Fond funciar. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-11-2013 în dosarul nr. 6694/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 28 Noiembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. C.
Grefier V. A.
Sentința civilă Nr._/2013
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant V. M. și pe pârât C. L. DE FOND FUNCIAR M., pârât C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR IAȘI, având ca obiect fond funciar rectificare T.P.; obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 14.11.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi 28.11.2013 când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
F. de cererea reclamantului V. M. formulata in contradictoriu cu paratii C. locala de fond funciar M. si C. judeteana de fond funciar Iasi prin care solicita rectificarea titlului de proprietate nr_ din 09.10.1998.
In sustinerea cererii sale reclamantul arata ca in titlului metionat in petitul actiunii a fost înscrisă greșit . de .> Petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Cererea petentului este scutita de la plata taxei de timbru .
Parata C. locala de fond funciar M. prin care a invocat exceptia lipsei coparticipării procesuale pasive, exceptie ce a fost respinsa de catre instanta prin încheiere.
Parata C. judeteana de fond funciar Iasi arata că în conformitate cu prevederile HG nr. 890/2005 documentațiile întocmite de comisiile locale de fond funciar în vederea emiterii titlurilor de proprietate către persoanele îndreptățite se depun la Oficiul de Cadastrul și publicitate Imobiliară Iași care efectuează verificările cadastrale și completează titlurile de proprietate.
Titlurile, completate și semnate de directorul oficiului de cadastru, sunt înaintate la Instituția Prefectului județului Iași pentru semnarea lor de către Prefect, președinte al Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Iași și Subprefect, secretar al acestei comisii. După semnare, aceste titluri sunt returnate OCPI Iași care, după datare, le transmite comisiilor locale de unde sunt ridicate de către persoanele în drept, pe bază de semnătură, potrivit art. 36 alin. (2) din HG 890/2005.
Conform dispozițiilor art. 5 din HG 890/2005 comisiile locale sunt cele care stabilesc mărimea și amplasamentul suprafeței de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propune alte amplasamente întocmesc situații definitive, potrivit competențelor ce le revin, privind persoanele fizice și juridice îndreptățite să li se atribuie teren și pun în posesie, prin delimitare în teren, persoanele îndreptățite să primească terenul, completează fișele de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia județeană a propunerilor făcute și le înmânează titlurile de proprietate, potrivit competențelor ce le revin.
Instanța deliberând asupra cererii reclamantului o retine ca fiind neîntemeiată întrucât:
Prin cererea sa reclamantul solicita rectificarea titlului de proprietate nr_/ 09 10 1998.
Ia act instanta că reclamantul a dobândit de la tatăl său, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr_ dreptul proprietate pentru suprafata de 2222,60 mp înscrisa in titlul de proprietate_/1998 .
Analizând înscrisurile depuse de reclamant in susținerea cererii sale instanța reține cererea ca fiind neîntemeiata întrucât
Cererea de rectificare a titlului de proprietate impune stabilirea situatie de fapt, fapt care impune administrarea de probe din care sa reasă ca titlul petentului cuprinde erori materiale .
Actele depuse de petent la dosar nu certifica sau nu arata ca in fapt titlul in baza caruia a cumparat suprafata de2220,60 mp prezintă erori de înscriere cu privire la numarul parcelelor
Ori in conformitate cu dispozițiile art 249 din Noul Cod de procedura civila cel ce face o propunere in fata instanței are obligatia de a o dovedi.
Astfel, instanța luând act ca petentul nu a făcut dovada temeiniciei cererii de rectificare a titlului de proprietate urmează sa respingă cererea si sa dispună.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea reclamantului V. M. domiciliat in Iasi ., . 3,7 . contradictoriu cu paratii C. locala de fond funciar M. si C. judeteana de fond funciar Iasi prin care solicita rectificarea titlului de proprietate nr_ din 09.10.1998.
Cu apel in 30 de zile ,calea de atac urmând a fi depus la Judecatoria IASI.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 Noiembrie 2013.
Președinte, Grefier,
C.C. A.V.
Redactat/teh. C.C.
5ex. – 11.12.2013
← Plângere contravenţională. Hotărâre din 29-10-2013,... | Pretenţii. Hotărâre din 29-05-2013, Judecătoria IAŞI → |
---|