Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 9244/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._/2013

Ședința publică de la 24 Septembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - C. D. B.

Grefier - D. V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul R. R. în contradictoriu cu intimatul I. IAȘI-POLIȚIA TG. F., având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă petentul personal, lipsă fiind intimatul prin reprezentant legal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită; intimata nu a depus la dosar documentația aferentă procesului verbal contestat, astfel cum a fost citată, după care:

Instanța procedează la identificarea petentului R. R., care prezintă act de identitate având CNP:_, după care pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, excepție invocată din oficiu.

Petentul, având cuvântul, precizează că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 18.03.2013 petentul R. R. a solicitat anularea procesului-verbal de contraventie . nr._ incheiat la data de 25.02.2013 de intimata I. Iasi, dat fiind ca petentul nu se face vinovat de savarsirea faptei pentru care a fost sanctionat.

Cererea a fost intemeiata in drept pe disp. OG nr.2/2001

In dovedirea plangerii s-au anexat copii ale procesului-verbal de contraventie contestat.

Legal citata, intimata I. Iasi nu a formulat întâmpinare si nu s-a prezentat in instanta pentru a-si preciza pozitia procesuala.

La primul termen de judecata instanta, verificand propria competenta a invocat din oficiu exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Iasi.

Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma motivelor formulate de contestator, dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanta reține următoarele:

Prezenta cauză are ca obiect judecarea plângerii formulată de petentul Romn R. prin care acesta a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenție . nr._ din 25.02.2013 incheiat de intimata I. Iasi.

În baza art. 248 alin.1 NCPC, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Iasi.

Instanța reține că regimul juridic al contravențiilor este reglementat prin Ordonanța 2/2001, care conține norme juridice cu caracter special, derogatoriu de la normele generale prevăzute de Codul procedură civilă (în baza principiului specialia generalibus derogant).

Potrivit art. 32 alin. 2 din OG 2/2001, competența de soluționare a plângerii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Această normă juridică are caracter imperativ, fiind edictată pentru protejarea unui interes public, constând în buna administrare a justiției în domeniul contravențional. Pentru aceste motive, dispozițiile art. 32 alin. 2 din OG 2/2001 reglementează o competență teritorială absolută, de la care părțile nu pot deroga.

Examinând în acest context mențiunile procesului-verbal de contravenție . nr._ din 25.02.2013 incheiat de intimata I. Iasi, instanța reține că fapta a fost săvârșită în localitatea Targu-F..

Întrucât localitatea Targu-F. este arondata Judecatoriei P., potrivit HG 337/9 iulie 1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, instanța în temeiul art.131 alin.1 NCPC, cu referire la art.32 al.2 din O.G.nr.2/2001 va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iasi invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei P..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Iasi invocata din oficiu.

Declina solutionarea cauzei avand ca obiect „plangere contraventionala” formulata de petentul R. R. cu domiciliul in Targu-F., ..26 in contradictoriu cu intimata I. Iasi in favoarea Judecatoriei P..

F. cale de atac.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 24.09.2013.

Președinte, Grefier,

C.D.B. D.V.

Red./teh. CDB

18.01.2014 - 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI