Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 9770/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 9770/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 5157/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 25 iunie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - C. C.

GREFIER - E. A.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9770/2013

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. G. ÎN CONSTRUCȚII ȘI INSTALAȚII S.R.L., având ca obiect ,,acțiune în răspundere contractuală˝.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 17.06.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 20.06.2013, când pentru aceleași motive a amânat pronunțarea pentru astăzi, 25.06.2013 când în aceeași compunere, a hotărât următoarele.

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /13.02.2013 reclamanta . cu sediul în ., jud. Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâta . CONSTRUCȚII ȘI INSTALAȚII SRL cu sediul în Valea L., jud. Iași, obligarea acesteia la achitarea debitului restant în sumă de 9672,00 lei, în baza facturii fiscale nr.166/30.04.2012, precum și a penalităților de 0,2% pentru fiecare zi de întarziere, calculate potrivit art.3.4 din contract, pană la achitarea integrală a debitului. Totodată, a solicitat reclamanta obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost legal timbrată.

În motivare reclamanta a arătat că părțile au încheiat contractul de prestări servicii nr. 28(27.03.2010 prin care . s-a obligat să închirieze către parată utilajul propriu, constand în miniexcavator, în schimbul unui preț de 650,00 lei pe zi fără TVA, pentru un program de lucru de 10 ore, asigurand, totodată și personalul necesar lucrărilor pe care aceasta le avea de efectuat.

Conform susținerilor reclamantei activitatea de închiriere a utilajului s-a desfășurat în perioada 28.03._12 și a fost emisă pentru plata contravalorii serviciilor factura fiscală nr. 166/30.04.2012, în sumă de 9672,00 lei acceptată la plată prin semnătură de administratorul și asociatul unic al paratei la data derulării contractului, fapt ce demonstrează însușirea acesteia și implicit recunoașterea executării serviciilor.

După cum a menționat reclamanta dovada îndeplinirii obligațiilor de către . rezultă și din foaia de activitate zilnică, listată din memoria GPS-ului montat pentru contorizare pe miniexcavator, precum și din fișa de lucru a personalului ce poartă semnătura șefului punctului de lucru din partea societății, astfel că parata datorează suma facturată, a cărei scadență este prevăzută de art.3.3 din contract, cu precizarea că, de la data la care debitul a devenit exigibil, curg penalități conform art.3.4, în procent de 0,2% pentru fiecare zi de întarziere .

Nu în ultimul rand, reclamanta a arătat că a îndeplinit în prealabil procedura concilierii, apeland și la calea ordonanței de plată, dar acțiunea i-a fost respinsă.

În drept au fost invocate disp. art.1270 și art. 1516 NCC.

În susținerea pretențiilor au fost anexate înscrisuri certificate” conform cu originalul”(f.-43).

Legal citată parata a formulat și depus întampinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, în condițiile în care, potrivit art.6 din contract, plata sumei de 650,00 lei cu titlu de chirie urma să se facă pe baza facturilor emise de locator și a situațiilor de lucrări cu orele contabilizate, semnată pe ambele părși de către locatar, conform art.3.2, ce a fost prevăzut de părți tocmai pentru ca facturarea chiriei să se facă pentru perioada reală a prestării serviciului.

A menționat parata că utilajul a avut defecțiuni majore și nu a putut fi folosit, iar factura fiscală ce i-a fost comunicată de instanță nu este acceptată la plată, deoarece nu poartă ștampila și nici nu este înregistrată în contabilitatea proprie, în timp ce, celelate înscrisuri invocate de reclamantă nu au fost însușite .

La termenul din 27.05.2013, prin încheiere de ședință, instanța a respins excepția tardivității formulării întampinării de către parată, invocată de reclamantă, prin apărător ales.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar precum și proba testimonială, în cadrul căreia s-a procedat la audierea martorului propus de reclamantă, în persoana numitului C. I., a cărui depoziție a fost consemnată și atașată la dosar.

Din analiza probatoriului administrat instanța reține următoarele:

Prin contractul de prestări servicii nr. 28/27.03.2012 încheiat de părți ., în calitate de locator, a închiriat către parată, în calitate de locatar, utilajul prevăzut în Anexa 1, constand în miniexcavator, pentru intervalul 27.03._12, cu obligația corelativă a celei din urmă de a achita contravaloarea chiriei în sumă de 650,00 lei/zi, stabilită potrivit art. 3.1 pentru un program de 10 ore pe zi, în baza facturii fiscale emisă de reclamantă (art.3.2) în termen de 20 zile calendaristice de la data emiterii acesteia (art.3.3).

Prin contract s-a prevăzut, de asemenea, că, factura va fi însoțită de o situație de lucrări cu orele contabilizate semnată de ambele părți (art.3.2) iar nerespectarea de către locatar a termenului pentru plata sumelor datorate cu mai mult de 30 zile atrage plata unor penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întarziere (art.3.4).

Raportat la data încheierii contractului de prestări servicii dispozițiile de drept material aplicabile raporturilor juridice generate de acesta în speță sunt cele ale Noului Cod civil, intrate în vigoare la 01.10.2011, după cum se prevede și în cuprinsul art. 6 alin. 1 și 5 NCC, iar conform prev. art.1516 alin.1 NCC:” Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației” atunci cand, fără justificare, debitorul nu execută și se află în întarziere.

În speță, din depoziția martorului audiat în cauză reiese că miniexcavatorul a lucrat zilnic și nu au existat defecțiuni la acesta pe timpul perioadei convenită pentru închiriere, iar el a efectuat pontajul muncitorilor și foile de consum pentru utilaje, declarație ce se coroborează cu înscrisurile constand în foi de activitate zilnice listate din înregistrările GPS, montat pentru contorizare pe miniexcavator (f.18-43) și fișele de de utilizare a timpului de lucru (f.16-17), proband efectuarea programului de lucru, de 10 ore zilnic, de către utilajul închiriat, contrar celor susținute de parată și nedovedite, în condițiile în care nu s-a prezentat la concilierea prealabilă și nu a formulat niciun punct de vedere din care să reiasă neexecutarea contractului ca urmare a unor defecțiuni ale acestuia ori nepunerii la dispoziție, deși avea posibilitatea, cu acea ocazie și nici nu a depus înscrisuri contabile care să ateste lipsa înregistrarii facturii fiscale nr. 166/30.04.2012 în contabilitatea proprie, după cum a arătat prin întampinare.

Executarea contractului de către reclamantă este dovedită și de faptul că a fost emisă factura fiscală nr. 166/30.04.2012, în valoare totală de 9672,00 lei, ce atestă prestarea serviciilor asumate pentru un număr de 12 zile, înscris care poartă semnătura de primire a administratorului de la acea dată și anume A. L.-S., calitate atestată de mențiunile cuprinse în extrasul ORC depus la dosar (f.13) coroborat cu declarația pe proprie răspundere a acestuia (f.15), confirmandu-se așadar însușirea de către reprezentantul legal cu puteri depline la acel moment a facturii și implicit recunoaștera obligației de plată a contravalorii chiriei.

Fiind dovedită așadar de reclamantă existența unei creanțe certe, lichide și scadente, precum și nerespectarea obligației de plată a sumei de 9672,00 lei de către pârâtă, cu nesocotirea principiilor de drept instituite de art.1170 și art.1270 NCC instanța va admite cererea cu privire la suma facturată și va obliga societatea . CONSTRUCȚII ȘI INSTALAȚII SRL la plata către reclamantă a acesteia .

De asemenea, instanța va obliga parata și la plata penalităților în procent de 0,2% pentru fiecare zi de întarziere, de la data scadenței și pană la achitarea integrală a debitului restant menționat, cat timp din convenția părților reiese acordul lor în privința perceperii de penalități în caz de neplată la termen a sumelor datorate conform art. 3.4, acord care are valoarea unei clauze penale, în condițiile art.1538 și urm. N.C.C., reprezentând o modalitate de evaluare anticipată a prejudiciului cauzat reclamantei în caz de neexecutare sau executare cu întârziere a obligațiilor de către cealaltă parte.

În baza disp. art.274 C.p.c. și înscrisurilor dosarului, instanța va obliga parata la plata către reclamantă a sumei totale de 1694,32 lei, compusă din suma de 1000,00 lei, reprezentand c/v onorariu apărător ales și din suma de 694,32 lei, reprezentand c/v taxă de timbru și timbru judiciar .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ., cu sediul ales în sat P., ., nr.27, . la Cabinet avocat O. E. G., în contradictoriu cu pârâta . CONSTRUCȚII ȘI INSTALAȚII SRL, cu sediul în localitatea Valea L., jud. Iași .

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 9672,00 lei, reprezentând c/v factură fiscală nr. 166/30.04.2012, emisă în baza contract de prestări servicii nr. 28/27.03.2012, precum și penalități, în procent de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, până la achitarea integrală a debitului.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei totale de 1694,32 lei, compusă din suma de 1000,00 lei, reprezentând c/v onorariu apărător ales și suma de 694,32 lei, reprezentând c/v taxă de timbru și timbru judiciar, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2013.

Președinte, Grefier,

C.C. A.E.

Red. Pr.C.C.

4 ex./20.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 9770/2013. Judecătoria IAŞI