Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 10901/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 12 Decembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. C.
Grefier V. A.
Sentința civilă Nr._/2013
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent M. Ș. A. și pe intimat I. IAȘI-B.R., având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că petentul a înaintat la data de 01.11.2013, prin compartimentul registratură cerere de renunțare la judecarea cauzei, după care:
INSTANȚA,
Prin plângerea formulată la data de 01.04.2013, petentul M. Ș. A. a chemat în judecată pe intimat I. IAȘI-B.R.
La termenul de astăzi, 12.12.2013, petentul a înaintat prin compartimewntul registratură cerere de renunțare la judecată.
Având în vedere această situație și prevederile art.406 Cod proc.civilă, în conformitate cu care „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”, instanța urmează a lua act de renunțarea petentului la judecarea plângerii,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea la judecată.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 Decembrie 2013.
Președinte Grefier
C. C. A. V.
Red/TehnoredC.C.
18.12.2013
4ex.
← Întoarcere executare. Sentința nr. 11/2013. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9199/2013.... → |
---|