Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 13-09-2013 în dosarul nr. 7438/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 13 septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. V. C.
GREFIER - C. D. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul M. F. C. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA-C., având ca obiect „plângere contraventionala”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la ordine, sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 06.09.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 13.09.2013, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberand asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 01.03.2013 și înregistrată sub nr._, petentul M. F. C. a solicitat instanței admiterea plângerii contravenționale împotriva procesului - verbal . nr._ din 11.02.2013.
În motivarea cererii formulate, petentul a învederat faptul că a înstrăinat autoturismul și nu se face vinovat de săvârșirea contravenției.
În susținerea cererii, petentul a anexat copii după procesul verbal . nr._ din 11.02.2013, certificat de atestare fiscală, fișă de înmatriculare.
Cererea a fost motivată în drept conform OUG 2/2001.
Conform art. 36 din OG nr. 2/2001 coroborat cu art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru și art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea contravențională este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar.
Legal citată, intimata C. SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii deoarece faptele imputate petentului s-au desfășurat în contextual dat din procesul verbal.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ din 11.02.2013, petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 9 alin. 2 și 3 din OG 15/2002.
Instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.
În conformitate cu dispozițiile art.32 alin.2 din OG 2/2001 privite și prin prisma deciziei 953/2006 a Curții Constituționale: „Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.”
Competentul teritoriala in aceasta materie este absoluta, neputand fi lasata la alegerea petentului, ci este determinata de lege prin criteriul prevazute de art.32 alin.2 din O.G. nr.2/2001.
Având în vedere aceste dispoziții care imprimă normelor de competență teritorială caracter de ordine publică, instanța constată că raportat la locul săvârșirii contravenției, DN 24 km 63+400 m, localitatea Badeana, județul V., care se află în circumscripția Judecătoriei Bârlad, această instanță este competentă să soluționeze prezenta cauză.
Pe cale de consecință, Judecătoria IAȘI nu este competentă teritorial să soluționeze plângerea contravențională formulată de petentul M. F. C..
Astfel, în temeiul art. 32 alin. 2 O.G. 2/2001, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei IAȘI, invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Bârlad, jud. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași.
Declină cauza spre competentă soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul M. F. C. cu domiciliul în Iași, ., cu domiciliul procedural ales la Cabinet av. R. I., din ..3, . împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/11.02.2013, încheiat de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul .. 401A, București în favoarea Judecătoriei Bârlad.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 13 septembrie 2013.
Președinte, Grefier,
V. V. C. C. D. C.
RED./ TEHNORED.:V.V.C.
01.10.2013/ 4ex.
← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 9879/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|