Fond funciar. Sentința nr. 15/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 16670/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 29 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. I.
GREFIER-P. A. -M.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15.503
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții D. F., C. M., R. N.N., F. N.E., C. D., B. N., R. N.M., R. N.V., in contradictoriu cu parații P. C., C. L. LEȚCANI DE FOND FUNCIAR, C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR IAȘI, având ca obiect fond funciar constatare nulitate absolută parțială T.P.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 15.11.2013, susținerile părților fiind consemnate in încheierea de ședința din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, instanță, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 22.11.2015 si pentru astăzi, când,
INSTANȚA
Deliberand asupra cererii de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr._ reclamanții D. F., C. M., R. N., R. V., F. E., Cotovanu D., B. N., R. M. au solicitat in contradictoriu cu paratii P. C., C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și C. Locala Lețcani de aplicare a Legii nr. 18/1991, constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate nr._/1993 pentru suprafata de 2200 mp din cei 1,32 ha inscrisi in titlu, situat în ..
In motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defunctului R. V. N. și au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru toate suprafețele de teren pe care autorul acestora le-a deținut pe raza comunei Lețcani, fiind reconstituit parțial dreptul de proprietate în sensul că nu a fost inclus și această suprafață de teren menționată în titlul de proprietate contestat.
Reclamanții au mai precizat că această suprafață de teren situată în . a aparținut întotdeauna autorului acestora, pârâta ocupând fără niciun drept această suprafață de teren, fiindu-i emis titlul de proprietate fără a fi îndreptățită.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. III din Legea 169/1996, art. 35 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 247/2005, art. 411 alin 1 pct. 2 și alin 2 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010 și art. 451+453 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010.
Pârâta P. C. a formulat întâmpinare, fila 28, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o privește, arătând că titulara titlului de proprietate contestat a decedat, pârâta fiind nora acesteia, fiul defunctei fiind predecedata, prin urmare pârâta nu are calitatea de moștenitor.
De asemenea, pârâta a invocat excepția lipsei de interes a reclamanților, arătând că reclamanților li s-a reconstituit întregul teren solicitat prin două titluri de proprietate respectiv suprafața de 3,36 ha prin titlul de proprietate_/22.06.1994 și suprafața de 3,22 ha în titlul de proprietate_/24.06.1994. Pârâta a arătat că defunctul R. N. a figurat cu suprafața de 5,65 ha teren, din care 3,20 ha teren arabil și 2,45 ha izlaz. Totodată, pârâta a invocat faptul că actele de reconstituire ale reclamanților, întocmite de către Comisiile învestite cu aplicarea Legii nr. 18/1991, nu au fost contestate.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, terenul care face obiectul prezentei cauze face parte din suprafața de teren de 3460 mp, având nr. cadastral_, situat în prezent în intravilan Lețcani, sector cadastral 13, regăsindu-se în rolul agricol al soțului defunctei P. M.. Prin Sentința Civilă nr. 5336/1992 pronunțată de Judecătoria Iași, a precizat pârâta, s-a stabilit că defuncta P. C. are vocație la moștenirea defunctului rusu V. și la reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 2,50 ha, conform procesului-verbal de punere în posesie încheiat la data de 17.01.1995.
Paratele C. Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor Iasi și C. Locala Lețcani de aplicare a Legii nr. 18/1991 nu au formulat întâmpinare.
La termenul din 15.11.2013, instanța pus în discuția părților excepția lipsei de interes cât și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. C., asupra cărora reține următoarele:
Potrivit art. 248 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010 instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a pricinii, excepțiile putând fi unite cu administrarea probelor sau cu fondul cauzei, dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze aceleași dovezi ca și pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau, după caz, pentru soluționarea fondului.
În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc. Prin urmare, instanța va soluționa cu prioritate excepția lipsei de interes în formularea acțiunii.
Conform art. 33 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, interesul de a acționa este o condiție de exercitare a acțiunii civile și trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
Analizând actele și lucrările dosarului din prisma excepției lipsei de interes, instanța constată că reclamanții susțin că au formulat cerere de reconstituire pentru suprafața de teren ce a aparținut autorului comun, defunctul R. V. N., fiindu-le reconstituit dreptul de proprietate, cu excepția suprafeței de 2200 mp care face obiectul material al prezentei cauze.
Din documentația depusă la dosar de către .-128, și de către Prefectul Județului Iași, filele 130-150, dar și din înscrisurile depuse la dosar de către părți, instanța constată că reclamanții, deși susțin că cererea de reconstituire nu a fost admisă astfel cum a fost formulată, respectiv cu excepția suprafeței de 2200 mp care se regăsește în titlul de proprietate nr._/1993, nu au făcut dovada contestării hotărârii de validare a cererii de reconstituire formulată, conform dispozițiilor art. 53 din Legea fondului funciar nr. 18/1991.
Astfel, conform art. 53 din Legea nr. 18/1991, hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în capitolul al II lea și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pentru a justifica interesul de a formula prezenta acțiune, reclamanții trebuie să facă dovada efectului practic de care s-ar bucura în eventualitatea admiterii cererii. Or, în lipsa formulării plângerii împotriva hotărârii de reconstituire care nu a corespuns cererii reclamanților, așa cum aceștia susțin, nu poate exista un astfel de efect. Plângerea prevăzută de art. 53 din Legea nr. 18/1991 este o procedură specială, iar persoanele îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să respecte întocmai succesiunea etapelor ei și să conteste în condițiile precis determinate de lege. Aceste etape premergătoare au ca obiect stabilirea întinderii dreptului de proprietate și a amplasamentului terenului atribuit. Orice nemulțumire a solicitanților legată de reconstituire sau de punerea în posesie trebuie adusă la cunoștința comisiilor de aplicare a legii fondului funciar, care rezolvă aceste gen de contestații anterior emiterii titlului de proprietate. Nesocotirea acestor etape premergătoare ar însemna o eludare a dispozițiilor legale ce reglementează expres procedurile cu caracter prealabil în reconstituirea proprietății.
Prin urmare, în lipsa plângerii formulate conform etapelor premergătoare emiterii propriilor titluri de proprietate, reclamanții nu au făcut dovada unui interes actual, cererea neputând fi încadrată nici în categoria acțiunilor preventive, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 teza a doua din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010.
Față de aceste argumente de drept și de fapt, instanța va admite excepția lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâta P. C., fără a mai fi necesară și analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. C., față de efectul admiterii primei excepții invocate.
Conform art. 453 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, instanța va obliga reclamanții să achite pârâtei P. C. câte 100 lei fiecare potrivit raportului dintre aceștia, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat în cuantum de 800 lei achitată prin chitanța nr._/27.06.2013 depusă înainte de închiderea dezbaterilor. În ceea ce privește chitanța nr. 111/07.10.2013 depusă la data de 18.11.2013, instanța nu o va lua în calcul, având în vedere dispozițiile art. 452 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, conform cărora partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și a întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâta P. C..
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții D. F., C. M., R. N., R. V., F. E., Cotovanu D., B. N., R. M., toți cu domiciliul procedural ales în Iași, ., nr. 16, ., . în contradictoriu cu pârâții P. C., cu domiciliul în satul Lețcani, ., C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, cu sediul în Iași, .. 60, jud. Iași și C. Locala Lețcani de aplicare a Legii nr. 18/1991, cu sediul în ., ca fiind lipsită de interes.
Obligă reclamanții să achite pârâtei P. C. câte 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula cerere de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Iași sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.11.2013.
Președinte, Grefier,
C. I. P. A.-M.
Red/Teh. I.Chi
13 ex./19.02.2014
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Hotărâre din 09-07-2013,... → |
---|