că am analizat și agreat în cunoștință de cauză prevederile de mai sus”.
Raporturile contractuale dintre părți intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant – pârâta .> și consumatori – reclamanta M. M. și intervenientul M. P., astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din Legea nr. 193/2000.
Legea nr. 193/2000 prevede însă și o . clauze care nu pot face obiectul controlului privind caracterul lor abuziv. Astfel, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și, în mod corespunzător, art. 4 alin. 6 din actul normativ național transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă care, de o manieră mai clară, menționează că „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.
Clauza de la art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit are ca obiect stabilirea unui comision, așadar a unui element component al costului creditului, ceea ce, aparent, ar plasa această clauză sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și, deci, această clauză nu ar putea fi supusă controlului privind caracterul abuziv. Trebuie însă observat faptul că nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb (fiind necesar să existe o contraprestație corespunzătoare prețului perceput), precum și la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preț să fie exprimată în mod clar și inteligibil. Or, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc este doar o parte a costului contractului; partea cea mai importantă a costului contractului este dată de dobânda la credit, la care se adaugă o . comisioane, printre care și cel de risc. Secțiunea 3, intitulată „Costuri” din condițiile generale ale convenției de credit, la art. 3.5, definește comisionul de risc ca fiind acel comision perceput pentru punerea la dispoziție a creditului, definiție care este identică în substanță cu cea oferită de art. 3.1 cu privire la dobânda curentă. Nicio altă prevedere contractuală, fie ea din Condițiile generale sau speciale, nu oferă alte informații cu privire la destinația comisionului de risc, justificarea acestuia. În consecință, se constată că pentru același serviciu se percep două costuri, fără ca distincția dintre aceste costuri să fie exprimată în mod clar și inteligibil, așa cum cer art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE și art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000. Perspectiva din care simpla determinare a prețului, sub forma unui procent din soldul creditului, ar reprezenta o exprimare clară și inteligibilă a clauzei referitoare la preț nu poate fi primită, întrucât scindarea costului contractului induce ideea unor rațiuni diferite de percepere a componentelor prețului, ce trebuie cunoscute de cocontractant, trebuie să fie transparente, condiție ce nu e îndeplinită în speță. De altfel, în preambulul Directivei 93/13/CEE se menționează că, deși aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra raportului calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate, totuși acest raport poate fi luat în considerare la aprecierea corectitudinii altor clauze. Această declarație va fi interpretată de instanță, raportat la situația din prezenta cauză, în sensul că, întrucât, cel puțin aparent, pentru același serviciu sunt percepute două costuri, poate fi analizat caracterul eventual abuziv al unuia dintre ele, prin prisma perceperii, deja, a celuilalt cost. De asemenea, prevederea mai multor clauze având ca obiect costuri diferite percepute pentru același serviciu aduce în discuție problema existenței unei veritabile contraprestații pentru unele dintre aceste costuri, în speță comisionul de risc, aspect ce va fi analizat însă cu prilejul examinării cerinței bunei credințe în stipularea clauzei cenzurate.
Împrejurarea că reclamanta și intervenientul au avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce le reveneau, și sub aspectul valorii, și sub cel al perioadei, și au fost de acord, prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc, dispunând de posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu erau de acord cu acest comision, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care prin edictarea sa legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat cu comercianți contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art. 969 Cod civil conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr. 193/2000 reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.
Având în vedere ansamblul celor anterior expuse, instanța apreciază că poate proceda la analiza caracterului eventual abuziv al clauzei de la art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193/2000.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, un prim pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea împrejurării dacă acea clauză a fost negociată cu consumatorul. Se constată că art. 3.5 din Condițiile generale prevede în mod explicit că „pentru punerea la dispoziție a creditului împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului...”. Din conținutul art. 3.5 din Condițiile generale ale Convenției de credit rezultă în mod clar că pârâta nu are doar o vocație de percepere a comisionului de risc, ci un drept stabilit, urmând a fi fixat doar modul de calcul și scadența comisionului.
Art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede că dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Or, clauza privind comisionul de risc a fost deja prevăzută, în mod imperativ, în Condițiile generale ale convenției, care sunt condiții standard, preformulate, un contract de adeziune, astfel că, prin prisma art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000, sarcina probei faptului că această clauză ar fi fost negociată cu reclamanții îi revenea.
În speță, în cuprinsul răspunsurilor la interogatoriul administrat reclamanta M. M. a afirmat că a contractat creditul pentru a refinanța alte trei credite mai mici, a recunoscut că de la momentul semnării contractului și până la semnarea actelor adiționale nu s-a modificat prețul convenției, respectiv dobânda sau comisioanele, iar de la momentul semnării actului adițional nr. 2 nu a mai fost perceput acest comision. Intervenientul a avut o atitudine necooperată, refuzând practică să răspundă întrebărilor formulate de pârâtă.
În consecință, reclamanta nu au încercat negocierea necesității prevederii în contract a acestei clauze sau cuantumul comisionului de risc, acceptând contractul în forma propusă de pârâtă.
Totodată, la încheierea actelor adiționale la convenția de credit, M. M. și M. P. erau deja avizați cu privire la efectele pe care le produce clauza referitoare la comisionul de risc, despre care afirmă că a fost transformat în comision de administrare și, cu toate acestea, au acceptat inserarea în contract a comisionului de administrare, cu aceeași funcție ca și comisionul de risc. De asemenea, prin actul adițional nr. 3 s-a diminuat considerabil valoarea comisionului de administrare, ceea ce relevă rezultatul unei posibile negocieri a acestuia.
Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispoziției de la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit, este însă necesar și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Instanța constată însă că această clauză privind comisionul de risc și-a produs efectele doar 3 ani din durata contractuală de 25 de ani. Prin actul adițional nr. 3/09.12.2010 a fost înlăturat comisionul de risc, prevăzându-se, în schimb, un comision de administrare credit de 0,1%/lună, pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului. În actul adițional este explicat rolul comisionului de administrare a riscului de credit și modalitatea de calcul a acestuia. Așadar, în urma negocierii ce a avut loc între părți, dovadă că s-a modificat forma inițială a contractului, reclamanții au acceptat înlocuirea comisionului de risc cu comisionul de administrare, care reprezintă, în realitate, așa cum rezultă din definirea sa, doar un comision de risc redenumit și într-un procent mai mic (0,1% în loc de 0,22%), ce se calculează în același mod ca și comisionul anterior. Prin urmare, este de presupus că reclamanții ar fi acceptat acest comision (în realitate de risc) și la momentul încheierii convenției, în procentul de 0,1%. Având în vedere faptul că reclamanții nu au achitat comisionul de risc decât pentru o perioadă de 3 ani, că au acceptat plata în continuare a unui comision de risc redenumit de administrare, într-un procent de o treime din procentul comisionului de risc, instanța apreciază că prin stipularea, în convenția inițială, a comisionului de risc, și perceperea acestuia, nu s-a produs un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Modificarea valorii comisionului de risc transformat în comision de administrare, prin diminuarea acestuia, indică realizarea unei negocieri între părți cu privire la acest comision. De altfel, reclamanții putuseră constata, timp de 3 ani, efectele prevederii în contract a comisionului de risc și, cu toate acestea, au acceptat comisionul de administrare, care avea aceeași funcție. De asemenea, prin actul adițional s-a explicat rațiunea perceperii comisionului de administrare, astfel încât reclamanții nu mai pot susține că nu au înțeles rolul acestuia și, în consecință, nu l-ar fi putut negocia.
Nefiind îndeplinită cerința producerii unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța va respinge ca neîntemeiată solicitarea de constatare a caracterului abuziv al clauzei privind acest comision.
În ceea ce privește solicitarea de constatare a caracterului abuziv al clauzei de la pct. 3 lit. d din condițiile speciale ale convenției de credit, instanța constată că formularea inițială a clauzei a fost înlăturată din contract prin actele adiționale, neregăsindu-se nici în alte prevederi contractuale introduse prin actele adiționale. Iar pentru perioada cât a fost în vigoare în formularea inițială nu s-a făcut aplicarea clauzei de la art. 3 lit. d. Prin urmare, reclamanții nu mai justifică interesul concret de a se constata eventualul caracter abuziv al unei clauze care, în perioada cât a fost în vigoare, nu a fost activată de pârâtă. În ceea ce privește conținutul clauzei de la art. 3 lit. d după modificările aduse acesteia prin actele adiționale, se constată că ajustarea ratei dobânzii este prevăzută în relație cu un indicator obiectiv, în mod curent folosit în contractele de credit, respectiv Libor la 3 luni, astfel că respectiva clauză este clar și inteligibil formulată, motiv pentru care instanța a apreciat lipsa de inters în promovarea prezentei cereri.
Având în vedere cele anterior expuse va fi respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, precum și cererea de intervenție formulată de soțul reclamantei.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a reclamantei și intervenientului, instanța îi va obliga în solidar, să plătească pârâtei suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat. Ținând cont de complexitatea medie a cauzei, de faptul că pârâtei i s-a acordat asistență juridică și în alte cauze similare, instanța, în baza art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, apreciază că se justifică obligarea reclamantei și intervenientului doar la plata sumei de 1500 lei din onorariul de avocat în cuantum de 3100 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei de obiect și excepția lipsei de temei invocate de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiate.
Admite excepția lipsei de interes invocată de către pârâtă cu privire la capătul de cerere în constatarea nulității clauzei înscrise la pct. 3 lit. d din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/22.11.2007.
Respinge capătul de cerere în constatarea nulității clauzei înscrise la pct. 3 lit. d din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/22.11.2007, ca fiind formulat de persoane lipsite de interes.
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta M. M., cu domiciliul în ., ., ., județul Iași și domiciliul procedural ales în Iași, ., județul Iași, și intervenientul M. P., cu domiciliul în ., ., ., județul Iași și domiciliul procedural ales în Iași, ., județul Iași, în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A., cu sediul în București, șoseaua P. nr 42, sector 2.
Admite în parte cererea pârâtei de obligare la plata cheltuielilor de judecată. Obligă reclamanta M. M. și intervenientul M. P. să plătească, în solidar pârâtei S.C. V. R. S.A., suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la data comunicării.
Pronunțată în ședința publică, din 20 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
5Ex./19.02.2014/ Red./Tehnored. M.N.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
|---|
