Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 35319/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 03 Octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. O.
Grefier A. M.
SENTINȚA Nr._/2013
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile privind pe reclamant M. IAȘI PRIN PRIMAR, reclamant C. L. AL MUN. IAȘI și pe pârât P. A., pârât P. N., pârât P. I., pârât P. A. A., având ca obiect evacuare acțiune în pretenții.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 19.09.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 26.09.2013, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere a hotărât.
INSTANȚA,
Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub_ reclamanții M. Iași prin Primar și C. L. al Municipiului Iași, prin reprezentanții lor legali, au chemat în judecată pe pârâții P. A., P. N., P. I. și P. A. A., solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 665 lei, cu titlu de chirie pentru folosința apartamentului de la adresa de domiciliu, pentru perioada 01.02.2011 – 30.09.2011 și a sumei de 8529,82 lei, debite la plata întreținerii, la care se adaugă suma de_,90 lei, penalități pentru perioada aprilie 2008 – august 2011, precum și evacuarea pârâților din locuință.
Cererea de evacuare a fost legal timbrată, celelalte capete de cerere ale acțiunii fiind scutite de achitarea taxelor de timbru, având ca obiect venituri publice, conform disp. art. 17 din Legea nr. 146/1997 rep.
În motivarea acțiunii se arată că pârâților le-a fost închiriată de către reclamanți o locuință, dat pe perioada derulării contractului de închiriere, pârâții au înregistrat întârzieri la plata chiriei stabilite prin contract, acumulând debite restante și majorări de întârziere, ce nu au fost achitate nici după ce au fost somați să le achite.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de către pârâtul P. A. s-a solicitat respingerea acțiunii, deoarece contractul de închiriere este valabil, fiind prelungit prin tacita relocațiune, existând hotărâre judecătorească în acest sens, iar calculul debitului restant și a penalităților de întârziere este greșit, invocându-se compensația legală a debitului cu suma de 707,34 lei, reprezentând contravaloarea tâmplăriei PVC cu termopan efectuată al apartament li susținându-se că pârâții nu sunt de rea-credință, ci doar au venituri mici ce nu le permit achitarea, la termen, a debitelor.
Pârâții au invocat excepțiile prescrierii dreptului la acțiune al reclamanților și autorității de lucru judecat, excepții care după punerea lor în discuția părților, legal citate, au fost unite cu fondul cauzei de către instanță, cu care au o strânsă legătură.
În probațiune au fost depuse la dosar acte și înscrisuri și s-a efectuat o expertiză contabilă, instanța admițând cererea de ajutor public a pârâților pentru onorariul cuvenit expertului.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că între părțile din cauza de față s-a încheiat contractul de închiriere nr. 1081/17.06.2003, pentru o perioadă de 5 ani, până la data de 17.06.2008.
Prin sentința civilă nr. 2089/12.02.2010, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Iași, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat prelungit tacit contractul de închiriere nr. 1081/17.06.2003 cu obligarea Consiliului L. Iași la încheierea altui contract de închiriere, în formă scrisă, cu pârâtul P. A..
Din raportul de expertiză întocmit în cauză reiese că, la data formulării acțiunii de față – 31.10.2011, pârâții au restanțe la întreținere în sumă de 4359,94 lei, la care s-au calculat penalități de întreținere în sumă de 3811,44 lei, cele două sume fiind aferente perioadei 04.2008 – 08.2011, așa cum s-a solicitat prin acțiunea de față.
Instanța constată că, deși nu sunt îndeplinite cerințele pentru existența autorității de lucru judecat, există putere de lucru judecat cu privire la suma de 4399,29 lei, contravaloare cote cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2007 – decembrie 2010 și a sumei de 3209 lei, cu titlu de penalități de întârziere pentru aceeași perioadă, în total pentru suma de 7608,29 lei, la plata căreia au fost obligați C. L. al Municipiului Iași și pârâtul P. A., către Asociația de proprietari „A.”, prin decizia civilă nr. 1440/08.06.2012, irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ * rămânând astfel de achitat doar suma de 563,09 lei, cu titlu de penalități de întârziere și cheltuielile de întreținere aferente perioadei aprilie 2008 – august 2011, sumă la plata căreia vor fi obligați pârâții prin hotărârea din acțiunea de față.
Instanța constată rămasă fără obiect cererea de obligare a pârâților la plata sumei de 665 lei, cu titlu de chirie și penalități de întârziere aferente, calculate pentru perioada 01.02.2011 – 30.09.2011, sumă care a fost achitată la data de 26.03.2012, conform chitanței nr. ISXUC_.
Instanța constată că pârâții au un contract de închiriere valabil încheiat cu reclamanții, contract prelungit prin tacita relocațiune, conform sentinței civile nr. 2089/12.02.2010, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Iași, rămasă definitivă și irevocabilă și nu este justificată cererea reclamanților de evacuare din locuință a pârâților, având în vedere suma mică, de doar 563,09 lei, la plata cărora vor fi obligați pârâții prin hotărârea de față.
Prin art. 11 al contractului de închiriere nr. 1081/17.06.2003 părțile au convenit că modificarea sau îmbunătățirea confortului locuinței nu se poate face decât cu acordul scris, dat în prealabil de către proprietar.
Cum pârâții nu au făcut dovada existenței acordului scris al reclamanților pentru ca ei să monteze în locuință tâmplărie PVC cu termopan, instanța constată că nu poate efectua compensația legală a sumei de 704,37 lei, cu suma datorată de către pârâți reclamanților.
Față de aceste considerente, având în vedere și prevederile OUG nr. 51/2008 rep. privind ajutorul public judiciar de care au beneficiat pârâții în judecarea cauzei de față, văzând și prevederile OUG nr. 40/1999, instanța va respinge, ca neîntemeiate, excepțiile invocate în cauză și va admite în parte acțiunea, dispunând în sensul celor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile prescrierii dreptului la acțiune al reclamanților și a autorității de lucru judecat, iar pe fond admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții M. Iași prin Primar și C. L. al Municipiului Iași, prin reprezentanții lor legali, împotriva pârâților P. A., P. I., P. N. și P. A.-A. și în consecință:
Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de obligare a pârâților la plata sumei de 665 lei, cu titlu de chirie și penalități de întârziere aferente, calculate pentru perioada 01.02.2011 – 30.09.2011.
Respinge cererea de evacuare a pârâților din locuință.
Obligă pârâții la plata către reclamanți, în solidar, a sumei de 563,09 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere aferente perioadei aprilie 2008 – august 2011.
Respinge cererea pârâților de a se efectua compensația legală a sumei datorate reclamanților cu suma de 704,37 lei, reprezentând contravaloare tâmplărie PVC cu termopan.
Suma de 400 lei, reprezentând onorariu de expert, pentru care pârâții au beneficiat de ajutor public judiciar va rămâne în sarcina statului.
Onorariul de 200 lei cuvenit apărătorului din oficiu al pârâților, L. C., urmează a fi achitat Baroului Iași din fondul special al Ministerului Justiției.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.10.2013.
Președinte, Grefier,
Redactat M.O.
Tehnored. 8ex. I.L. – 20.01.2014
← Fond funciar. Sentința nr. 03/2013. Judecătoria IAŞI | Uzucapiune. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|