Pretenţii. Hotărâre din 07-08-2013, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 07-08-2013 în dosarul nr. 8098/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 07 August 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –T. G.
GREFIER-C. L. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . contradictoriu cu pârâtul V. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică la ordine de pe lista de ședință, se constată lipsa părților.
Instanța față de lipsa părților pentru a respecta dreptul la apărare al acestora, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței de judecată faptul că procedura de citare este legal îndeplinită,după care,
În temeiul art. 131 N.c.p.c. instanța procedează la verificarea competenței sale de a soluționa cauza constatând, în baza art. 94, 95 și 107 N.c.p.c., competența sa generală, materială și teritorială de a soluționa cauza.
Instanța reține că nu mai sunt de formulat alte cereri sau excepții și, având în vedere că proba cu înscrisurile existente la dosar este utilă, concludentă și pertinentă cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 254 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța o încuviințează.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține spre soluționare, având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsa părților în temeiul dispozițiilor art. 223 alin. 3 din Noul cod procedură civilă.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, pe rolul Judecătoriei Iași la data de 07.03.2013, sub nr._ reclamanta S.C. S. S.A. prin reprezentant legal, a chemat în judecată pe pârâtul V. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata debitului în valoare de 101, 75 lei cu titlu de preț și a sumei de 21, 92 lei cu titlu de penalități de întârziere. De asemenea a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul de prestări servicii nr._/28.05.2007, având ca obiect, potrivit art. 1 din contract, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale pentru persoanele care locuiesc la adresa menționată. Întrucât pârâtul nu a înțeles să achite contravaloarea serviciilor prestate, s-a acumulat un debit de 101, 75 lei cu titlu de preț reprezentând contravaloare facturilor de salubritate emise pe perioada 05.2010 – 07.2012.
De asemenea, reclamanta arată că, în temeiul art. 6.5 din contractul încheiat, la debit au fost calculate penalități în cuantum de 21, 92 lei. Totodată, în vederea realizării concilierii directe potrivit art. 7201 Cod procedură civilă, pârâtului i-a fost trimisă invitația la conciliere directă.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1516 Cod civil, solicitându-se totodată conform art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului legal al reclamantei.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 14 lei și timbru judiciar de 1,5 lei.
În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, adresa în vederea realizării concilierii directe și confirmarea de primire, contractul pentru prestări servicii salubritate nr._/28.05.2007, tabel privind calculul majorărilor de întârziere, factură fiscală, proces-verbal de informare.
Din dispoziția instanței reclamantul a depus la dosarul cauzei faturile aferente intervalului 05.2010 – 07.2012.
Instanța a efectuat din oficiu verificări privind domiciliul actual al pârâtului.
Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula oral apărările sale.
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta S.C. S. S.A. a încheiat cu pârâtul V. I. contractul de prestări servicii nr._/28.05.2007, prin care reclamanta se obliga la colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere.
În temeiul acestui act juridic, pârâta s-a obligat, conform art. 4.9 din contract, să achite contravaloarea serviciilor executate de prestator, în termenele legale, plata contravalorii serviciilor făcându-se pe baza facturilor emise de prestator sub formă de numerar.
De asemenea, părțile au convenit că, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței, atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare (art. 6.3, raportat la art. 6.5 din contract).
Pentru a stabili legea aplicabilă în cauză, instanța va avea în vedere prevederile Legii nr. 71/ 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil. Astfel, conform prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71 / 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil „ contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”. Deoarece contactul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa se va circumscrie prevederilor Codului civil din 1864 în vigoare la data încheierii contractului între părți, nefiind aplicabile dispozițiile noului cod civil intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.
Față de cele arătate, instanța apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. 969 din Codul civil din 1864, conform cărora „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Prin urmare, raportat și la prevederile art. 1169 Cod civil care dispun că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, reclamanta care pretinde executarea unei obligații trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic al acesteia.
Din punct de vedere al repartizării sarcinii probei între creditor și debitor, creditorul care pretinde executarea unei obligații trebuie să dovedească existența ei.
În cazul obligațiilor de a da sau de a face, în situația în care creditorul face dovada existenței creanței, neexecutarea obligației corelative a debitorului se prezumă cât timp acesta din urmă nu dovedește executarea.
În prezenta cauză instanța apreciază că reclamanta a dovedit existența creanței pe care o deține împotriva pârâtului prin depunerea la dosarul cauzei a contractului de prestări servicii salubritate nr._/28.05.2007, precum și a facturilor emise în baza acestui contract în intervalul 05.2010 – 07.2012.
Pârâtul avea posibilitatea contestării facturilor emise de reclamantă în termen de 5 zile de la primire, în caz contrar factura considerându-se acceptată (art. 6 pct. 8 din contract).
În cauză pârâtul nu a contestat facturile emise în termenul prevăzut în contract, astfel încât facturile au fost acceptate tacit la plată de către acesta.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală și nici nu a făcut dovada stingerii obligațiilor pe care le are față de reclamantă.
Potrivit principiului menționat mai sus, cât timp pârâtul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației corelative de plată a prețului, se prezumă neexecutarea acesteia și prin urmare pretențiile reclamantei sunt întemeiate, motiv pentru care instanța urmează să le admită și să admită în consecință acțiunea.
De asemenea, din convenția părților reiese acordul acestora în privința aplicării penalităților de întârziere în caz de neplată la termen a facturilor (art. 6 pct. 5 din contract), acord valabil, în condițiile art.1066 și urm. C. civ., ca modalitate de evaluare anticipată a prejudiciului părții în caz de neexecutare sau executare cu întârziere sau necorespunzătoare a obligațiilor de către cealaltă parte. Această sumă reprezintă prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a neexecutării la termen a obligației pârâtului de a plăti anumite sume de bani, prejudiciu pe care însăși legiuitorul civil l-a catalogat ca intrinsec acestui tip de obligații (art.1088 alin.2 C.civ.), și care apare cu atât mai justificat în cazul raporturilor comerciale, prin prisma principiului interdependenței acestora. Reținând că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile la termenele stipulate în facturi, văzând și dispozițiile art. 1082 C.civ., instanța constată întemeiate pretențiile reclamantei cu privire la suma de 21, 92 lei, sumă în mod corect calculată de către reclamantă, astfel cum a rezultat din verificarea tabelului de calcul al penalităților (fila 7), motiv pentru care va obliga pârâtul să achite reclamantei această sumă cu titlu de penalități întârziere.
În consecință, fața de cele arătate, instanța apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale și ținând cont și de prevederile art. 1073 din Codul civil din 1864 potrivit cărora „creditorul are dreptul sa dobândească îndeplinirea exacta a obligației în caz contrar având dreptul la despăgubiri”, instanța va admite cererea reclamantului.
Conform prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care a căzut în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Reclamanta a dovedit efectuarea cheltuielilor de judecată, depunând în acest sens la dosarul cauzei chitanța în valoare de 14 lei și timbru judiciar în cuantum de 1, 5 lei. Față de soluția pronunțată și având în vedere dispozițiile mai sus-menționate, reținând culpa procesuală a pârâtului, instanța îl va obliga la plata către reclamantă a sumei de 15, 5 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
În ceea ce privește cheltuielile de informare privind mediere, instanța nu le va acorda pentru următoarele motive:
Procedura de informare nu a fost una efectivă, în sensul că nu a fost atașată la dosar dovada convocării pârâtului la ședința de informare, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 192/2006. În aceste condiții, ședința de informare cu privire la mediere a avut un caracter pur formal, nefiind realizată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, fiind deturnată procedura de la scopul pentru care a fost instituită de lege, respectiv convocarea și informarea efectivă a părților din litigiu cu privire la avantajele procedurii medierii.
În plus, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 192/2006 „pentru activitatea de informare și consiliere a părților cu privire la procedura medierii și avantajele acesteia, îndeplinită potrivit legii anterior încheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu”.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul . sediul în Iași, Șoseaua Națională, nr. 43, jud. Iași în contradictoriu cu pârâtul V. I., domiciliat în Iași, .. 10, ., ., jud. Iași.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 101, 75 lei cu titlu de preț și suma de 21, 92 lei cu titlu de penalități de întârziere.
Admite în parte cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 15, 5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.08.2013.
Președinte, Grefier,
G. T. R. C. L.
Red/tehnored.G.T.
4ex/30.09.2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 9634/2013. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
|---|
