Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 5035/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică de la 24 Septembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. B.
Grefier F. C.
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S. M., reclamant S. A. și pe pârât ., având ca obiect obligație de a face constatare caracter abuziv și nul absolut clauză contractuală; repunerea părților în situația anterioară; restituire comision de risc - Lg. 193/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează
Dezbaterile din prezenta cauza au avut loc in ședința publica din data 17.09.2013, fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data, când, instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de azi când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.02.2013, sub nr. mai sus menționat, în antet, reclamanții S. marius și S. A. au chemat in judecata pe pârâta S.C. V. R. S.A., solicitand instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună:
- constatarea nulității absolute a clauzei nr. 5 lit.a din Convenția de credit nr._ din 24.01.2008, încheiată de părți, ca abuzivă;
- restituirea sumei plătite în virtutea clauzei din art. 5 lit. a din contract, în cuantum de 7710,25 CHF, reprezentând comsionul de risc/administrartea, calucat până la 20.02.2008 și până la . actului adițional din data de 20.10.2010;
- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului, calculată începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății efective;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii reclamanții au susținut că au încheiat cu pârâta V. R. convenția de credit menționată, nenegociată, prin care s-a constituit un credit cu garanție reală imobiliară în valoare de 110.000 CHF, cu o perioadă de rambursare de 288 luni.
Art. 5 lit. a din convenție precizează că se percepe un comision de risc în cuantum de 0,22%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit.
Clauza respectivă este una abuzivă.
Astfel, reclamanții au calitatea de consumatori, conform art. 2 alin.1 din Legea 193/2000 și pct. 13 din Anexa 1 a Legii 296/2005, raportat la calitatea de comerciant a pârâtei (art.2 alin.7 din legea 193/2000 și pct.13 din anexa nr.1 a legii 296/2004), dar și conform convenției de credit.
Totodată, clauza respectivă nu a fost negociată, fiind cuprinsă într-un contract standard preformulat, reclamanții neavând posibilitatea influențării naturii ei (art.4 alin.2 legea 193/2000 și pct.13 din Anexa nr.1 a legii 294/2004).
Clauza privind comisionul de risc este abuzivă deoarece creează, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților convenției.
Comisionul respectiv intră în sfera abuzului de poziție față de reclamanți, ținând cont că nu este echivalentul vreunui serviciu prestat de Bancă și că el nu este restituit la finalul contractului, ca urmare a plății creditului.
În drept, reclamanții au invocat prevederile Lg. 193/2000, C. civil și Directiva CEE nr. 13/93 și jurisprudența CJUE.
În susținerea pretenției lor, reclamanții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu art.15 lit.j din Legea nr. 146/1997 și art.1 alin.2 din O.G. nr. 32/1995.
Pârâta S.C. V. R. S.A. a depus întâmpinare, înregistrată în data de 18.03.2013 (f. 41 și urm), prin care a invocat, pe cale de excepție, netimbrarea acțiunii și a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, pe fond.
În motivarea fondului, a arătat următoarele:
Clauzele nu sunt abuzive deoarece împrumutații au semnat de bună voie și fără existența vreunei constrângeri convenția.
Anularea clauzei ar duce la nerespectarea dreptului Băncii la proprietate privată și libertate economică (art. 969 C.Civ.), și la exproprieri de fapt, conform CEDO, câștigurile Băncii nefiind niciodată ipotetice. Totodată, s-ar încălca art.16 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Omului și art.45 din Constituție.
Prin legea 193/2000, i s-a permis judecătorului să intervină și să corecteze dezechilibrele excesive, dar nu să distrugă principiul libertății contractuale.
Clienții au făcut trimitere la OUG 50/2010, care nu este aplicabilă contractelor în derulare.
Riscul a fost anticipat și acceptat de părți.
Evaluarea naturii clauzei abuzive nu poate fi poate fi asociată cu cuvintele de preț și plată, conform art.4 alin.5 din legea 193/2000 și conform Directivei 93/13/CEE.
Art. 1 alin.2 din legea 193/2000 prevede două obligații ce incumbă comercianților în relația cu consumatorii: una de transparență și una de a nu stipula clauze abuzive.
Aprecierea caracterului abuziv al unor clauze trebuie făcută conform criteriilor bunei credințe (în acest sens, fiind relevante dispozițiile art.6 din legea nr.363/2007, care definește noțiunile de practici comerciale înșelătoare) și al echilibrului contractual (chiar dacă este un contract de adeziune, legalitatea manifestării de voință a cocontractanților trebuie raportată tot la vicii de consimțământ).
Contractul de credit nu poate fi aleatoriu.
Clauza atacată nu îndeplinește două dintre cele trei condiții prevăzute de art.4 alin. 2 din legea 193/2000, deoarece nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, iar comisionul de risc este o parte a prețului contractului.
Comisionul acesta este un element al prețului, astfel încât clauza care îl cuprinde nu poate fi abuzivă, conform art.4 par.1 al Directivei nr.93/13/CEE, preluat de art.4 alin.6 din legea 193/2000.
Prevederea perceperii acestui comision a fost clară și fără echivoc, fiind însușită de consumator prin semnarea contractului, devenind lege între părți.
Instanța învestită cu soluționarea prezentei cauze este competentă doar să stabilească limitele unui nou cadru contractual, pe care ambele părți au libertatea să îl accepte sau nu, cu consecința imposibilității Băncii de a solicita ulterior rezilierea contractului și, implicit, restituirea sumei acordate ca și credit.
Capătul de cerere privind restituirea prestațiilor este inadmisibil, deoarece retroactivitatea nu este permisă în contractele cu executare succesivă, aceasta fiind o excepție de la principiul restitutio in integrum.
În susținere, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a celei testimoniale, interogatoriul reclamantului și efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Între pârâta S.C. V. ROMANIA S.A., în calitate de bancă împrumutătoare, și reclamant și soția acestuia, în calitate de împrumutați, s-a încheiat convenția de credit nr._ din 24.01.2008, în temeiul căreia pârâta a acordat reclamantului un credit în valoare de 110.000 CHF, pe o durată de 288 de luni.
În partea intitulată „condiții speciale ale convenției”, la pct. 5 lit. a, a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției.
În conformitate cu disp. art. 137 C. proc. civ. instanța constată că excepția netimbrării este neîntemeiată – motivat de faptul că acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu art.15 lit. j din Legea nr. 146/1997 și art.1 alin.2 din O.G. nr. 32/1995
Creditul acordat reclamantului urma a fi rambursat potrivit planului de rambursare anexă la contract, în care este prevăzut, pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și dobânda aferentă, și valoarea comisionului de risc la care face referire pct. 5 lit. a din convenție.
Executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente, a fost garantată prin constituirea, de către reclamant, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang I asupra imobilului locuință și teren situat în intravilanul satului Valea L., .. Iași, proprietatea reclamantului și a soției acestuia, prin contractul de garanție reală imobiliară (f. 26-27 dosar). Acest imobil a fost asigurat de reclamanți, iar polița de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor a fost cesionată în favoarea pârâtei, așa cum se prevede în art. 7 alin.1 lit. b din „condițiile speciale” ale convenției de credit.
Este dincolo de orice îndoială faptul că raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența Legii nr.193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta S.C. V. ROMANIA S.A.) și consumatori (reclamanți), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.
Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A..2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume: clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator; această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
Deși pârâta a susținut că prevederile contractuale a căror nulitate absolută se cere a fi constatată nu au caracter abuziv întrucât sunt clauze negociate, cuprinse în Condițiile Speciale ale contractului, prevederile din Condițiile Speciale prezentând toate caracteristicile unui contract cu forță obligatorie între părți încheiat în urma exprimării libere a voinței din partea ambilor cocontractanți, instanța nu este de acord cu această susținere, apreciind că datele speței conduc la o altă concluzie.
Astfel, analizând secțiunea Condiții Generale ale convenției de credit intervenită între părți, instanța constată că art. 3.5 instituie obligația clientului de a achita un comision de risc. Astfel, se stipulează că, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul poate datora Băncii un comision de risc, aplicat soldului creditului, care se plătește pe toată perioada creditului; modul de calul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale. Prin urmare, o eventuală negociere ce a avut loc între părți s-a purtat exclusiv cu privire la modul de plată și termenele scadente, nu și asupra posibilității inserării sau nu a obligației de plată a unei asemenea sume, reclamantul neputând astfel influența nașterea unei asemenea obligații în sarcina lui, conform art. 4 alin.2 din Legea nr.193 din 2000.
Administrarea probei cu interogatoriul reclamanților nu a fost de natură a conduce la o altă concluzie, posibilitatea de a citi contractul neechivalând cu o negociere.
Instanța apreciază că, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamantul întrucât contractul încheiat cu acesta a fost unul tip, preformulat, cu clauze nenegociabile.
Împrejurarea invocată de pârâtă prin întâmpinare, și anume că reclamantul a avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce-i reveneau, și sub aspectul valorii, și sub cel al perioadei, și a fost de acord, prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc, dispunând de posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu era de acord cu acest comision, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr.193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care, prin edictarea sa, legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art.969 C.civ. conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr.193/2000 reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.
Pentru a fi incidente prevederile art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispoziției de la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit nr._/24.01.2008, se impune și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului (reclamanții S.) și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit pârâtei, comisionul de risc prevăzut la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit sus menționate reprezintă un element al prețului băncii, pentru acoperirea riscului bancar, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur, constând în materializarea riscului de credit sau a riscului de piață; chiar Regulamentul nr. 4/2004 privind organizarea și funcționarea la BNR a Centralei Riscurilor Bancare, la art.2, include acordarea de credite în categoria operațiunilor prin care instituțiile de credit se expun la risc față de debitor.
Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar apreciază că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului sau garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului. Or, în prezenta cauză, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea, de către reclamant, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang I asupra unui apartament, proprietatea reclamanților. Totodată, s-a cedat în favoarea băncii pârâte și polița de asigurare a acestui imobil. În aceste condiții, instanța nu poate identifica riscul la care s-ar fi supus pârâta prin acordarea creditului.
Mai mult, nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutați a valorii, cel puțin parțiale, a comisionului de risc la finalul perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au produs.
Instanța mai reține și faptul că, în momentul în care a fost încheiată convenția de credit în discuție, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu bancă, contractul încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea contractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nicio clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr.193/2000, băncii pârâte îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauzele respective cu reclamantul, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Totodată, clauzele în discuție, sub aspectul conținutului și efectelor servesc doar intereselor pârâtei, încălcând principiile previzibilității, bunei-credințe și corectei informări ce guvernează raporturile contractuale.
Nu pot fi admise ca întemeiate susținerile pârâtei că această garanție reală imobiliară nu a fost constituită cu titlu de echivalent al comisionului de risc. Dimpotrivă, comisionul de risc este perceput pentru gestionarea și a altor riscuri decât riscul de neplată și anume riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării și orice alte riscuri care există în legătură cu un credit acordat. Gestionarea acestor riscuri se regăsește în prețul creditului, pârâta invocând și Norme B.N.R..
Prevederile art. 49-64 din Norma Băncii Naționale a României nr.17/2003 privind organizarea si controlul intern al activității instituțiilor de credit și administrarea riscurilor semnificative, precum și organizarea si desfășurarea activității de audit intern a instituțiilor de credit, aplicabilă la momentul semnării convenției de credit intervenite între părți, reprezintă recomandări în sensul asigurării unei bune administrări a riscului de credit, și nu o autorizare a stabilirii tuturor riscurilor în sarcina împrumutatului.
Desfășurarea activității comerciale are ca obiectiv obținerea unui profit, însă implică și suportarea anumitor riscuri și pierderi. Or, din drepturile și obligațiile generate de convenția de credit intervenită între părți, instanța reține că toate riscurile acestui contract au fost stabilite în sarcina împrumutaților.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de risc, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamantului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit deduse analizei.
Totodată, analizând conținutul contractului încheiat de către părți, instanța constată că nu sunt menționate destinația comisionului de risc și nici justificarea perceperii acestuia, astfel încât pentru acordarea creditului, împrumutătorul percepe dobândă și comision fără evidențierea distincției dintre acestea, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 4 alin.6 din Legea nr. 193 din 2000 ce impun exprimarea clauzelor într-un limbaj ușor inteligibil, această interpretare răspunzând și aprecierilor făcute de pârâte în acest sens.
În plus, acest text afirmă că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu produsele și serviciile oferite in schimb, însă în cazul de față, după cum s-a arătat, Banca nu a oferit niciun produs sau serviciu în schimbul perceperii acestui comision, el reprezentând un beneficiu unilateral. Includerea sa expresă în „prețul contractului” ar fi dat posibilitatea consumatorului să aprecieze în mod clar asupra naturii sale și ar fi dus la scoaterea sa din discuția cu privire la clauzele abuzive. Însă, deși el pare a fi destul de evident un element al prețului, problema este tocmai faptul că Banca a încercat (și încearcă în continuare) să-i ofere o altă justificare decât dreptul său de a face profit, ceea ce evidențiază și mai mult caracterul deloc ușor inteligibil al clauzei care îl prevede.
În consecință, Banca nu poate beneficia de efectul exclusiv al art.4 alin.6, tocmai din cauza modalității sale de exprimare și explicare a comisionului de risc.
Prin urmare, instanța va constata nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute în art. 5 lit. a din convenția de credit nr._/24.01.2008.
Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc și s-a dispus anularea acestei clauze și eliminarea din contract, iar sancțiunea nulității produce efecte retroactive, plățile efectuate de reclamant către pârâtă, cu titlu de comision de risc, potrivit graficului de rambursare a creditului anexă la contract, capătă caracter de plăți nedatorate. Mai mult, în condițiile în care plățile lunare pe care trebuie să le efectueze reclamantul, conform graficului de rambursare, includ în mod obligatoriu și sumele percepute cu titlu de comision de risc, pârâta nu a invocat existența unor restanțe de plată ale reclamantului cu privire la acest comision.
În consecință, va obliga pârâta să restituie reclamanțilorS. echivalentul în lei al sumei de 7710,25 CHF (franci elvețieni), reprezentând contravaloarea comisionului de risc achitat. Totodată, va obliga pârâta la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente debitului de la data introducerii acțiunii, până la plata efectivă a debitului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanții S. M. și S. A., cu domiciliul procesual ales la C.. av. C. A. F. din Iași, .. 1 în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A., cu sediul în București, .,, ., sector 2.
Constată abuzivă clauza prevăzută de art. 5 lit. a din convenția părților nr._/24.01.2008 pe care o anulează.
Obligă pârâta să restituie reclamanților comisionul de risc achitat în sumă de 7710,25 CHF, echivalent în lei la data plății, sumă ce urmează a fi actualizată în funcție de indicele de inflație de la data restituirii.
Obligă pârâtă să plătească reclamantului dobânda legală aferentă acestei sume de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a debitului.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.09.2013.
Președinte, Grefier,
Red./Tehnored.: M.B.
5 ex/02 Decembrie 2013
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 05/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
|---|
