Pretenţii. Sentința nr. 22/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 22/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 39332/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică de la 22 Noiembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. G. T.
Grefier S. M. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari . pe pârâtul T. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 15 noiembrie.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 22 noiembrie 2013, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari . solicitat, în contradictoriu cu pârâtul T. I., obligarea acestuia la plata sumei de 5574,08 lei cheltuieli de întreținere aferente perioadei: 01._ și 5751,52 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate în perioada 01._.
În motivare, s-a arătat că pârâtul, în calitate de proprietar (începând cu ianuarie 2010) nu a achitat la termen cheltuielile de întreținere, motiv pentru care datorează și penalități de întârziere, calculate pentru fiecare zi de întârziere la plata cheltuielilor de întreținere, prin aplicarea procentului aprobat prin Hotărâre a Adunării Generale.
În drept, au fost invocate disp. art.50 Legea nr.230/2007. Acțiunea este scutită de la plata taxei de timbru.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, motivat, în esență, de următoarele considerente: nu este membru al asociației de proprietari, nu a formulat o cerere de înscriere în asociație, astfel încât nu înțelege să se supună hotărârii interne a pârâtei prin carte a fost stabilit cuantumul penalităților, hotărârile fiind aplicabile doar membrilor asociației. A achitat suma de 4000 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere la data de 15.01.2013, înainte de a afla despre introducerea acțiunii, în ce privește penalitățile de întârziere acestea sunt nelegal percepute, sunt prescrise, depășesc debitul la care au fost calculate și nu sunt corect calculate.
A anexat înscrisuri, în copie.
La termenul de judecată din 28.02.2013, reclamanta a depus la dosar precizări scrise, prin care a arătat că sumele actualizate pentru care a chemat pârâtul în judecată sunt: 1751,70 lei, cheltuieli de întreținere și 5543,77 lei, penalități de întârziere.
A depus înscrisuri, în copie, f.13-68.
La data de 28.03.2013, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a reiterat apărările susținute inițial prin întâmpinarea depusă la dosar, invocând, totodată că penalitățile de întârziere sunt greșit calculate. A mai arătat că o acțiune anterioară a asociației de proprietari a fost soluționată prin decizia civilă nr.1966/2012 pronunțată de Tribunalul Iași, prin care au fost respinse, în mod irevocabil, penalități de întârziere în valoare de 2832,09 lei.
A anexat înscrisuri, în copie, f.79-85.
Prin încheierea de ședință din 09.05.2013, față de apărările pârâtului, instanța a luat act că au fost invocate excepțiile prescripției dreptului la acțiune și autorității de lucru judecat.
În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă de către expertul N. L. și a fost administrată proba cu înscrisurile depuse în copie la dosar de ambele părți.
În dezbateri, pârâtul prin apărător a arătat că nu mai stăruie în susținerea excepției prescripției dreptului la acțiune.
Analizând actele și lucrările dosarului, soluționând cu prioritate cele două excepții invocate în cauză, instanța reține următoarele:
Urmează a respinge excepția prescripției dreptului la acțiune fiind rămasă fără obiect, având în vedere susținerea pârâtului potrivit căreia nu mai insistă în a susține această excepție, reținând totodată instanța și faptul că nu există pretenții pentru care s-a împlinit termenul de prescripție a dreptului la acțiune al reclamantei, perioadei menționate în cererea de chemare în judecată: 01._ îi corespund și sumele pretinse de reclamantă.
Urmează a respinge excepția autorității de lucru judecat față de lipsa identității de obiect între cauza de față și cea care a format obiectul dosarului nr._, soluționat irevocabil prin decizia nr.1966/01.10.2012, având în vedere că în timp ce obiectul acesteea din urmă l-a constituit cheltuielile de întreținere și penalitățile de întârziere aferente perioadei: 12._, în cauza de față, pârâtul a fost chemat în judecată pentru datoriile acumulate într-o perioadă ulterioară, respectiv: 01._.
Pe fond, instanța reține că potrivit art.50 din Legea nr.230/2007 prin care a fost abrogată Anexa 2 la Legea nr.114/1996 ”Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile”.
Reține instanța, din listele de plată aflate la dosar și fișa individuală, f.15, că pârâtul figurează la această dată cu un debit restant în sumă de 1751,70 lei la plata cheltuielilor comune de întreținere în perioada 04.2012–10.2012, sumă rămasă restantă, având în vedere că în cursul judecării cauzei, ianuarie 2013, a efectuat o plată parțială în valoare de 4000 lei.
Cheltuielile de întreținere aferente perioadei: 04.2012–10.2012 sunt corect calculate, astfel cum reiese și din expertiza contabilă efectuată în cauză de expertul N. L., astfel încât instanța va obliga pârâtul la plata acestora.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, potrivit disp. art.49 Legea nr. 230/2007, „asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice suma cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
(2) Termenul de plata a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. (3) Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere vor face obiectul fondului de penalități al asociației de proprietari și se vor utiliza numai pentru plata penalizărilor impuse asociației de proprietari de către terți și pentru cheltuieli cu reparațiile asupra proprietății comune sau alte cheltuieli de natura administrativă”.
Instanța constată că reclamanta nu a dovedit existența și temeinicia creanței sale privind penalitățile.
Astfel, dispoziția legală citată prevede dreptul asociației de proprietari de a calcula și percepe membrilor săi, proprietarii apartamentelor din condominiu, penalități de întârziere în cazul neachitării la termen a cheltuielilor lunare de întreținere dar sistemul de penalizări trebuie să fie aprobat prin hotărâre a adunării generale.
Constată instanța că reclamanta nu a depus hotărârile comitetului executiv prin care să fie aprobat cuantumul penalităților de întârziere pentru perioada 2010-2012, deși sarcina probei îi revenea potrivit disp. art.1169 C. civ., ci a depus doar trei dări de seamă anuale asupra activității comitetului executiv al asociației de proprietari, care însă nu regimul juridic al unei hotărâri adoptate de comitetul executiv.
Față de considerentele expuse și în sensul celor arătate, urmează a admite în parte acțiunea reclamantei.
Va obliga reclamanta să achite diferența de onorariu în contul expertului contabil.
În temeiul disp. art.274 și 276 C. proc. civ., dat fiind că acțiunea reclamantei a fost admisă doar în parte, instanța urmează a obliga pârâtul să plătească reclamantei jumătate din valoarea cheltuielilor de judecată efectuate de către aceasta, reprezentând onorariu expert și onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, fiind rămasă fără obiect.
Respinge excepția autorității de lucru judecat.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Asociația de proprietari . sediul procesual ales în Iași, ..27, .. A, ., la cabinet avocat „Maxin M. D.” în contradictoriu cu pârâtul T. I., cu domiciliul în Iași, ..9, ., .> Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1751,70 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei: 04.10.2012.
Respinge cererea având ca obiect obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere.
Obligă reclamanta să achite diferența de onorariu în valoare de 2267 lei, în contul expertului contabil N. L..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei 1583,50 lei cheltuieli judiciare din care 250 lei, reprezentând onorariu avocațial și 1333,50 lei, onorariu expert.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.11.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.Tehnored. T.M../M.S.M.
4 ex 07.04.2014
← Fond funciar. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9280/2013.... → |
---|