Pretenţii. Hotărâre din 22-11-2013, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-11-2013 în dosarul nr. 21119/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 22 Noiembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. T. S.

Grefier I. A. V.

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C. O. A. prin tutore D. A. R. și pe pârâta pârât S.C. A. L. INSURANCE S.A., având ca obiect acțiune in răspundere contractuala pretenții .

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 08.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 15.11.2013 și ulterior pentru astăzi 22.11.2013, când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 09.07.2012, sub nr._, reclamanta C. M. I. a solicitat obligarea pârâtei . GROUP SA la plata sumei de 250.000 lei, reprezentând indemnizație de asigurare aferentă poliței de asigurare AR8008660. Cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 01.03.2009, numitul C. C. M. a încheiat cu . GROUP SA polița de asigurare de viață tip Risc+ ., a cărei valabilitate a fost stabilită pentru perioada 01.03.2009 – 28.02.2010, poliță care viza acoperirea eventualelor riscuri produse din decesul din orice cauză al asiguratului, la care se adaugă o . prestații adiționale, printre care și asigurare pentru riscul de deces din accident. A precizat reclamanta că în cadrul poliței de asigurare contractantul C. C. M. a desemnat-o pe ea ca beneficiar al indemnizației de asigurare, în caz de deces al acestuia, fiind stabilit un procent de 100%. La data de 11.07.2009, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului marca Seat cu nr. de înmatriculare_, numitul C. C. M. a fost implicat într-un accident de circulație în urma căruia a decedat, astfel cum reiese din certificatul de deces . nr._. Reclamanta a susținut că, în calitate de beneficiar al poliței de asigurare, s-a prezentat la data de 20.07.2009 la sediul pârâtei pentru a aviza dauna și a solicitat virarea sumei de bani cu titlu de indemnizație, raportat la împrejurarea că riscul asigurat s-a produs. A arătat reclamanta că prin adresa nr.1797/22.07.2010, pârâta i-a comunicat că dosarul de daună nu îndeplinește condițiile specifice în vederea efectuării plății sumei asigurate aferente clauzei suplimentare pentru riscul de deces din accident de către subscrisa în calitate de asigurător. A mai precizat reclamanta că au fost îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art.2 din Condițiile specifice de asigurare pentru riscul de deces din accident, respectiv: contractul era în vigoare la data producerii evenimentului asigurat și victima avea calitatea de asigurat la data producerii evenimentului asigurat.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr.136/1995.

În dovedirea celor susținute, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei și a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a solicitat introducerea în cauză a . SA.

În apărare, pârâta a susținut că la data de 01.03.2009, numitul C. C. M. a încheiat polița de asigurare tip Risc . cu . GROUP – ASIGURĂRI DE VIAȚĂ SA și nu cu . GROUP SA. Pârâta a arătat că avizarea de daună din 20.07.2009 a fost înregistrată în mod corect la societatea contractantă . GROUP – ASIGURĂRI DE VIAȚĂ SA, iar reprezentanții acesteia au răspuns la data de 22.07.2010. Conform adresei nr.2043/17.11.2010, reclamantei i s-a adus la cunoștință de către . SA documentația solicitată, astfel încât reclamanta trebuia să știe împotriva cărei societăți de asigurare are posibilitatea de a-și îndrepta cererea.

În drept au fost invocate prevederile art.115 C.proc.civ.

P. încheierea din data de 16.11.2012 a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantă și a fost scutită de plata taxei de timbru în cuantum de 6611 lei.

P. încheierea din data de 15.03.2013, în temeiul art.243 pct.1 C.proc.civ., a fost suspendată judecata pentru ca partea interesată să indice numele și adresa de citare a moștenitorilor reclamantei C. M. I., decedată în cursul procesului.

La data de 10.05.2013 a fost repusă cauza pe rol, fiind introdus în cauză moștenitorul reclamantei, C. O. A. prin tutore D. A. R..

La termenul din data de 13.09.2013, reclamantul C. O. A. prin tutore D. A. R. a solicitat citarea în calitate de pârâtă a . SA (fostă O. V. INSURANCE GROUP - ASIGURĂRI DE VIAȚĂ SA), fiind modificată cererea sub aspectul cadrului procesual pasiv.

La termenul de judecată din data de 13.09.2013 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . GROUP SA.

La data de 11.10.2013, pârâta . SA (fostă O. V. INSURANCE GROUP - ASIGURĂRI DE VIAȚĂ SA) a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la indemnizația de asigurare aferentă contractului de asigurare de viață Risc+ nr.AR8008660, în raport de dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958 și respingerea acțiunii ca prescrisă. De asemenea, pârâta a invocat excepția prematurității și respingerea cererii ca prematur introdusă. Cu cheltuieli de judecată.

În apărare, pârâta a susținut că raportul juridic contractual intervenit între părți a debutat la data de 23.09.2009, sub incidența dispozițiilor Decretului nr.167/1958. A precizat că acțiunea introductivă nu privește obligații exigibile prin ajungere la termen și nu există nicio cauză de întrerupere a termenului de prescripție extinctivă, cererea de chemare în judecată fiind introdusă la data de 09.07.2012 împotriva unei alte persoane juridice. Pârâta a arătat că momentul nașterii dreptului la acțiune este data adresei de refuz de plată a despăgubirii pe care a formulat-o în atenția succesoarei C. M. I. la data de 22.07.2010 și între această dată și data informării sale despre existența prezentului litigiu, respectiv 04.10.2013 a trecut un interval de timp de 3 ani 2 luni și 13 zile, care depășește termenul de prescripție aplicabil în materia asigurărilor. A mai susținut că este culpa procesuală a reclamantei C. M. I., care a înțeles să formuleze cererea în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, deși la data de 01.11.2010 i-a adresat o cerere privind comunicarea unor documente legate de contractul de asigurare, iar la 17.11.2010 . SA a formulat adresa de răspuns nr.2043 prin care i-a pus la dispoziție actele solicitate.

Cu privire la excepția prematurității cererii, pârâta a susținut că nu au fost respectate dispozițiile art.7201 C.proc.civ., nefiind efectuate demersuri pentru îndeplinirea procedurii concilierii.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat, în esență, că i-a comunicat succesoarei C. M. I. refuzul de plată a sumei asigurate prin adresa nr.1797/22.07.2010, având în vedere că evenimentul asigurat a survenit ca urmare a încălcării unei legi de către asigurat, prin concursul neglijenței și al supra aprecierii posibilităților fizice ale asiguratului și astfel asigurătorul este exonerat de orice răspundere contractuală.

În drept au fost invocate prevederile art.115-118 C.proc.civ., art.969 C.civ., Legea nr.136/1995, OUG nr.195/2002.

Pârâta a solicitat administrarea probei prin înscrisuri, pe care le-a depus la dosarul cauzei.

În cauză a fost administrată proba prin înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Cu privire la excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii concilierii prevăzute de art.720 indice 1 C.proc.civ. 1865, instanța reține că, potrivit dispozițiilor legale invocate, astfel cum au fost modificate prin art.219 pct.20 din Legea nr.71/2011, în procesele și cererile dintre profesioniști evaluabile în bani și derivate din raporturi contractuale, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă cu cealaltă parte.

Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere, prevede art.3 al.2 N.C.civ. De asemenea, conform art.8 al. 1 din Legea nr.71/2011 de aplicare a Noului Cod civil, noțiunea de profesionist include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil.

Reține instanța că la data de 23.09.2009 a fost încheiată între C. C. M., în calitate de asigurat și . GROUP ASIGURĂRI DE VIAȚĂ SA, în calitate de asigurător, Polița nr.AR8008660 RISC+ , asigurare pentru riscul de deces din accident, beneficiar în caz de deces fiind reclamanta C. M. I.. Perioada de valabilitate a poliței a fost 01.03.2009 – 28.02.2010.

Față de dispozițiile art.725 C.proc.civ. 1865, conform cărora dispozițiile procesual civile sunt de imediată aplicare, având în vedere că prezentul litigiu nu este între profesioniști, instanța reține că nu s-a impus efectuarea procedurii concilierii, condiții în care va respinge excepția prematurității cererii.

Conform ordonanței din data de 30.09.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria P., la data de 11.07.2009 C. C. M. se deplasa în direcția P. – Târgu F. la volanul autoturismului Seat cu nr. de înmatriculare_ și, întrucât nu a mai putut controla volanul autoturismului a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autotractorul marca M.. În urma coliziunii a intervenit decesul numitului C. C. M.. Astfel cum rezultă din certificatul de deces numitul C. C. M. a decedat la data de 11.07.2009.

La data de 03.11.2010 numita C. M. I. a formulat o cerere către . VIAȚĂ SA prin care a solicitat copii conforme cu originalul ale documentelor contractului de asigurare de viață tip RISC+ ., documente care i-au fost comunicate prin adresa din data de 17.11.2010.

Pârâta i-a comunicat reclamantei C. M. I. la data de 22.07.2010, astfel cum a precizat și reclamanta în cerere, faptul că dosarul de daună deschis pe numele domnului C. C. M. nu îndeplinește condițiile specifice în vederea efectuării plății sumei asigurate de 250.000 lei aferente clauzei suplimentare pentru riscul de deces din accident.

Conform adresei comunicate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, . VIAȚĂ SA și-a schimbat denumirea în . SA la data de 02.09.2010.

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, în raporturile ce izvorăsc din asigurare, termenul de prescripție este de 2 ani, în afara acelor raporturi ce izvorăsc din asigurările de persoane în care obligațiile devin exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizare, iar potrivit art.7 al.1 din același act normativ, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.

Termenul special de prescripție vizează raporturile ce izvorăsc din contractual de asigurare, astfel de raporturi fiind nu numai cele dintre asigurător și asigurat, ci și cele dintre asigurător și beneficiarul asigurării, care, deși nu este parte contractantă, prin stipulația făcută în favoarea sa dobândește creanța de indemnizație direct în temeiul contractului de asigurare, dreptul beneficiarului având izvorul în acest contract.

În ceea ce privește excepția de la termenul derogatoriu de 2 ani prevăzut de art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, nu sunt vizate toate asigurările de persoane, ci numai cele în care obligațiile devin exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizare.

Este evident că în asigurările de accidente obligația asigurătorului de a plăti indemnizația de asigurare nu devine scadentă prin amortizare și nici prin ajungerea la termen, ci prin realizarea condiției prevăzute și anume producerea accidentului în perioada asigurării. P. urmare, creanța asiguratului sau beneficiarului poate fi valorificată numai în cadrul termenului special de prescripție de 2 ani. Singura condiție pentru nașterea obligației de plată a asigurătorului este producerea evenimentului asigurat, iar de la această dată se naște și dreptul la acțiune al beneficiarului asigurării. Având în vedere că riscul asigurat s-a produs la data de 11.07.2009, iar asigurătorul . SA(fostă O. V. INSURANCE GROUP - ASIGURĂRI DE VIAȚĂ SA) a fost chemat în judecată la data de 13.09.2013, reține instanța că, față de dispozițiile art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune s-a prescris și va respinge cererea de chemare în judecată.

În temeiul dispozițiilor art.274 C.proc.civ., instanța va respinge cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu a făcut dovada efectuării acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția prematurității formulării cererii.

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta AXA L. INSURANCE SA.

Respinge cererea formulată de reclamantul C. O. A. prin tutore Danilă A. R., cu domiciliul ales la Cabinet avocat L. C. M., în Iași, ., parter, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta AXA L. INSURANCE SA, cu sediul în București, ., sector 1, ca fiind prescrisă.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.11.2013.

Președinte, Grefier,

A.T.S. I.A.V.

Red./Tehnored.A.T.S.

5 ex./01.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 22-11-2013, Judecătoria IAŞI