Obligaţie de a face. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 13995/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 23 Septembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE B. Ș.
Grefier O. B.
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant T. M., reclamant T. M. și pe pârât C. J.. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROP. IAȘI PRIN PREFECT, pârât C. L. DE FOND FUNCIAR P. PRIN PRIMAR, pârât G. C. P., pârât A. I., pârât A. M., pârât A. D., pârât G. C. C., pârât B. E., pârât M. M., pârât M. L. A., pârât B. I. P., pârât G. M., având ca obiect fond funciar constatare nulitate absolută t.p.; obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică sunt lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 16.09. 2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, din lipsă de timp pentru a delibera s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, sub numărul_ la data de 29.04.2011, reclamanta T. M. a chemat în judecată pârâtele C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE IAȘI, C. L. DE FOND FUNCIAR P., G. C. P., A. M., A. I., A. D., G. C. C., B. E., M. M., solicitând ca în baza probelor ce se vor administra să se constate - - nulitatea absolută a T.P. nr._ emis de pârâta C. Județeană Iași; - să fie obligată pârâta C. L. de Fond Funciar P. la întocmirea documentației premergătoare în vederea întocmirii unui nou titlu de proprietate doar pe numele său; - să fie obligată pârâta C. Județeană Iași de Fond Funciar să emită un nou titlu de proprietate pentru suprafața de teren de 5,62 ha teren pe raza comunei P.; cu cheltuieli de judecată.
În dovedirea cererii, reclamanta solicită proba cu înscrisuri.
Reclamanta a fost reprezentată sau/și asistată de apărătorul ales (fila 6).
Pârâții, legal citați, din oficiu, depun întâmpinare (filele 47, 63 dosar).
• Pârâta C. Județeană de Fond Funciar Iași arată că reclamanta trebuie să facă dovada că i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, potrivit procedurii speciale prevăzute de legislația funciară, pentru întreaga suprafață de teren ce a aparținut autorului.
Menționează că obligația Comisiei Județene de Fond Funciar Iași de a emite titlul de proprietate pentru persoanele îndreptățite este condiționată de înaintarea documentației necesare de către comisia locală de fond funciar pe raza teritorială a căreia este situat terenul.
Atât timp cât C. L. de Fond Funciar P. nu efectuează punerea în posesie și nu înaintează Comisiei Județene documentația necesară, aceasta se află în imposibilitatea emiterii titlului de proprietate, prin urmare solicitarea de emitere a titlului de proprietate la acest moment este prematură.
Punerea efectivă în posesie și întocmirea procesului-verbal de punere în posesie, act-condiție pentru emiterea titlului de proprietate, sunt de competența exclusivă a comisiilor locale de fond funciar, iar obligația Comisiei Județene de Fond Funciar Iași de a emite titlul de proprietate intervine după întocmirea și înaintarea documentației necesare de către comisia locală.
- Pârâții B. E. și M. M. au formulat întâmpinare, arătând, esențialmente că „reclamanta nu a demonstrat că au renunțat la întreaga suprafață de teren de 5,62 ha și că terenul le revine în calitate de moștenitori ai autorului G. M. C., ca și descendenți ai acestuia și că renunțarea privește expres doar „casa bătrânească din vatra satului Vulturi și terenul aferent acesteia în suprafață de 250 mp”.
Analizând acțiunea, prin prisma temeiurilor de fapt și de drept invocate de reclamantă, a argumentelor prezentate de pârâți, a probelor administrate – documentația aferentă titlului atașat, relații oferite de O.C.P.I., înscrisurile depuse de părți, raportul de expertiză efectuat în dosarul 1714/2009, în spiritul dispozițiilor generale și speciale ce guvernează material dedusă judecății, prezenta instanță apreciază:
Cu valoare de considerații de principiu.
• Acțiunea în constatarea nulității unui titlu de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991 este expressis verbis reglementată de legiuitor în cadrul art. III – Legea nr. 167/1997 –așa cum a fost ea modificată prin Legea nr. 247/2005.
• Admisibilitatea unei astfel de acțiuni este condiționată în mod imperativ de susținerea probatorie a calității și a interesului legitim al persoanei care formulează o astfel de acțiune, precum și de susținerea în drept a unuia dintre cazurile arătate în concret, care ar justifica o astfel de acțiune, - prin indicarea temeiului de drept - incident în speță - dintre cele expres și limitativ prevăzute de lege.
Pentru admisibilitatea în principiu a acestei acțiuni, legiuitorul a prevăzut condiții imperative, generale, esențiale și de fond care condiționează, ab initio, pe reclamant în demersul său, dat fiind că scopul legiuitorului este acela de a se anula - cu titlu de excepție – acele acte de reconstituire sau/și de constituire emise în disprețul Legii nr. 18/1991.
• Potrivit dispozițiilor art. 36 H.G. nr. 890/2005 – în vigoare la momentul emiterii titlului - titlul de proprietate se poate emite doar după efectuarea operației de validare și de punere în posesie, pe baza documentației înaintate de comisiile locale;
• Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. 4 și 5 din Legea nr. 1/2000, pentru terenurile solicitate de foștii proprietari sau moștenitori, se vor delimita și pune la dispoziția comisiilor locale suprafața de teren pentru care s-a reconstituit și s-a validat dreptul de proprietate, iar trecerea efectivă în proprietatea pârâtului se va face cu ocazia punerii în posesie.
În cauza dedusă judecății, se solicită constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/07.09.2010, motivat de faptul că a fost emis pe numele pârâților G. I. P., G. C. P., T. C. M., A. C. L., G. C. C., în condițiile în care și reclamanta era îndreptățită la suprafața de 5,62 ha, ca fiind singura moștenitoare a defunctului G. M. C..
Reclamanta invocă faptul că are calitatea de moștenitor a părinților săi, dar trebuie să dovedească și că, în ipoteza admiterii acțiunii, terenul reconstituit, în mod presupus nelegal, doar pârâților, ar urma să îi revină, în cota care i s-ar cuveni.
În acest context, titlul de proprietate este emis în beneficiul persoanelor care au urmat procedura specială reglementată de Legea nr. 18/1991, în sensul că au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate și le-a fost reconstituit dreptul de proprietate prin hotărâre a Comisiei Județene de Fond Funciar (în acest sens, C.A. Ploiești, dec. civ. nr. 1443/1996, C.A. București, dec. civ. nr. 2915/1999; C.A. Suceava, dec. civ. nr. 2069/2001).
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) ș (3) din Legea nr. 18/1991, în forma în vigoare la data emiterii titlului de proprietate nr._/07.09.2010, de prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativă sau cărora lis-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora (…). Stabilirea dreptului de proprietate se face, la cerere, prin eliberarea unui titlu de proprietate.
Reclamanta nu face dovada faptului că a formulat o astfel de cerere pentru suprafața de 5,62 ha teren și nici a existenței unei hotărâri a Comisiei Județene de Fond Funciar Iași privind reconstituirea dreptului de proprietate și în favoarea sa.
Investind instanța de judecată cu i acțiune având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/07.09.2010, motiva strict de calitatea sa de comoștenitor după autorii comuni, alături de pârâții G. C. P., A. M., A. I., A. D., G. C. C., B. E. și M. M., reclamanta solicită, în fapt, constatarea calității sale de persoană îndreptățită la atribuirea unei cote din terenul în suprafață de 5,62 ha, fără a f parcurs procedura prevăzută de legile fondului funciar.
Reclamanta solicitând constatarea nulității absolute a T.P. nr._/2010, nu a invocat, ca temei legal al acțiunii, niciunul dintre motivele reglementate de art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, cu modificări.
În contextul dispozițiilor art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, cu modificări, nulitatea absolută se analizează în raport de dispozițiile legale aplicabile la data emiterii actului juridic, or, la data respectivă, în mod legal s-a reconstituit dreptul de proprietate pârâtei, aceasta având calitatea de persoană îndreptățită în înțelesul Legii nr. 18/1991 (în acest sens, C.A. B., dec. civ. nr.548/R/25.10.2005).
Privitor la aserțiunea reclamantei din acțiunea introductivă care constituie temeiul de fapt al acesteia referitoare la situația renunțării pârâților la moștenirea autorului G. C. cu efectul constatării sale ca singură moștenitoare, aceasta va fi cercetată prin prisma probelor administrate – certificatul de moștenitor nr. 1408/1987, documentația aferentă titlului atacat, actele de stare civilă - și respinsă ca fiind nefondată.
Instanța nu se poate subroga în atribuțiile comisiilor de fond funciar și în afara procedurii, să dispună reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei, fără ca aceasta să fi urmat procedura specială prevăzută de lege.
Faptul că reclamanta este moștenitoarea lui G. C., nu poate determina instanța să constate de plano nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate atacat și să dispună emiterea unui titlu de proprietate pe numele moștenitorilor, atât timp cât nu face dovada că a urmat procedura prevăzută de lege în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate, iar potrivit art. 11 din Regulament și art. 3 alin.(3) din Legea nr. 18/1991, dacă o persoană a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri în baza Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe numele persoanei solicitante și tot pe numele ei se va elibera titlul de proprietate pentru suprafața solicitată inițial (conform art. 9 și următoarele din lege), iar moștenitorii vor proceda conform art. 13 alin. 3 din Legea nr. 18/1991 și art. 13 alin. 4 din Regulament, H.G. nr. 890/2005 și numai dacă sunt ambii titulari ai titlului de proprietate, adică dacă se face dovada dreptului de proprietate al terenului în litigiu în contextul procedurii speciale a fondului funciar.
Procedura reconstituirii în ceea ce o privește pe reclamantă nu a fost dovedită pentru suprafața de 5,62 ha, respectiv validarea, pentru ca ulterior să poată fi pășit la eliberarea titlului pentru această suprafață.
Întrucât reclamanta indică temeiul de drept al acțiunii, față de motivul de nulitate invocat, instanța urmează a verifica în cauză incidența dispozițiilor art. III Legea nr. 169/1997 invocate și constată că nici unul din motivele de nulitate la care face trimitere articolul indicat nu grevează titlul de proprietate.
Astfel, în primul rând, nulitatea operează în situația în care titlurile au fost eliberate altor persoane decât cele îndreptățite (art. III lit. a) și nu în situația în care reconstituirea s-a făcut în favoarea adevăraților titulari așa cum prevăd dispozițiile lit. ii) - „actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari”, lit. c) – „actele de reconstituire și constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităților, pe terenurile revendicative de foștii proprietari (…)” etc.
Așadar, pârâții fiind chiar titularii dreptului la reconstituirea suprafeței de teren în litigiu, au fost beneficiarii de drept ai procedurii de reconstituire, eliberarea titlului de proprietate în ceea ce privește reconstituirea în favoarea reclamantei a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 5,62 ha, se va reține ca un capăt de cerere cu caracter accesoriu față de capătul de cerere principal și impune a se dovedi parcurgerea procedurii speciale a fondului funciar, art. 9 și următoarele din Legea nr. 18/1991.
Analizat din această perspectivă, titlul atacat nu este lovit de nulitate, urmând a fi respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
În concluzie, față de cele reținute și văzând și dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997, așa cum a fost modificată prin Titlul V articol unic pct. 1 din Legea nr. 247/2005 potrivit cărora „dispozițiile modificatoare sau de completare sau de abrogare ale prezentei legi nu aduc atingere în nici un fel titlurilor […] eliberate cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, la data întocmirii lor”, instanța constată că acțiunea formulată este neîntemeiată și pe cale de consecință o va respinge, reținând că încălcarea s-ar aduce în mod substanțial principiului stabilității raporturilor juridice civile.
Prin urmare, instanța, considerând că reclamanta nu a probat motivele de nulitate absolută a titlului de proprietate, operând în continuare prezumția de legalitate a acestuia, urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă cu referire la dispozițiile art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, va respinge cererea de acordarea a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta T. M., în contradictoriu cu pârâții G. C. P., G. C. C., A. I., A. M., A. D., B. E., M. M., M. L., B. I., G. M. și cu C. Județeană de Fond Funciar Iași, C. L. P..
Respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată astăzi, 23 sept.2013, în ședință publică.
PREȘEDINTE, Pentru grefierul de ședință aflat în concediu medical semnează
grefierul șef al secției civile,
Redactat Ș.B.
Tehnored. U.E.
15 ex./11.12.2013
← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2013/2013.... | Grăniţuire. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|