Contestaţie la executare. Hotărâre din 29-10-2013, Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 27410/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 29 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. P.
GREFIER- C. N.
SENTINȚA CIVILĂ_
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorul Ț. G. în contradictoriu cu intimatele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ IAȘI, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE IASI, intimat B. E. PENALE- TRIBUNALUL IAȘI, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile, asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 28.10.2013,care fac parte din prezenta sentință civilă, când în aceeași componență instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, când:
INSTANȚA,
Prin contestația la executare și cererea de întoarcere a executării silite înregistrate pe rolul instanței la numărul de mai sus, contestatorul Ț. G. a solicitat în contradictoriu cu intimatele Agenția Națională de Administrare Fiscală, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași și B. de E. Penale din cadrul Tribunalului Iași anularea somației din dosarul nr._/2011 precizând că nu datorează debitul de 150 lei.
De asemenea, a solicitat și anularea formelor de executare.
A depus copie după somația menționată.
Administrația Finanțelor Publice Iași a formulat întâmpinare și a arătat că s-au emis și transmis contestatorului, conform art. 44 C. pr. fiscală somația nr._/14.08.2012.
Actele de executare silită au fost emise de organul fiscal cu respectarea cerințelor de fond și de formă prevăzute de C. pr. fiscală.
A invocat art. 44, 145, 172-173 C. pr. fiscală.
A depus copie după: adresă, titlul executoriu, extras, somația nr._/14.08.2012, titlul executoriu nr._/14.08.2012, confirmare de primire.
A.F.P Iași a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF, motivat de faptul că dânsa este emitenta actelor.
Probatoriul a fost completat cu copie după: proces verbal de încetare a executării silite, adresă, adresă de înființare a popririi nr._/2012,_/2.11.2011, contestația din 20.02.2012, adresă, încheiere, sentința penală nr. 216/2012 (dosar nr._ – Tribunalul Iași), referat, titlu executoriu – extras, somația nr._/14.08.2012, titlul executoriu nr._/14.08.2012 (150 lei), titlul executoriu_ pentru 150 lei (cu bază sentința penală 216/29.05.2012) și confirmare de primire, plângere penală și adresă.
Contestatorul a solicitat și restituirea sumei de 8500 lei (fila 77).
AFP a depus și titlurile executorii, extras 6334/31.05.2012 emis de Tribunalul Iași – B. E. Penale în dosarul nr._ și somația nr._/14.08.2012 și titlul executoriu nr._/14.08.2012 pentru suma de 150 lei.
Contestatorul a solicitat și suspendarea executării (fila 94).
A depus adresă și împuternicire avocațială și cupoane de pensie.
Nu a depus cauțiune de 10% din valoarea contestată.
Nu a depus timbrajul pentru cererea de întoarcere a executării silite (nici una din tranșele stabilite exigibile (ultima a fost exigibilă la 2.12.2013). Cererea de reexaminare pentru ajutorul public a fost respinsă.
A fost atașat pentru consultarea dosarul_ .
Estimând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
1)a) Excepția de nelegală timbrar a cererii de întoarcere a executării silite este întemeiată și instanța o va admite (se au în vedere ratele exigibile care nu au fost achitate).
b) În raport cu precizările contestatorului, instanța constată că nu se impune suspendarea judecării cauzei și disjungerea.
2.Excepțiile lipsei calității procesuale pasive și capacității și cea privind tardivitatea modificării cererii și contestația sunt nefondate și instanța le va respinge.
Astfel, prin raportare la art. 132 C.pr.civ. modificarea cererii nu este tardivă.
ANAF are calitate procesuală pasivă pentru opozabilitatea hotărârii fiind inclusă în atentul somației și actelor de executare contestate.
B. de E. Penale are capacitate procesuală și calitate pentru opozabilitatea hotărârii și ca emitent al sentinței penale ce a stat la baza emiterii titlurilor executorii contestate.
În raport cu data comunicării actelor de executare, contestația la executare respectă termenul prevăzut de art. 401 C.pr.civ. fiind promovată la 7.09.2012 și modificată ulterior, când dosarul_ (pentru titlurile_/21.10.2010 și_/2.05.2011) nu se perimase 21.06.2013).
Prin urmare, în raport cu aceste acte nu se poate reține pasivitatea contestatorului.
Cererea de suspendare a executării silite va fi respinsă ca neîntemeiată, atât prin raportare la momentul pronunțării cauzei fond, cât și prin nedovedirea cauzării unui prejudiciu contestatorului, dar și prin raportare la prevederile art. 403 C.pr.civ.
Se constată și că petiționarul nu a achitat cauțiunea de 10% din valoarea contestată.
2.Prezenta contestație este nefondată pentru motivele ce vor fi expuse mai jos:
Somația contestată_ din 14.08.2012 pentru suma de 150 lei are la bază titlul executoriu_/14.08.2012 și respectiv sentința penală 216/29.05.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, ce nu a fost modificată.
Adresa de înființare a popririi nr._/19.09.2012 vizează tot suma de 150 lei (pentru care, conform adresei 8255/22.01.2013 emisă de Casa Județeană de Pensii Iași s-au efectuat reținerile.
Adresa de înființare a popririi nr.,_ din 21.10.2011 (dosar de executare_/2011 vizează de asemenea, cheltuieli judiciare, conform titlurilor executorii nr._/21.10.2010 (pentru 100 lei) și_/2.05.2011 (pentru 100 lei).
Sumele au fost stabilite și comunicate AFPM, conform art. 443 și 442 al. 2 C. pr. fiscală și 133, 108 și 137 din OUG 92/2003.
Pentru titlul executoriu nr._ (pentru 100 lei s-a avut în vedere decizia civilă 4367/2010 din 24.06.2010 a ÎCCJ Secția Penală).
Pentru titlul executoriu nr._ din 2.05.2011 s-a avut în vedere decizia penală_ emisă de Tribunalul Iași (pentru 100 lei).
Prin urmare, au fost respectate prevederile imperative ale C. pr. penal, C. pr.civ. și C. pr. fiscală. Nu sunt deci motive de nulitate absolută.
De asemenea, nu sunt nici motive de nulitate relativă, contestatorul nefăcând dovada unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului.
Executarea silită s-a desfășurat cu respectarea prevederilor legale.
Actele de executare sunt legale și temeinice.
Față de cele reținute, instanța va respinge prezenta contestație, ca neîntemeiată, conform art. 399 și urm. C.pr.civ. și 172 C.pr. fiscală.
3. În baza art. 20 (3) din Lg. 146/1997 instanța va anula ca netimbrată cererea de întoarcere a executării silite (pentru neplata ratelor exigibile, o interpretarea contrarie contravenind autorității de lucru judecat pentru dispozițiile care au prevăzut o anumită eșalonare a timbrajului).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂRȘTE:
1.a) Admite excepția de nelegală timbrare pentru cererea de întoarcere a executării silite.
b) Constată că nu se impune suspendarea judecării cauzei și disjungerea.
c) Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive și capacității și cea privind tardivitatea modificării cererii și contestației.
d) Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive.
B.1. Respinge cererea de suspendare a executării.
2.Respinge contestația la executare formulată de contestatorul Ț. G. – .. Iași, în contradictoriu cu intimatele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași – .. 26, jud. Iași, Agenția Națională de Administrare Fiscală – Iași, .. 26 și B. de E. Penale din cadrul Tribunalului Iași .. 25.
Menține actele de executare.
C. Anulează ca netimbrată cererea de întoarcere a executării formulată de contestator în contradictoriu cu intimații.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată azi, 29.10.2013, în ședință publică.
Președinte, Grefier,
P. D. N. C.
Redactat D.P. – 1.11.2013
Teh. 6ex. I.L. – 22.11.2013
← Radiere ipoteca. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Hotărâre din 02-12-2013,... → |
---|