Plângere contravenţională. Hotărâre din 05-12-2013, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 14581/245/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Ședința publică de la 05.12.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. D. C.

Grefier L. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent C. M. C. și pe intimat I. IAȘI-POLIȚIA MUNICIPIULUI IAȘI, având ca obiect plângere contraventională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din data de 28.11.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru astăzi, 05.12.2013, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA:

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Sub nr._ s-a înregistrat la Judecătoria Iași plângerea formulată de către petentul C. M.-C. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. IAȘI împotriva procesului-verbal . nr._/30.04.2013, întocmit de către Biroul Rutier Iași.

Plângerea a fost formulată în termenul legal și este scutită de taxă de timbru.

În motivare petentul a precizat că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției.

În drept au fost invocate prevederile O.G. 2/2001.

A solicitat administrarea probei testimoniale, respinsă de către instanță ca nefiind utilă cauzei, având în vedere că fapta a fost înregistrată video.

Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând anularea plângerii.

Au fost invocate dispozițiile art. 14, 148, 149, 150, 194 lit. e, 201, 205 C.pr.civ., O.G. 2/2001, O.U.G. 195/2002, H.G. 1391/2006.

S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform prevederilor art. 223, 411 al. 2, teza finală C.pr.civ.

A fost depusă documentația care a stat la baza întocmirii procesului-verbal, respectiv raportul agentului constatator, planșe foto și înregistrarea video a faptei pe suport CD.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/30.04.2013, a fost sancționat petentul pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 al. 3, lit. b din O.U.G. 195/2002, constând în faptul că, în data de30.04.2013, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ către P. R., iar la trecerea de pietoni din dreptul Liceului C.F.R. nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere la doi pieton angajați în traversarea regulamentară a străzii, pe sensul său de mers, de la dreapta la stânga.

Instanța constată că procesul-verbal a fost legal întocmit, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001 modif., a căror lipsă este sancționată cu nulitatea absolută.

În ceea ce privește temeinicia, instanța reține că petentul se face vinovat de săvârșirea contravențiilor, astfel cum s-a dovedit cu probatoriul administrat în cauză, respectiv înregistrarea video a contravenției.

Prin urmare, față de situația reținută, având în vedere și gradul de pericol ridicat al faptei săvârșite, văzând și disp. art. 249 N.C.pr.civ., instanța va respinge plângerea ca nefondată.

Va obliga petentul la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de către petentul C. M.-C. domiciliat în Iași, .. 15, ., CNP_4, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Iași, împotriva procesului – verbal . nr._/30.04.2013, întocmit de către Biroul Rutier, ca nefondată.

Obligă petentul la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.12.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Tehnored. C.A.D./ 4 ex/11.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Hotărâre din 05-12-2013, Judecătoria IAŞI