Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 01-11-2013 în dosarul nr. 9732/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._/2013

Ședința publică de la 01 Noiembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. G. T.

Grefier S. M. M.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent D. V. și pe intimat I. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul personal, lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, după care,

În conformitate cu dispozițiile art.313 alin.3 Noul Cod proc.civ., instanța pășește la judecată, constatând imposibilitatea audierii martorului S. M. G. care nu s-a prezentat în instanță, deși a fost legal citat cu mandat de aducere.

Constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, instanța, în temeiul disp.art.392 Noul Cod de procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.

Petentul solicită admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată, arătând că din probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada că petentul nu ar acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii.

INSTANȚA,

Deliberând:

Sub nr._ a fost înregistrată plângerea formulată de petentul D. V., prin care aceasta a contestat procesul-verbal . nr._ din 14.03.2013, încheiat de intimatul I. Iași, solicitând anularea acestuia.

În fapt, a motivat petentul că cele consemnate in procesul-verbal de contraventie nu corespund realitatii, in momentul in care se afla inaintea trecerii de pietoni, circuland pe banda a treia, pe trecerea de pietoni nu se afla nici un pieton angajat in traversarea strazii. Pe banda a doua se afla un autobuz in miscare si a traversat trecerea de pietoni in acelasi timp cu acesta, astfel incat nu avea cum sa fie vreun pieton angajat in traversare in acel moment.

La data de 18.04.2013, petentul a formulat precizari la plangerea contraventionala prin care a invocat faptul ca nu a asistat la intocmirea procesului-verbal de contraventie de catre agentul constatator, acesta i-a fost adus la masina si nu a vazut sa fi fost martori la intocmirea lui.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept. Plângerea a fost formulată în termen legal.

A anexat procesul-verbal contestat, copia cartii de identitate si a dovezii de circulatie.

Legal citat intimatul a formulat și depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, întrucât petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prev. de art.100 alin.3 lit. b) din OUG nr.195/2002, constând în aceea că, la data de 14.03.2013, a condus autoturismul și nu a acordat prioritate de trecere unui grup de pietoni aflati pe sensul său de deplasare, angajati în traversarea regulamentară a străzii.

Anexat întâmpinării intimatul a depus raportul agentului constatator din 16.05.2013 (f.19) și documentația ce a stat la baza întocmirii procesului-verbal.

În cauză instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar si inregistrarea video a faptei contraventionale.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța a constatat următoarele:

Conform mențiunilor din cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 14.03.2013, petentul a condus autoturismul marca Skoda O. cu nr. de înmatriculare_ pe . Pd. R. spre CUG iar la trecerea pentru pietoni din dreptul farmaciei „Catena”, nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui grup de pietoni angajati regulamentar în traversare de la stânga catre dreapta, pe sensul său de mers, faptă ce constituie contravenția prevăzută de disp. art 100 alin.3 lit. b) din OUG nr.195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, motiv pentru care i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în sumă de 300 lei, reprezentând contravaloarea a 4 puncte de amendă și reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.

In cuprinsul procesului-verbal se mentioneaza ca petentul circula pe banda a 2-a.

Analizând cu precădere legalitatea procesului verbal de contravenție sub aspectul respectării condițiilor formale impuse de lege la încheierea lui, instanța constată că în speță nu există nici o încălcare care să atragă nulitatea absolută a înscrisului constatator.

Cu privire la temeinicie, conform disp. art.100 alin. 3 lit. b) din OUG nr.195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II a de sancțiuni ”neacordarea priorității de trecere a pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului „faptă pentru săvârșirea căreia se aplică o sancțiune de 4 sau 5 puncte amendă.”

Din documentația depusă la dosar de către intimat, planșele foto aflate în copie la filele 21-23 si inregistrarea video a faptei, reține instanța că săvârșirea faptei a fost constatată cu mijloace video, săvârșirea faptei contravenționale de către petent fiind dovedită de către intimat.

Instanta retine ca sustinerile petentului din plangerea contraventionala nu corespund realitatii si fapta savarsita de catre acesta prezinta un grad ridicat de pericol social intrucat pe trecerea de pietoni se afla angajat in traversare un grup de pietoni, autobuzul care circula pe prima banda a oprit pentru a acorda prioritate pietonilor iar pe banda a doua, pe langa autobuzul oprit si-au continuat deplasarea doua autoturisme, cel condus de catre petent fiind al doilea autoturism, desi grupul de pietoni ce traversa pe trecere se afla foarte aproape de aceasta banda de circulatie.

Astfel instanta constata că petentul se face vinovat de săvârșirea faptei contravenționale iar aceasta prezinta un grad ridicat de pericol social, sancțiunea contravențională fiind aplicată potrivit dispozițiilor legale și proporțional cu gradul de pericol social al faptei, urmeaza a respinge plângerea și va menține procesul-verbal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul D. V. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Iași, împotriva procesului-verbal . nr._ din 14.03.2013.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 01.11.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.Tehnored. T.M.G./M.S.M.

4 ex10.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI