Contestaţie la executare. Sentința nr. 02/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 02/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 11311/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 02 Iulie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. M. F.
Grefier A. M. P.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorul C. D. și pe intimata DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI IAȘI, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că la data de 26.06.2013, prin serviciul registratură, reprezentantul convențional al contestatorului a depus la dosarul cauzei copie conform cu originalul de pe chitanța reprezentând onorariul de avocat.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 25.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub numărul_, contestatorul C. D. a solicitat în contradictoriu cu intimata DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE IASI anularea popririi instituite in dosarul de executare nr._/27.03.2013 privind titlul executoriu nr._/27.12.2011, precum si lamurirea titlului executoriu raportat la decizia referitoare la plata obligatiilor accesorii emisa in dosarul nr._/01.07.2012, cu cheltuieli de judecata.
În motivare, contestatorul a arătat că instituirea popririi este nelegala in conditiile in care a fost admisa in mod irevocabil contestatia la executare formulata impotriva titlului executoriu nr._/27.12.2011.
Cu privire la cel de-al doilea capat de cerere, solicita lamurirea faptului daca suma de 938 lei cuprinsa in decizia referitoare la plata obligatiilor accesorii emisa in dosarul nr._/01.07.2012, reprezinta accesoriu al debitului principal cuprins in titlul executoriu nr._/27.12.2011, iar in caz afirmativ, sa fie anulata aceasta decizie.
Intimata DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE IASI a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației pentru motivele expuse in continutul intampinarii.
Au fost depuse la dosar copii de actele dosarului de executare.
Analizând actele dosarului, instanța reține:
Potrivit art. 172 din Codul de procedură fiscală, (1) persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
Instanța învestită cu prezenta contestație la executarea (contestatorul a invocat expres art. 399 C.proc.civ care reprezintă dreptul comun în materie și se aplică executarii creanțelor fiscale în măsura în care nu contravine normelor speciale ale Codului de procedură fiscală) reține că nu poate analiza aspectele invocate de contestator privind existența și întinderea obligației de plată astfel cum aceasta a fost stabilită prin decizia de impunere pentru că, în acest scop, contestatorul are deschisă calea contestației împotriva deciziei de impunere ca și act administrativ fiscal potrivit art. 205 și urm. Cod procedură fiscală, la organul administrativ fiscal și ulterior la instanța de contencios administrativ.
Instanța este chemată să verifice exclusiv dacă executarea silită a fost declanșată și derulată cu respectarea prevederilor legale.
Intimata a emis pe numele contestatorului deciziile de impunere nr._/30.06.2012 si_/30.06.2011 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la CNAS. Deciziile stabileau, în temeiul art. 88 lit. c și art119 din OG nr. 92/2003, în sarcina contestatorului obligația de plată a următoarelor sume: 2585 lei cu titlu de debit principal,_ lei cu titlu de accesorii. Obligația de plată stabilită prin decizie devenea exigibilă în condițiile art. 110 din Codul de procedură fiscală.
În baza deciziilor de impunere, având în vedere că nu a survenit plata sumei menționate, au fost emise în sarcina contestatorului somatia nr._/27.12.2011 si titlul executoriu nr._/27.12.2011.
Instanta retine ca impotriva acestor doua acte de executare, contestatorul a formulat contestatie la executare ce a fost solutionata in mod irevocabil la data de 29.03.2013, prin sentinta civila nr. 9269/02.05.2012 mentinuta de Tribunalul Iasi, instanta dispunand anularea somatiei nr._/27.12.2011 si a titlului executoriu nr._/27.12.2011.
Avand in vedere ca la data de 27.02.2012, intimata a infiintat poprire in temeiul titlului executoriu anulat de catre instanta de judecata, urmeaza ca poprirea infiintata sa fie anulata, contestatia la executare impotriva acestui act fiind intemeiata.
In ce priveste capatul al doilea de cerere, vizand decizia referitoare la plata obligatiilor accesorii emisa in dosarul fiscal nr._/01.07.2012 care constata obligatia de plata a sumei de 938 lei, instanta apreciaza ca aceasta suma nu reprezinta accesoriu al sumelor constatate in titlul executoriu nr._/27.12.2011, titlu ce vizeaza un dosar diferit- si anume dosar de executare nr._, accesoriile stabilite in baza acelui titlu executoriu cumuland suma de_ lei. Prin urmare, atat contestatia la titlul executoriu nr._/27.12.2011, cat si contestatia la executarea deciziei referitoare la plata obligatiilor accesorii urmeaza sa fie respinse.
Văzând și disp. art. 274 C.proc.civ, va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecata in suma de 1197 lei reprezentand onorariu avocat, taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatorul C. D., cu domiciliul în Valea L., .. 34, jud. Iași în contradictoriu cu intimata A.N.A.F. - DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI IAȘI, cu sediul în Iași, .. 26, jud. Iași.
Anulează poprirea înființată sub nr._/27.03.2013 în dosarul nr._/27.03.2013.
Respinge contestația la titlul executoriu nr._/27.12.2013 ca neîntemeiată.
Obligă intimata la plata către contestator a cheltuielilor de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 Iulie 2013.
Președinte, Pentru Grefier,
F. R. M. caruia i-a incetat detasarea,
Semneaza grefier sef al instantei,
RED. TEHN. R.M.F./ 4.06.2013
← Plângere contravenţională. Hotărâre din 11-10-2013,... | Fond funciar. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|