Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 23063/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică de la 10 Decembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. B.
Grefier F. C.
Pe rol se află judecarea cauzei privind pe petent B. S. V. și pe intimat POLIȚIA L. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că s-a solicitat judecata in lipsă
Instanța procedează cu prioritate la verificarea competenței în baza dispozițiilor art. 131 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă și art 32 din OG 2/2001 și constată că este competentă material, general și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, în ceea ce privește estimarea duratei procesului, conform dispozițiilor art. 238 Noul Cod de Procedură Civilă, estimează durata de circa 6 luni.
În temeiul dispozițiilor art. 255 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă încuviințează pentru părți probele solicitate, proba cu înscrisuri, depuse la dosarul cauzei.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri în completare, în temeiul dispozițiilor art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre competentă soluționare.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petentul B. S. V. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 02.07.2013 de către intimata Poliția L. Iași, prin care a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei contravenționale constând în aceea că la data menționată a staționat neregulamentar cu autoturismul, cu numărul de înmatriculare_, în zona de acțiune a indicatorului „oprirea interzisă”situat pe . fața autogării C., blocând traficul pe o bandă de circulație.
Cererea a fost legal timbrată.
În motivarea plângerii petentul a susținut că la data respectivă a oprit autoturismul pentru a coborî din mașină o persoană și pentru ca aceasta să își ia și bagajul, însă nu în fața autogării ci la distanță de aceasta, astfel că nu a blocat traficul, oprirea sa fiind de aproximativ 30 de secunde. Mai mult a susținut petentul că în spatele său mai erau staționate în 4 taxiuri.
Alăturat plângerii petentul a depus copia actului de identitate și cea a procesului-verbal contestat.
Petentul nu a indicat temeiul de drept al plângerii.
Intimata a depus, odată cu înaintarea plângerii, întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul-verbal fiind legal și temeinic întocmit, petentul făcându-se vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
Petentul nu a solicitat administrarea de probatorii.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de judecată reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 02.07.2013 de către intimata Poliția L. Iași petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei contravenționale constând în aceea că la data menționată a staționat neregulamentar cu autoturismul, cu numărul de înmatriculare_, în zona de acțiune a indicatorului „oprirea interzisă”situat pe . fața autogării C., blocând traficul pe o bandă de circulație.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art. 34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului nu rezultă o altă situație de fapt decât cea reținută în procesul verbal atacat.
Potrivit art. 249 Cod proc. civilă cel ce face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească.
Persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, al cărui cuprins poate fi contestat prin formularea de obiecțiuni în momentul întocmirii și ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care aceasta nu înțelege să se folosească de căile prevăzute de lege pentru a-l contesta, în care intră și dreptul de a face obiecțiuni.
Or, în speță petentul nu a dovedit o situație de fapt contrară, limitându-se la a susține că cele consemnate în actul sancționator nu corespund adevărului.
Din analiza probelor administrate în cauză (procesul verbal), rezultă că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției, instanța urmând să rețină situația de fapt așa cum este descrisă în procesul verbal, având în vedere că acesta este încheiat în conformitate cu dispozițiile art. 269 Cod proc. civil, având valoarea unui înscris autentic .
Pe de altă parte, petentul nu a administrat nici o probă din care să rezulte altă situație de fapt, neprezentându-se în instanță și nesolicitând administrarea nici unei probe care să ducă la altă concluzie, la termenul în care s-au pus în discuție probele, deși avea posibilitatea să propună și să administreze probatorii, astfel că nu se poate susține încălcarea dispozițiilor art. 254 Cod procedură civilă .
Cu privire la sancțiunea aplicată - art. 5 alin.5 din OG 2/2001 prevede că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Ținând cont de prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de modalitatea de săvârșirii a faptei, instanța apreciază că sancțiunea aplicată este corespunzătoare .
Pentru toate aceste considerente, urmează a fi respinsă plângerea ca neîntemeiată .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. S. V., domiciliat în ., jud. Iași în contradictoriu cu intimata Poliția L. Iași.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.12.2013.
Președinte, Grefier,
Red./Tehnored.: M.B./F.C
4 ex/14.03.2014
← Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 04-11-2013,... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
---|