Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 21321/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 24 Octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. O.
Grefier A. M.
SENTINȚA Nr._/2013
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent M. C. A. și pe intimat I. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 17.10.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Constată că prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._ petentul M. C. A. a solicitat anularea în parte a procesului-verbal de contravenție ., nr._, încheiat la data de 18.06.2013 de I. Iași – Serviciul Rutier, respectiv a celor 4 puncte amendă aplicate și a sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
În motivarea plângerii petentul susține că s-a încadrat cu autoturismul pe care-l conducea pe banda special destinată virării spre stânga, pentru a intra în parcarea unei societăți și nu a efectuat o depășire, așa cum s-a reținut prin procesul-verbal de contravenție contestat, iar în acel loc nici nu există marcaj dublu continuu, ci doar marcaje care delimitează a spațiul de interzicere, marcaje discontinue și un marcaj longitudinal care desparte cele două sensuri de circulație, format dintr-o linie continuă și una discontinuă alăturate, iar mașina condusă de le se afla cel mai aproape de linia discontinuă.
Petentul a invocat și excepția nulității procesului-verbal de contravenție contestat, pentru nerespectarea condițiilor de formă și conținut.
Legal citat, intimatul, prin reprezentanții săi legali, a depus la dosar raportul agentului constatator și întâmpinare, solicitând respingerea plângerii, cu obligarea petentului la plata de cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 500 lei.
La solicitarea petentului a fost audiat martorul T. M., a cărui audiere nu este interzisă prin disp. art. 315 C.pr.civ. așa cum a solicitat intimatul.
Martorul audiat în cauză a confirmat cele reținute prin plângere de către petent.
Cum intimatul nu a contradovedit cele susținute de petent și de martor, văzând și prevederile OUG nr. 195/202 rep. și ale OG nr. 2/2001 rep. În legătură cu excepția invocată de petent și cu susținerile pe fond ale acestuia, instanța constată că excepția nulității nu este întemeiată, urmând a fi respinsă, dar, pe fond, este întemeiată solicitarea petentului de anulare a procesului-verbal de contravenție contestat, astfel că va dispune în acest sens.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată și nici nu s-au acordat de către instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția nulității procesului-verbal de contravenție, iar pe fond admite plângerea formulată de petentul M. C. A., din Iași, ., ., cu domiciliul ales la Cabinet avocat G. A. G., din Iași, ., ., parter, .-verbal de contravenție ., nr._, încheiat la data de 18.06.2013 de I. Iași – Serviciul Rutier și în consecință:
Dispune anularea parțială a procesului-verbal de contravenție contestat, respectiv a celor 4 puncte amendă și a măsurii complementare a suspendării permisului de conducere, aplicate pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3, lit. e din OUG nr. 195/2002 rep.
Fără cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 Octombrie 2013.
Președinte, Grefier,
Redactat O.M.
Teh. 4ex. I.L. – 11.03.14
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... | Uzucapiune. Hotărâre din 05-07-2013, Judecătoria IAŞI → |
---|