Obligaţie de a face. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 24507/245/2004

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 16 Septembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE B. Ș.

Grefier O. B.

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant . GERALD SRL și pe pârât ., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Instanța constată că a trecut mai mult de un an de la depunerea la dosar a ultimului act de procedură, motiv pentru care rămâne în pronunțare asupra excepției perimării invocată din oficiu.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 29.12.2004 sub nr._, reclamanta . GERALD SRL a chemat în judecată pe pârâta ..

Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul excepției invocate, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.248 alin.1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform prevederilor art.252 Cod procedură civilă, perimarea se constată și din oficiu.

În cauză, nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură de la termenul din 14.03.2005, când s-a dispus suspendarea judecății, conform art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 42/2005..

Văzând că dosarul nr._ a fost soluționat irevocabil la data de 30.09.2008, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că dala soluționării irevocabilă a dosarului sus menționat a început să curgă termenul de perimare de 1 an, care este deja împlinit la 16.09.2013, când instanța a invocat din oficiu excepția perimării, fără a se putea reține vreo cauză de întrerupere sau suspendare a acestuia.

Văzând așadar că, din vina părților cererea de chemare în judecată a rămas în nelucrare timp de un an, instanța va admite excepția perimării, invocată din oficiu și va constata perimată cererea de chemare în judecată formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată invocată din oficiu de către instanța de judecată.

În baza art. 248 Cod procedură civilă și art. 252 Cod procedură civilă:

Constată perimată acțiunea civilă introdusă de . GERALD SRL în contradictoriu ..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.09.2013.

Președinte, Grefier,

Red.Ș.B./ tehnored. B.O.

2 EX./05.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI