Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 8203/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 18 octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – V. V. C.

GREFIER - C. D. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul O. D. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.

La apelul nominal, făcut în ședința din Camera de consiliu, sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică, din data de 11.10.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 18.10.2013, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberand asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 11.03.2013 și înregistrată sub nr._, petentul O. D. a solicitat instanței admiterea plângerii contravenționale împotriva procesului - verbal . nr._ din 28.02.2013.

În motivarea cererii formulate, petentul a învederat faptul că procesul verbal este nefondat.

În susținerea cererii, petentul a anexat copii după procesul verbal . nr._ din 28.02.2013, CI . nr._ pe numele O. D..

Cererea a fost motivată în drept conform OUG 195/2002, OG 2/2001.

Conform art. 36 din OG nr. 2/2001 coroborat cu art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru și art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea contravențională este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar.

Legal citată, intimata I. Iași a formulat întampinare și solicită respingerea plângerii deoarece faptele imputate petentului s-au desfășurat în contextual dat din procesul verbal, acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor Ordonanței 2/2001.

A anexat copii după procesul verbal . nr._ din 28.02.2013, planșa foto cu viteza cond. auto_, raportul agentului constatator din 21.06.2013 pentru data de 28.02.2013, Buletin de verificare metrologică, Atestat operator „Autovision”, planșe foto, CD.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 28.02.2013, petentul O. D. a condus autovehiculul marca „VW” cu nr. de înmatriculare_ în localitatea Lețcani, jud. Iași, cu viteza de 114 Km/h, viteză stabilită de aparatul radar și înregistrată video, depășind viteza legală admisă cu 64 Km/h. Fapta este prevăzută de art. 102 alin. 1 lit. e din OUG 195/2002.

Petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 675,00 lei.

Instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.

Analizând cu prioritate aspectele de legalitate ale procesului verbal contestat, instanța constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 16 din OG2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Din studierea procesului verbal depus la dosarul cauzei se poate observa că acesta este de natură a răspunde cerințelor legale imperative astfel descrise. Se mai notează că toate motivele de nelegalitate invocate de petent au un caracter nefondat.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține ca O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor reglementează etapa judiciară de soluționare a plângerilor formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor iar sub aspect procedural art. 47 prevede că dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.

Instanța reține că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la acesta, referitor la împrejurările reținute de agentul constatator.

Însă, în interpretarea dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că faptele de natură contravențională se încadrează în noțiunea autonomă de „faptă penală”, necesitând respectarea tuturor garanțiilor prevăzute în cuprinsul acestui articol, inclusiv respectarea prezumției de nevinovăție a persoanei acuzate de săvârșirea unei astfel de fapte. Obligația respectării prezumției de nevinovăție este opozabila erga omnes, revenind nu doar judecătorului, ci tuturor autorităților statului (Hot. CEDO Salabiaku, 7 oct. 1988).

Pe de alta parte, a conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 alin. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate dar extrem de numeroase.

Instanța apreciază că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.

În concluzie, sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, pe parcursul judecății, petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul-verbal de contravenție.

Intimatul a depus la dosarul cauzei planșe foto care indică viteza cu care a circulat petentul la data de 28.02.2013, în localitatea Lețcani, jud. Iași, cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, și anume cu 114 km/h.

Referitor la proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 38 alin. 3 din același act normativ – care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea care se impune a fi aplicată contravenientului și analizând pe cele stabilite prin actul atacat, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunii față de criteriile prevăzute de art. 21, alin. 3 din OG 2/2001. Sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța apreciază că agentul constatator a realizat o corectă individualizare, aplicând în mod judicios criteriile enumerate în cuprinsul art.21 alin.3 din O.G. nr.2/2001.

În această situație, petentul a beneficiat de garanțiile oferite de art.6 din CEDO însă prezumția sa de nevinovăție a fost răsturnată.

Rezultă, așadar, că forța probantă a procesul-verbal de contravenție nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

În consecință, instanța urmează să respingă plângerea petentului O. D. formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 28.02.2013 ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de către petentul O. D. cu domiciliul in Suceava, .. 5, ., . jud. Suceava, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/28.02.2013, în contradictoriu cu intimata I. Iasi, cu sediul în Iași .. 6, jud. Iași, ca nefondată.

Obliga petentul sa achite intimatei suma de 20 lei reprezentand cheltuieli judiciare catre stat.

Cu drept de apel la Tribunalul Iași în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 18 octombrie 2013.

Președinte, Grefier,

V. V. C. C. D. C.

RED./ TEHNORED.:V.V.C.

06.11.2013/ 4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI