Plângere contravenţională. Hotărâre din 12-11-2013, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 9294/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din 12.11.2013

Instanța constituită din:

Președinte: Z.-L. M.-O.

Grefier - B. R.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petenta .>în contradictoriu cu intimatul P. M. IAȘI ÎN EXERCITAREA ATRIBUȚIILOR PRIVIND DIRECȚIA DE CONTROL INTERN ȘI MANAGEMENTUL CALITĂȚII -SERVICIUL CONTROL INTERN, având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Față de lipsa părților, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La al doilea apel nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că prin plângerea contravențională s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, precum și că prezenta cauză a fost repusă pe rol, pentru modificarea cadrului procesual în raport cu părțile, din oficiu, noul pârât introdus nedepunând întâmpinare.

Nemaifiind probe de administrat, în temeiul art. 244 Noul Cod de procedură civilă, instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, că părțile nu sunt prezente la dezbateri, și în temeiul art. 394 NCPC, reține cauza spre deliberare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 19.03.2013, sub dosar nr._, petenta S.C. A. S.A., a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul P. M. Iași, în exercițiul atribuțiilor Direcției de Control Intern și Managementul Calității – Serviciul Control Intern, anularea ca nelegal și netemeinic a procesului-verbal nr._/01.03.2013, prin care petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei pentru că a efectuat lucrări în Iași, . nerespectarea obligației de a deține grafic de execuție avizat de către Direcția Tehnică a M. Iași.

În motivarea cererii, petenta a învederat instanței că procesul-verbal nr._/01.03.2013 este lovit de nulitate întrucât nu conține elementele prevăzute de art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, în sensul că lipsesc mențiunile cu privire la data și locul unde este încheiat, numele prenumele agentului constatator, calitatea acestuia și instituția din care face parte, data, ora și locul săvârșirii faptei contravenționale, nu sunt arătate toate împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea pagubei pricinuite.

În cuprinsul plângerii, petenta arată că este o unitate publică, care are ca pbiect captarea, transportul și distribuirea apei, activiatate ce presupune intervenții la rețeaua publică de alimentare cu apă potabilă, dar că nu este singura societate ce realizează intervenții asupra carosabilului. Petenta susține că, nerecunoscând fapta reținută în sarcina sa, îi revenea agentului constatator obligația de a dovedi că aceasta a săvârșit contravenția, pentru că din planșele foto nu rezultă că . efectuat lucrări în . eventuală astfel de lucrare ar fi trebuit în prealabil autorizată de Direcția Tehnică din Primăria Iași, potrivit cap.VIII, pct.2 HCL nr.172/2002, petenta neputând fi apreciată ca responsabilă pentru toate gropile neasfaltate din Municipiul Iași.

În drept au fost invocate prevederile art. 31 și urm. din O.G. nr. 2/2001

În susținerea cererii sale, petenta a depus la dosar procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională nr._/01.03.2013.

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, forma în vigoare la data învestirii instanței.

În temeiul dispozițiilor art. 411 alin.2 teza a doua, petenta a solicitat judecata cauzei în lipsa reprezentanților săi.

Prin rezoluția privind regularizarea cererii de chemare în judecată, instanța a pus în vedere petentei să indice denumirea și sediul intimatei, precum și mijloacele probatorii, pe care să le depună la dosar în copii certificate conform cu originalul.

Petenta a răspuns solicitărilor instanței prin adresa înregistratăla Judecătoria Iași în data de 30.04.2013.

În termenul legal stabilit de dispozițiile art. 201 alin.1 N.C.P.C. și pus în vedere prin comunicarea primită la data de 09.05.2013, intimatul P. M. Iași, în exercițiul atribuțiilor Direcției de Control Intern și Managementul Calității – Serviciul Control Intern – a formulat și depus întâmpinare, la data de 17.05.2013 (filele12-13), solicitând respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale și menținerea în totalitate a procesului-verbal atacat, arătând că în urma controlului efectuat la data de 28.02.2013 în Iași, pe .-a constatat că petenta efectuat lucrări cu nerespectarea obligației de a deține grafic de execuție avizat de către Direcția Tehnică a M. Iași, aspect ce rezultă din documentația anexată procesului verbal.

Intimata arată că fapta constatată și sancționată prin procesul verbal este prevăzută de HCL nr.172/2002 privind gospodărirea și menținerea curățeniei în Municipiul Iași, cap.VIII, pct.4 ce prevede că: „începerea execuției lucrărilor edilitar gospodărești fără contracte de refacere a domeniului public și neîntrebuințarea sistemelor de dirijare a circulației în condiții tehnice prevăzute de normele în vigoare, asigurând permanent condiții pentru buna circulație a vehiculelor și pietonilor”, constituie contravenție.

Sub aspectul legalității, intimata arată că procesul verbal nu este lovit de motive de nulitate absolută, agentul constatator respectând și dispozițiile art. 19 alin.3 OG nr.2/2001 în sensul că a justificat de ce procesul verbal nu a putut fi semnat de un martor.

Sancțiunea cu privire la lipsa obiecțiunilor poate fi, cel mult, nulitatea relativă, însă petenta nu poate invoca nici o vătămare, atâta timp cât a avut posibilitatea să formuleze plângerea în termen legal.

Intimata solicită instanței să aibă în vedere că petenta nu este la prima abatere de acest fel, sancțiunea aplicată fiind individualizată corespunzător în funcție de pericolul social concret al faptei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208 N.C.P.C În temeiul dispozițiilor art. 411 alin.2 teza a doua, intimata a solicitat judecata cauzei în lipsa reprezentanților săi.

În susținerea întâmpinării, intimata a atașat la dosar, în copie, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/01.03.2013, dovada comunicării acestuia, planșe fotografice, mail nr._/12.02.2013, autorizația nr. 322/23.04.2012.

În probațiune, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/01.03.2013, petenta S.C. A. S.A. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei pentru că s-a constatat, în urma controlului efectuat la data de 28.02.2013, ora 11,39, în . Sportiv) că „pentru lucrările aprobate prin autorizația de construire nr. 322 și 323 din 2012, aceasta nu deține un grafic de execuție avizat de Direcția Tehnică a M. Iași, grafic ce ar fi trebuit să cuprindă inclusiv termenul de refacere a îmbrăcăminții rutiere. Serviciul Control Intern a solicitat prin somația nr._/12.02.2013 un grafic de execuție a acestor lucrări, cu referire la . ca . se conformeze în termenul impus. Fapta contravențională este prevăzută de dispozițiile art.4 cap.VIII HCL nr. 172/2002, modificat prin HCL nr. 466/2009 și sancționată de cap. XII pct.5, petentei fiindu-i aplicată o amendă de 1000 lei.

În drept, instanța constată că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul legal de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Sub aspectul motivelor de nelegalitate invocate de către petentă în cuprinsul plângerii formulate, instanța reține că procesul-verbal nr._/01.03.2013, a fost legal întocmit, cu respectarea dispozițiilor art. 16, 17 și 19 din O.G. nr. 2/2001. În acest sens, susținerile petentei privitoare la lipsa indicării în cuprinsul procesului-verbal a datei și locului unde este încheiat, numelului, prenumelui agentului constatator, calității acestuia și instituției din care face parte, datei, orei și locului exact al săvârșirii faptei contravenționale sancționate nu sunt temeinice; procesul verbal conține mențiuni cu privire la data și locul unde este încheiat, numele, prenumele agentului constatator, calitatea acestuia și instituția din care face parte, precum și data și locul constatării faptei contravenționale.Fapta constând în nerespectarea obligației de a deține un grafic de execuție avizat de Direcția Tehnică a M. Iași, grafic ce ar fi trebuit să cuprindă inclusiv termenul de refacere a îmbrăcăminții rutiere constituie o faptă continuă omisivă, a cărei dată a săvârșirii coincide cu cea a constatării efectuate de către agentul competent în acest sens. Având în vedere faptul că procesul-verbal supus analizei conține elementele de stabilire a momentului constatării contravenției, instanța apreciază că sunt îndeplinite cerințele corespunzătoare faptei comise.

Raportat la motivarea petentei privitoare la lipsa indicării împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea pagubei pricinuite, instanța reține că elementele invocate sunt de natură să contribuie la descrierea faptei, urmând a fi analizate în raport cu temeinicia procesului verbal. În acest sens, art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, texte ce prevăd imperativul descrierii faptei contravenționale, nu impun o descriere amănunțită a acesteia, fiind suficientă inserarea unor elemente esențiale, apte să conducă la identificarea legală a acesteia, astfel cum reiese din procesul-verbal nr._/01.03.2013. petenta nu precizează care anume împrejurări, din punct de vedere teoretic, ar fi trebuit menționate, iar descrierea faptei contravenționale, în speță, este amplu detaliată. Caracterul general al descrierii faptei se apreciază și prin raportare la natura acesteia, respectiv la necesitatea și posibilitățile reale de realizare a unei expuneri în acest sens. Fapta constatată în cuprinsul procesului-verbal de sancționare contravențională a petentei, prin specificul ei, nu comportă necesitatea unei descrieri ce excede celei realizate în cauză.

Analizând susținerile petentei sub aspectul caracterului netemeinic al procesului-verbal nr._/01.03.2013, pe considerentul absenței unei certitudini în privința efectuării intervențiilor la rețeaua de utilități publice de către aceasta, instanța reține că acestea nu sunt concludente, nu au legătură cu fapta contravențională în sine. Din probele administrate în cauză rezultă, cu certitudine, că petenta a solicitat și obținut autorizația nr. 322/23.04.2012, privind executarea lucrărilor de moderinizare a rețelei de alimentare cu apă a orașului, inclusiv pentru . i s-a pus în vedere obligația de prezentare a graficului de execuție prin mai multe somații succesive (vezi fila 15 dosar), aspect necontestat de aceasta prin plângere; a fost, în consecință sancționată, pentru neîndeplinirea acestei obligații.

Petentei îi revenea obligația dovedirii faptului pozitiv contrar, al depunerii spre avizare a graficului de reparații, anterior sancționării contravenționale, probă care, însă, nu a fost solicitată în cauză, menținându-se, astfel, caracterul temeinic al procesului verbal contestat.

În considerarea celor anterior expuse, în baza art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că procesul-verbal nr._/01.03.2013, prin care petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei, este legal și temeinic întocmit, inclusiv sub aspectul individualizării sancțiunii aplicate, motiv pentru care urmează a respinge plângerea contravenională ca neîntemeiată, meninând în întregime procesul-verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta S.C. A. SA., cu sediul în Iași, ..6, județul Iași, J-22-1-1991, RO_, în contradictoriu cu intimata P. M. Iași, cu sediul în Iași, . și Sfânt nr. 11, județul Iași împotriva procesului verbal de contravenție nr._/01.03.2013, ca neîntemeiată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.11.2013.

Președinte, Grefier,

Z.-L. M.-OanaBondar R.

Red/ Tehnored Z-L M-O./B.R.

4 ex./24.03.2014./2com-24.03.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Hotărâre din 12-11-2013, Judecătoria IAŞI