Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 38224/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr._/2013
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. C.
Grefier I. A. C.-C.
Potrivit procesului verbal nr. 1067/04.11.2013 întocmit de judecătorul delegat pentru evidența incidentelor procedurale, președintele completului de judecată C10, d-na judecător C. L. M. Ș. aflată în concediu medical, este înlocuită de domnul judecător C. C..
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent . pe intimat P. M. IAȘI -DIRECȚIA TEHNICĂ ȘI INVESTIȚII, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus precizări și planșe foto de către intimată.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Pe rolul acestei instanțe a fost înregistrată sub nr._ /13.12.2012 plângerea contravențională a petentei S.C.A. S.A. Iași împotriva procesului verbal de constatare a contravenției nr._/27.11.2012 încheiat de Primăria mun. Iași - Serviciul Corp Control Primar, prin care aceasta a solicitat anularea înscrisului contestat, întrucât este nelegal și netemeinic .
În motivare a arătat petenta că a fost sancționată prin procesul verbal cu o amendă contravențională în sumă de 2500,00 lei, motivat de faptul că ar fi efectuat intervenții la rețeaua de apă, fără refacerea acestuia, însă înscrisul este lovit de nulitate, întrucat trebuie să cuprindă elementele prevăzute de art.16 alin.1 din OG nr.2/2001, însă nu indică: data, ora și locul exact al săvârșirii faptei, lucrările efectuate și perioada efectuării lor, nu se fac referiri la starea în care a fost găsit asfaltul, toate acestea împrejurări echivaland cu o lipsă a descrierii faptei.
A mai precizat petenta că, fiind unitate de utilitate publică, obiectul de activitate al său îl reprezintă captarea, transportul și distribuția apei, colectarea și tratarea apelor uzate, presupunând totodată și intervenții pentru remedierea unor avarii apărute la rețea, însă nu este singura societate care intervine în carosabil, iar locul indicat de agentul constatator nu este identificat în mod clar, cu mneșieuna că proecsul verbal este întocmit de o entitate fără personalitate juridică .
În drept a invocat petenta disp. art.31 și urm. din O.G. nr.2/2001, modificată și completată.
La plângere a fost atașată copie xerox a procesului verbal de constatare a contravenției nr._/27.11.2012 (f.4).
Legal citată intimata a formulat și depus întâmpinare, arătând că în urma controlului efectuat la 22.11.2012, în Iași, ..67, s-a constatat că petenta nu a respectat obligația de refacere a carosabilului afectat în urma lucrărilor de intervenție la rețeaua îngropată de apă-canalizare, conform dispozițiilor Regulamentului de refacere a domeniului public al mun. Iași, deși a fost somată de nenumărate ori în acest sens.
Conform susținerilor intimatului fapta este prevăzută de H.C.L. Iași nr.133/2009 completată prin HCL Iași nr.467/2009, iar obligația petentei este cuprinsă în art.2.3 și 2.5 din Regulamentul menționat, inclusiv în situația în care intervenția la rețelele îngropate s-a făcut de o persoană fizică /juridică delegată de deținătorul de utilități ori atunci cand această operațiune a fost contractată cu o firmă specializată.
Sub aspectul legalității, a arătat intimata că nu există motive de constatare a nulității absolute a procesului verbal, fiind menționate toate elementele prevăzute de OG nr.2/2001 iar încheierea înscrisului în lipsa persoanei contraveniente nu contravine nicunei dispoziții legale, cu mențiunea că au fost respectate disp. art. 19 alin.3 din OG nr.2/2001, în condițiile în care a fost justificată nesemnarea înscrisului de vreun martor.
În ce privește fondul cauzei a arătat intimatul că, în ultimii ani, a fost promovată o amplă campanie de modernizare a străzilor în toate cartierele municipiului, avand în vedere și reabilitarea rețelelor tehnico-edilitare și, chiar dacă intervenția la acestea este uneori necesară, se impune respectarea Regulamentului de refacere a domeniului public afectat, cu menținerea caracteristicilor constructive ale sistemului rutier asupra căruia se intervine, la parametrii inițiali.
După cum a menționat intimatul obligația de refacere a carosabilului revine administratorului rețelei de utilități, inclusiv în situația în care intervenția la rețele îngropate s-a făcut de o persoană fizică/juridică delegată de acesta, iar petenta trebuia să verifice și să confime dacă executantul și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile din contract .
Nu în ultimul rand, a menționat intimatul că petenta nu este la prima abatere de acest gen, fiind sancționată de mai multe ori, aceasta având în continuare o atitudine de ignorare a dispozițiilor legale, deși i s-au adus la cunoștință hotărarile de consiliu, astfel că sancțiunea aplicată este corect individualizată și corespunde gradului de pericol social concret .
La întâmpinare a anexat intimata înscrisuri în copii xerox și planșe foto (f.11-17) .
Pentru teremnul din 06.06.2013 intimatul a depus la dosar precizări înregistrate sub nr._/31.05.2013 la care a anexat înscrisuri și planșe foto (f.25-33) iar la solicitarea instanței a formulat adresa de răspuns nr._/01.11.2013, depusă la dosar, la care au fost anexate de asemenea înscrisuri și planșe foto.
În cauză instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând probatoriul administrat instanța reține următoarele:
Din cuprinsul procesului verbal de contravenție nr._/27.11.2012, întocmit de către un agent constatator al intimatei, reiese că societatea S.C. A. S.A Iași nu a respectat obligația de refacere a carosabilului afectat, urmare lucrărilor de intervenție la rețeaua îngropată din Iași, ..67- vis-a-vis de nr.54, conform prevederilor legale în vigoare, faptă încadrată de agent în prevederile HCL Iași nr.133/2009, modificată prin HCL Iași nr.467/2009 și pentru săvârșirea căreia i-a fost aplicată o amendă în cuantum de 2500,00 lei prevăzută în anexa 1 din HCL Iași nr.133/2009, modificată prin HCL Iași nr.467/2009 .
Analizând cu precădere procesul verbal din punct de vedere al condițiilor de legalitate, instanța constată că la întocmirea acestuia au fost respectate condițiile formale impuse de lege, neexistând motive care să atragă constatarea nulității absolute a înscrisului. Astfel, motivele invocate de petentă privind lipsa mențiunilor obligatorii ale înscrisului, conform disp. art.16 alin.1 din O.G. nr.2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, ce ar putea constitui eventual motive de nulitate relativă, nu sunt de natură să atragă această sancțiune, în condițiile în care ora, locul și data săvârșirii faptei au fost menționate în cuprinsul procesului verbal, ca și datele de identificare ale societății, în timp ce cu privire la situația de fapt nu se poate vorbi despre o lipsă a descrierii în procesul verbal, mai ales că petenta are posibilitatea să o combată prin intermediul plângerii adresate instanței de judecată, in cadrul căreia poate invoca apărările pe care le consideră de cuviință.
Cu privire la temeinicie reiese din probatoriul administrat că au fost efectuate lucrări de intervenție la rețeaua îngropată din Iași, . data de 13.11.2013 de lucrătorii . a se proceda la asfaltarea carosabilului ulterior încheierii acestora, iar în speță fapta consemnată în cuprinsul procesului verbal constituie contravenție potrivit prev. HCL nr.133/2009, modificată prin HCL nr.467/2009 - art.3.2. din Regulamentul Anexa 1.
Reiese din cuprinsul disp. art. 1 din HCL Iași nr.467/2009 că petentei îi revenea, obligația de a anunța Direcția Tehnică din cadrul Primăriei mun. Iași nu doar de executarea lucrării ci și de finalizarea refacerii carosabilului și implicit de a dispune măsuri corespunzătoare pentru refacerea amplasamentelor, ca urmare a intervențiilor la rețelele de apă canalizare, cu respectarea tehnologiei prevăzute de HCL nr.400/2006 pentru străzile nemodernizate și a HCL nr.133/2009 pentru cele modernizate, ceea ce nu s-a întamplat.
Astfel, cum probatoriul administrat face dovada existenței faptei și vinovăției petentei și, ținând seama de faptul că . este la prima abatere de acest gen, consideră că amenda a fost aplicată într-un cuantum corespunzător gradului de pericol social al faptei și atitudinii total ignorante a petentei cu privire la îndatoririle ce-i revin, considerente pentru care instanța va respinge plângerea și va menține procesul verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petenta . sediul în Iași, ..6, jud. Iași, împotriva procesului verbal de contravenție nr._/27.11.2012, în contradictoriu cu intimatul P. mun. Iași.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.11.2013.
Președinte, Grefier,
C.C. C.-C.I.A.
Red. Pr.C.C.
4 ex./27.01.2014
← Fond funciar. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|