Pretenţii. Hotărâre din 29-05-2013, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 5377/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sențința civilă Nr. 8242/2013

Ședința publică de la 29 Mai 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE D. M. F.

Grefier L. M. T.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari P.T. 101 T. V. și pe pârât P. M., pârât A. R., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, răspunde domnul B. I., în calitate de președinte al Asociației de P. și pentru pârâta A. R., av. D., lipsă fiind pârâta P. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că s-au depus înscrisuri, prin Serviciul Registratură, de către reclamantă și un înscris de către OCPI Iași prin care precizează cine figurează înregistrat în evidența fiscală a Municipiului Iași ca proprietar al imobilului din .>

Față de dispozițiile Legii nr. 230/2007 și față de obiectul prezentei acțiuni, instanța invocă lipsa calității procesual pasive a numitei A. R..

Domnul B. învederează instanței că doamna A. R. locuiește în imobilul în discuție, dar de la vecini a aflat că doamna P. este proprietara.

Doamna avocat D. solicită instanței să admită excepția.

Instanța, în baza art. 46 și art. 50 din Legea nr. 230/2007, având în vedere că obligația de a plăti lunar cota de contribuție la cheltuielile Asociației de P. revine proprietarilor, acesta fiind și temeiul în baza căruia Asociația a acționat pârâtele în judecată, admite excepția lipsei calității procesual pasive a numitei A. R., care, din susținerile părților, a avut doar calitatea de comodatar. Cu privire la pârâta P. M., întrucât printr-o sentință civilă anterioară, respectiv_/2012 s-a reținut calitatea de proprietar a acesteia și în prezentul litigiu nu s-a făcut dovada încetării calității de proprietar a numitei P. M., instanța reține că această pârâtă are calitate în prezenta cauză și acordă cuvântul la probe.

Președintele Asociației de P., domnul B., învederează instanței că nu are alte probe în afara înscrisurilor deja depuse la dosarul cauzei.

Doamna avocat D. învederează instanței că nu are alte probe.

Instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile deja depuse și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Președintele Asociației de P. solicită instanței obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de întreținere și a penalităților.

Instanța reține cauza spre competenta soluționare și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14.02.2013, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 101 cu sediul în Iași, .. 30, ., parter a solicitat în contradictoriu cu pârâții P. M. și A. R., ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate la plata sumei de 4890,5 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere și 4890,5 lei cu titlu de penalități de întârziere, ambele aferente perioadei 1.11._12.

În motivare, reclamanta a arătat că pârâtele au acumulat la plata întreținerii debite și deși au fost somate să-și achite obligațiile bănești, nu s-au conformat, împiedicând buna funcționare a asociației și prejudiciindu-i pe ceilalți proprietari. A mai precizat reclamanta că, în cf. cu prev. art. 49 din Lg. 230/2007 și cu Statutul asociației, au fost calculate penalități de întârziere.

În drept au fost invocate prevederile art. 46,50 din Lg. 230/2007.

În susținerea acțiunii au fost depuse înscrisuri.

La solicitarea instanței, reclamanta a depus calcul detaliat al penalităților și a precizat că solicită cu titlu de penalități numai suma de 1804,99 lei.

Pârâta P. M. nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.

Pârâta A. R. nu a depus întâmpinare, dar s-a prezentat în fața instanței prin reprezentant convențional și a formulat apărări orale în sensul achitării debitului.

În ședința publică din 29.05.2013 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. R..

Instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Pârâta P. M. este proprietara apartamentului nr. 9 situat în Iași, .. 83, . class="Style21" style="line-height:normal; widows:2; orphans:2; font-size:12pt"> Chiar dacă apartamentul este folosit exclusiv de pârâta A. R. - M., obligația de achitare a cheltuielilor de întreținere revine proprietarului, respectiv pârâtei P. M., care are posibilitatea de a le recupera ulterior de la persoana care a avut efectiv folosința imobilului.

Astfel, conform art. 46 din Lg. 230/2007 modif., „toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari. în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari".

De asemenea, conform disp. art. 50 al. 1 din lege, „asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit".

Prin urmare, față de admiterea în ședință publică a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. R., instanța va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală activă.

În ceea ce privește fondul cauzei, în susținerea cererii, reclamanta a anexat la dosar listele de plată conținând cheltuielile comune de întreținere aferente fiecărui apartament pe perioada 1.11._12, fisă individuală, calcul penalități din care rezultă că pentru apartamentul 9 au fost calculate debite aferente perioadei 1.11._12 în sumă de 4.290,5 lei reprezentând cheltuieli comune de întreținere neachitate, și suma de 600 lei onorariu avocat (înscrisă în fișa individuală la 23.12.2011) și 1804,99 lei reprezentând penalități, sume restante fără luarea în considerare a plății parțiale efectuate de pârâte la 8.04.2013 de 3000 lei, imputată asupra unor debite anterioare constatate prin sentința civilă nr._/20.12.2012.

În ceea ce privește penalitățile pretinse de reclamanta, instanța reține că, din dispozițiile legale (art.49 din Legea nr.230/2007) reiese că în măsura în care proprietarii de apartamente nu plătesc cotele de întreținere care le revin potrivit listelor de plată, asociația poate aplica penalități de întârziere, în condițiile în care există un act al asociației în acest sens, dar numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

La dosarul cauzei au fost depuse în copie procese verbale Adunarea Generală 2011, 2012, (f.7-13) prin care membrii Asociației au stabilit impunerea de penalități de 0,2% pe zi de întârziere pentru neplata cotelor de întreținere.

Pârâta nu a contestat listele de plată și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a face dovada achitării sumelor pretinse de reclamantă cu titlu de cote de întreținere restante, deși față de pretențiile dovedite prin înscrisurile depuse ale reclamantei acestora le revenea sarcina probei plății debitului datorat, conform art. 1169 C.civ.

Însă, instanța analizând din oficiu corectitudinea stabilirii sumelor de către reclamantă, reține că este incorectă imputarea în sarcina pârâtei drept debit aferent cotei de contribuție la cheltuielile asociației a sumei de 600 lei onorariu avocat pretins achitat în cadrul dosarului nr._/245/2011, în condițiile în care această sumă apare în fișa individuală încă din decembrie 2011, dar nu este menționată drept cheltuială de judecată în sentința nr._ dată un an mai târziu, în 20.12.2012, nici nu apare pe vreo listă de plată, ci se poate observa imputarea ei doar prin creșterea nejustificată debitului restant pe lista din decembrie 2011. Astfel, instanța reține că potrivit art.46 din Legea nr.230/2007 proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată …, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, calculată pe baza facturilor emise de furnizori, lista de plată fiind titlul legal de plată a unor creanțe determinabile pe baza acestor facturi. Pe de altă parte, orice cheltuială a asociației se achită, ca regulă, conform cotelor și dacă se probează că a fost efectuată în interesul asociației, și doar în baza unei hotărâri a Adunării generale sau a comitetului executiv ar putea fi imputată exclusiv unui proprietar, pe motiv că acesta ar fi determinat cheltuiala.

Prin urmare, instanța apreciază ca fiind întemeiată acțiunea numai în parte, pentru suma de 4.290,5 lei reprezentând cheltuieli comune de întreținere neachitate și pentru suma de 1416,19 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei 1.11._12 calculate la debitul arătat, cu excluderea sumei de 600 lei reprezentând onorariu avocat și a penalităților solicitate în legătură cu această pretinsă cheltuială, imputată exclusive pârâtei fără temei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. R., invocată din oficiu.

Respinge acțiunea precizată formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 101 în contradictoriu cu pârâta A. R., cu domiciliul în Iași, ..83, .,apt.9,jud. Iași, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală activă.

Admite în parte acțiunea civilă precizată formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 101, cu sediul în Iași, str. ..30, ., parter în contradictoriu cu pârâta P. M. domiciliată în Iași, ., ., .> Obligă pârâta P. M. să-i achite reclamantei suma de 4.290,5 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere și suma de 1416,19 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei 1.11._12.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.05.2013.

Președinte, Grefier,

F.D.M T.L.M

FDM/TLM/22.08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 29-05-2013, Judecătoria IAŞI