Obligaţie de a face. Hotărâre din 23-09-2013, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 2969/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 23 Septembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. C. B.
Grefier C. P.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul T. M., intervenient în nume propriu T. C. și pe pârâta ., având ca obiect obligație de a face constatare caracter abuziv clauză contractuală - Lg. 193/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă, fără citarea părților.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 16 Septembrie 2013 cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 29.01.2013 sub nr._, reclamantul T. M. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A. să constate caracterul abuziv al clauzei înscrise în art. 3 lit. d din Convenția de Credit nr._/07.07.2008 și să dispună obligarea pârâtei la eliminarea acestei clauze. Reclamantul a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că a încheiat cu pârâta S.C. V. R. S.A. la data de 07.07.2008, Convenția de Credit nr._/07.07.2008 în care banca a inserat două clauze cu privire la dobânda curentă: art. 3 lit. a referitoare la rata dobânzii curente de 3,99% p.a. și art. 3 lit. d referitoare la data ajustării dobânzii, clauză conform căreia pârâta își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării.
Reclamantul a susținut că prevederea art. 3 lit. d creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, întrucât criteriul folosit este foarte vag („schimbări semnificative”), nefiind explicat în convenție. Nu se precizează cum se măsoară aceste schimbări și de la ce nivel ele vor fi considerate semnificative. Pe piața financiară pot surveni situații în care schimbările semnificative să impună ajustarea dobânzii atât în sensul creșterii cât și în sensul reducerii. Dacă se impune creșterea dobânzii, banca va putea uza de dreptul pe care și l-a rezervat și va putea majora dobânda în mod corespunzător, dacă însă schimbările semnificative ar impune diminuarea dobânzii, banca nu poate fi obligată să reducă dobânda, întrucât ea nu și-a asumat o obligație în acest sens ci și-a rezervat un drept. Cu alte cuvinte ajustarea dobânzii devine una cu sens unic, adică în sensul creșterii ei, ceea ce rupe echilibrul dintre drepturile și obligațiile părților, creând în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Clauza nu a fost negociată de părți.
S – a mai arătat că în ceea ce privește criteriul „schimbări semnificative”, utilizat în clauza art. 3 lit. d, nu se poate susține că ar conferi clauzei o exprimare clară, fără echivoc și nici că înțelegerea sa nu ar necesita cunoștințe de specialitate.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 1 și art. 4 din Legea nr. 193/2000.
În susținerea cererii, reclamantul a depus, în copie, convenția de credit nr._/07.07.2008, invitație la conciliere directă, extras de cont, practică judiciară.
Potrivit prevederilor art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, reclamantul a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Pârâta S.C. V. R. S.A., legal citată, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei litisconsorțiului obligatoriu, întrucât convenția de credit a fost încheiată cu reclamantul și soția acestuia, excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei de interes și excepția prescripției dreptului la acțiune. Pe fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a susținut că acțiunea a fost promovată de către reclamant prin invocarea propriei culpe întrucât la data de 17.08.2010 i s-a înmânat actul adițional nr._ prin care s-a modificat inclusiv art. 3 lit. d, modificarea dobânzii putând fi efectuată numai în situația în care aceasta este fixă și raportată la indicele LIBOR.
Pârâta a mai arătat că dobânda nu s-a modificat și că numai în această situație poate fi activată clauza prevăzută de art. 3 lit. d și se poate verifica și constata dacă motivele invocate de către bancă sunt sau nu abuzive.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, pârâta a susținut că existența unei posibile clauze abuzive se bazează pe un potențial viciu de consimțământ existent la momentul încheierii contractului, iar reglementarea clauzelor abuzive vizează în principal un interes personal, respectiv protecția intereselor economice ale fiecărui consumator, sancțiunea aplicată fiind nulitatea relativă.
Pe fondul cauzei, pârâta a susținut că prevederea cuprinsă în art. 3 lit. d din convenția încheiată cu reclamantul nu are caracter abuziv, invocând decizia nr. 4685/27.11.2012 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ . La momentul la care împrumutatul a solicitat și obținut creditul, acesta era extrem de avantajos, aspect ce rezultă din faptul că l-a folosit integral pentru a rambursa un alt credit obținut de la B.R.D. Groupe Societe Generale S.A., în valoare de 11.736 lei. Totodată, reclamantul a refinanțat și un alt credit luat de la pârâtă. Împrejurarea că împrumutatul a solicitat creditul în franci elvețieni, deși veniturile sale nu se obțin în această monedă, este un risc pe care și l-a asumat în deplină cunoștință de cauză, promovarea prezentei acțiuni fiind justificată de modificarea cursului de schimb valutar.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
La data de 13.05.2013, numita T. C. a formulat cerere de intervenție în interes propriu solicitând instanței să dispună, în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A., constatarea caracterului abuziv și nulitatea clauzei art. 3 lit. d și să dispună obligarea pârâtei la eliminarea acestei clauze din convenție. Intervenienta a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul de judecată din 13.05.2013, instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienta T. C. și a luat act de faptul că pârâta nu a mai insistat în soluționarea excepției lipsei coparticipării procesuale active invocată prin întâmpinare. Potrivit art. 137 alin.2 Cod procedură civilă, instanța a unit cu fondul excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei de interes și excepția prescripției dreptului la acțiune, invocate de către pârâtă prin întâmpinare.
A fost administrată proba cu interogatoriul reclamantului T. M. (fila 61) și intervenientei în interes propriu T. C. (fila 63).
Pârâta a depus concluzii scrise.
Analizând susținerile părților coroborate cu ansamblul probelor administrate în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
La data de 07.07.2008, pârâta S.C. V. R. S.A., în calitate de „bancă” și reclamantul T. M. și intervenienta T. C., în calitate de împrumutați, au încheiat convenția de credit nr._, pe o durată de 300 luni, având ca obiect suma de 11.500 CHF. Destinația creditului a fost aceea de a acoperi cheltuieli personale curente ale reclamantului și intervenientei în interes proipriu la BRD-GSG în sumă de 11.736 lei (sub forma unei limite pe card) și refinanțarea unui alt credit acordat anterior de către pârâtă.
Totodată a fost instituit dreptul de ipotecă de rang II asupra imobilului compus din locuință și teren aferent situat în orașul Tg. F., județul Iași, ..8, cu număr cadastral 838, întabulat în Cartea Funciară nr. 1205 a localității Tg. F.. Ipoteca de prim rang asupra imobilului menționat la punctul 7) lit. a) este constituită tot în favoarea S.C. V. R. S.A. în baza contractului de garanție reală imobiliară autentificat sub nr. 5.734 de BNP C. Ș. & Asociații din Iași, accesoriu la Convenția de credit nr._/06.11.2007 (art.7).
Reclamantul și intervenienta în interes propriu au denunțat ca abuzivă clauza prevăzută de art. 3 lit. d din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr._/07.07.2008, conform căreia banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificate se va aplica de la data comunicării.
I. Instanța, analizând cu prioritate excepțiile invocate de către pârâtă, arată următoarele:
A. Instanța va respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtă pentru următoarele considerente:
Prin întâmpinare, pârâta a susținut că art. 3 lit. d a fost modificat prin actul adițional nr._. Această împrejurare nu poate fi reținută drept un motiv de inadmisibilitate a acțiunii, cât timp cererea de chemare în judecată vizează o clauză ce a existat în contractul inițial încheiat de către părți. O eventuală excludere a clauzei menționate mai sus, inserate în convenția de credit, de la controlul jurisdicțional este contrară prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Împrejurarea dacă prevederile art. 3 lit. d din convenție au produs sau nu efecte constituie un aspect ce privește executarea convenției și nu validitatea acesteia care se apreciază în raport de momentul încheierii contractului. Prin urmare, excepția inadmisibilității acțiunii urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
B. Instanța va respinge ca neîntemeiate excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes având în vedere faptul că reclamantul și intervenienta în interes propriu au calitate de parte contractantă în convenția de credit nr._/07.07.2008 și au astfel interesul de a solicita constatarea nulității absolute a unor clauze contractuale prin care pretind că sunt prejudiciați, indiferent dacă aceasta a produs sau nu efecte.
C.Excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către pârâtă este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori, invocată de către împrumutați, constituie transpunerea în plan național a Directivei 93/13 C.E care instituie un sistem de protecție fundamentat pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate în raport cu comerciantul în ceea ce privește posibilitatea sa reală de a negocia clauzele contractuale, împrejurare ce îl determină să adere la contractul redactat în prealabil de către comerciant, fără nicio posibilitate de a influența prevederile contractului.
Finalitatea urmărită prin Directiva 93/13 a C.E., obligatorie pentru statele membre, este aceea de a asigura consumatorului o protecție efectivă, dată fiind situația de inferioritate în care se găsește acesta în raport cu comerciantul în privința posibilității de a negocia clauzele contractului. Prin urmare, ori de câte ori aplică dispozițiile dreptului intern, judecătorul național este ținut să le interpreteze în lumina și finalitatea Directivei 93/13 C.E. în vederea atingerii scopului avut în vedere în momentul adoptării actului comunitar (hotărârea pronunțată la data de 27.06.2000 de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele reunite C -240/98-C244/98 Oceano Grupo Editorial S.A, paragraful 32).
În cauzele reunite C-240/98 - C-244/98 Oceano Grupo Editorial S.A. contra Rocio Murciano Quintero, Curtea Europeană de Justiție a statuat că „protecția pe care o asigură Directiva 93/13/CEE a Consiliului, din 05.04.1993, cu privire la clauzele abuzive din contractele încheiate cu consumatorii, permite judecătorului național să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale supuse aprecierii sale atunci când examinează admisibilitatea unei cereri la o instanță națională”. De asemenea trebuie avute în vedere și principiul supremației dreptului comunitar în raport cu legislația națională, precum și principiul interpretării legislației naționale în lumina dreptului comunitar, principii ce au fost consacrate în jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Față de jurisprudența C.J.U.E. în materie, instanța constată că judecătorul național este obligat să analizeze caracterul pretins abuziv al clauzelor inserate în contractele încheiate cu consumatorii, astfel încât protecția acestora să aibă caracter efectiv. În aceste condiții, nu se poate reține că interesul ocrotit prin edictarea normelor cuprinse în Legea nr. 193/2000 este doar unul personal, sancțiunea încălcării prevederilor actului normativ menționat fiind nulitatea absolută, și nu nulitatea relativă.
II.Pe fondul cauzei, instanța arată următoarele:
Reclamantul și intervenienta în interes propriu au arătat că solicită constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 3 lit. d din Condițiile speciale ale convenției de credit nr._/07.07.2008 motivat de faptul că aceasta nu a fost negociată.
În conformitate cu prevederile ar. 4 alin.1 și 2 din Legea nr. 193 din 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. Totodată, o clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume 1) clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator și 2) această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
Instanța constată că prevederile art. 3 lit. d au fost incluse în Condițiile Speciale ale Convenției de credit nr._/07.07.2008.
Din interogatoriul administrat împrumutaților, instanța reține că reclamantul a avut 3 sau 4 întâlniri cu reprezentanții pârâtei înainte de semnare (răspunsul la întrebarea nr. 1). Deși la întrebarea nr. 4 din interogatoriul administrat la propunerea pârâtei, reclamantul (cu studii juridice) a susținut că ar fi fost indus în eroare, a adăugat și faptul că, raportat la salariul pe care îl avea la momentul încheierii convenției, rata lunară era mulțumitoare, însă când a crescut valoarea CHF, rata a devenit împovărătoare și abia atunci a studiat cu atenție și convenția. Reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a clauzei privitoare la comisionul de risc în momentul în care au început să crească ratele și valoarea comisionului (răspunsul la întrebarea nr. 11).
La rândul său, intervenienta în interes propriu a arătat, în esență, prin răspunsurile la interogatoriu, că nu s-a ocupat de încheierea contractului, a mers pe încrederea soțului, reclamantul din prezenta cauză, nu a solicitat lămuriri.
Așadar, niciunul dintre împrumutați nu și-a manifestat nemulțumirea cu privire la clauza cuprinsă în art. 3 lit. d din convenție de credit nr._/07.07.2008.
Mai mult, față de art. 1 lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit, instanța constată că reclamantul și intervenienta în interes propriu au mai încheiat anterior alte convenții de credit atât cu pârâta cât și cu o altă instituție bancară, creditul astfel obținut prin convenția nr._/07.07.2008 fiind destinat refinanțării, respectiv acoperirii creditelor astfel dobândite.
Așadar, față de cele arătate mai sus, având în vedere răspunsurile reclamantului și intervenientei în interes propriu la interogatoriul administrat la propunerea pârâtei, instanța reține caracterul negociat al clauzei cuprinse în art. 3 lit. d din Convenția de Credit nr._/07.07.2008, împrumutații neputându-se prevala de propria culpă la încheierea contractului pentru a obține constatarea nulității absolute a unei clauze pe care, la momentul încheierii contractului, au apreciat-o ca favorabilă.
De asemenea, instanța constată că art. 3 lit. d din Condițiile Generale ale Convenției respectă prevederile ar. 4 alin.1 și 2 din Legea nr. 193 din 2000 privind clauzele abuzive și punctului 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193 din 2000, în sensul că s-a prevăzut obligația pârâtei de a-i informa pe împrumutați cu privire la modificarea adusă dobânzii iar aceștia aveau posibilitatea de a solicita rezilierea contractului. Împrejurările care ar putea justifica în mod legitim schimbările semnificative ce pot să apară pe piața monetară sunt, de regulă, neprevăzute și imposibil de descris de o manieră exhaustivă în cuprinsul unei clauze contractuale.
Referitor la soluțiile de practică judiciară, instanța constată că în niciuna dintre deciziile invocate de către reclamant nu se face vorbire despre răspunsurile împrumutaților la interogatoriu, nefiind analizată așadar conduita acestora la momentul încheierii contractului. De altfel, nu rezultă dacă această probă a fost administrată în vreuna dintre cauzele în care au fost pronunțate aceste decizii.
Or, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor inserate în cuprinsul contractelor de credit încheiate cu consumatorii trebuie realizată în funcție de împrejurările proprii fiecărei spețe (cauza C-137/08, VB Penzugyi Lizing).
Așadar, față de cele arătate mai sus, în temeiul prevederilor art. 4 alin.1 și 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, instanța apreciază ca neîntemeiate prezenta acțiune, precum și cererea de intervenție în interes propriu, motiv pentru care urmează a le respinge ca atare.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către pârâtă, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată cererea acesteia de obligare a reclamantului și intervenientei în interes propriu la plata sumei reprezentând onorariul apărătorului ales, întrucât factura fiscală depusă la dosarul cauzei nu probează plata efectivă a sumei de 1550 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiate excepția inadmisibilității, excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei de interes și excepția prescripției dreptului la acțiune, invocate de către pârâtă.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea exercitată de către reclamantul T. M., cu domiciliul procedural ales în ., județul Iași în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A., cu sediul în ., sector 2, București.
Respinge ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienta T. C., cu domiciliul procedural ales în Iași, ., județul Iași.
Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtei de obligare a reclamantului și intervenientei în interes propriu la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. E. C. P. C.
Red. B.E.C./ Tehnored. B.E.C./ P.C./ 20.11.2013, 5 ex.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 29-07-2013, Judecătoria IAŞI | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2013/2013.... → |
|---|
