Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 27961/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2013

Ședința publică de la 06 Noiembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. D. C.

Grefier I. A. C.-C.

Potrivit procesului verbal nr. 1045/29.10.2013 întocmit de judecătorul delegat pentru evidența incidentelor procedurale, președintele completului de judecată C10, d-na judecător C. L. M. Ș. aflată în concediu medical, este înlocuită de doamna judecător C. A. D..

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant C. M. și pe pârât B. M., având ca obiect pretenții restituire împrumut.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 31.10.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru a delibera s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când:

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Iași reclamantul C. M. a solicitat în contradictoriu cu B. M. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la achitarea sumei de 5000 lei cu titlu de contravaloare împrumut, a sumei de 568 lei cu titlu de dobândă legală calculată de la data scadenței (16.11.2010) și până la data introducerii acțiunii, precum și a dobânzii legale calculate de la data introducerii acțiunii și până la îndeplinirea obligației de restituire.

S-au solicitat cheltuieli de judecată.

Acțiunea a fost legal timbrată.

În motivare, reclamantul a precizat că, la data de 16.09.2010, a încheiat cu pârâta un contract de împrumut pentru suma de 5000 lei, urmând ca aceasta să-i restituie în data de 16.11.2010, însă nici până în prezent, suma nu i-a fost înapoiată.

Deși a convocat-o în data de 14.01.2011 la mediere, a refuzat să se prezinte.

În drept, au fost invocate prevederile art. 969, 1073, 1864 Cod civil, art. 3 din OG nr. 9/2000 și art. 3 din OG 13/2011.

A solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță, deși a fost citată inclusiv cu mențiunea „personal la interogator”.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin contractul încheiat în data de 16.09.2010 între părți, reclamantul a împrumutat pârâtei suma de 5000 lei, termenul de scadență fiind stabilit pentru data de 16.11.2010 (copie – fila 4 dosar).

Cu toate acestea, pârâta nu i-a restituit reclamantului suma împrumutată și nici nu s-a prezentat la ședința de mediere la care a fost convocată, în vederea rezolvării amiabile a situației create (copie proces verbal de închidere a medierii – fila 7 dosar).

Instanța, văzând și disp. art. 225 C.pr.civ., va reține că lipsa nejustificată a pârâtei de la termenele la care a fost citată cu mențiunea „personal la interogator”, echivalează cu o recunoaștere a pretențiilor reclamantului.

Se mai reține că pentru acoperirea integrală a prejudiciului, reclamantul beneficiază și de dobânda legală aferentă debitului principal, în acord cu prevederile art. 5 din OG 9/2000 în vigoare la data scadenței împrumutului și cu prevederile art. 1 alin. 1, 3, art. 2 din OG 13/2011.

Față de situația de fapt reținută, văzând și prevederile art. 969, art. 1584 Cod civil, instanța va admite acțiunea civilă și va obliga pârâta să-i achite reclamantului suma de 5000 lei – contravaloare împrumut, precum și dobânda legală aferentă acesteia, calculată de la data scadenței (16.11.2010) și până la îndeplinirea efectivă a obligației principale.

În temeiul art. 274 C.pr. civ., va obliga pârâta să achite reclamantului cheltuieli de judecată ( taxă de timbru, timbru judiciar, onorar de avocat, taxă mediere).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de către reclamantul C. M. domiciliat în Iași, . în contradictoriu cu pârâta B. M. domiciliată în Iași, ., ., . și în consecință:

Obligă pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 5.000 lei reprezentând c/val împrumut, precum și la plata dobânzii legale aferente acesteia, calculată de la data scadenței – 16.11.2010 și până la îndeplinirea efectivă a obligației principale.

Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 1.090,44 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.11.2013.

Președinte, Grefier,

Redactat A.D.C.

Tehnored. 4ex. I.L. – 21.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI