Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 9657/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9657/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 26020/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 25 Iunie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: Z.-L. M.-O.
Grefier: B. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9657
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de contestatoarea C. A. în contradictoriu cu intimata G. B. SA, având ca obiect contestație la executare - suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 28.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei succesiv la: 31.05.2013, 04.06.2013, 11.06.2013, 18.06.2013 când, pentru același motiv, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub numărul_ la data de 29.01.2013 pe rolul Judecătoriei Iași, contestatoarea C. A. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata G. B. S.A., solicitând anularea executării silite, a încheierii de învestire cu formulă executorie, a încuviințare a executării silite și a formelor de executare silite efectuate în dosarul nr. 298/2011 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați „Zacornea C. și Zacornea C. C.” după data pronunțării sentinței civile nr. 5919/16.0.2013, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2011.
S-a solicitat și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației. De asemenea, au fost cerute de la intimată cheltuielile de judecată ocazionate de proces.
Contestația la executare este legal timbrată cu 194 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar.
În motivarea contestației contestatoarea a arătat că a încheiat în calitate de garant contractul de credit nr. 6805/20.11.2009, prin care debitoarea . a contractat un credit de la G. B. International NV – Sucursala România, pentru o perioadă de 1 an. Contractul de credit a fost prelungit prin Actul Adițional nr.1 din 18.11.2010 pentru încă un an, până la data de 18.11.2011.
Contestatoarea arată că a contestat executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 298/2011 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați „Zacornea C. și Zacornea C. C.” prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr._/245/2011. Prin sentința civilă nr. 5919/16.03.2012, instanța a admis contestația la executarea propriu-zisă și a anulat actele de executare efectuate în dosarul nr. 298/2011 al B. Asociați „Zacornea C. și Zacornea C. C.”.
Ulterior, în cadrul aceluiași dosar de executare, s-au realizat noi acte de executare, respectiv i s-a comunicat o nouă somație, pentru suma de 14.296, 86 euro și un nou proces verbal privind cheltuielile de executare, încheiat la data de 07.08.2012, pentru suma de 8028,13 lei.
Contestatoarea apreciază că noile acte sunt nule întrucât, prin sentința civilă nr. 5919/16.03.2012, instanța a dispus anularea tuturor actelor de executare, implicit și a încheierii privind încuviințarea executării.
În subsidiar, contestatoarea apreciază că nu se poate reține caracterul cert și lichid al creanței, prin raportare la dispozițiile art. 379 C.proc.civ. Practic, nu se precizează cât din suma de_,28 euro reprezintă debit principal, cât reprezintă penalități sau dobânzi, cum au fost calculate aceste sume, care sunt prevederile legale aplicabile, pentru a se aprecia asupra corectitudinii acestora, având în vedere că din debitul total a fost executată suma de 4000 de euro la data de 22.07.2011 și, anterior declarării scadenței anticipate a creditului contestatoarea a efectuat mai multe plăți.
Contestația nu este motivată în drept.
Contestatoarea este reprezentată în instanță de Cabinet de Avocat „Raihel A. B.”.
Instanța a dispus atașarea dosarului nr._/245/2011, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 4191/16.03.2012.
La solicitarea instanței, B. Asociați „Zacornea C. și Zacornea C. C.”, înaintează la dosar, în data de 03.09.2012, copia dosarului de executare nr. 298/2011.
În data de 01.10.2012 intimata înaintează prin fax, la dosar întâmpinare; aceeași cerere este înregistrată, fiind înaintată prin serviciile poștale și la data de 04.10.2012.
Prin întâmpinare, intimata invocă excepția de insuficientă timbrare a contestației și pe fond, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, intimata arată că, în considerarea raporturilor de creditare dintre G. B. SA, în calitate de creditor și ., în calitate de debitor, a fost încheiat contractul de credit nr. 6805/20.11.2009 pentru o valoare de 20.000 euro.
Contractul de credit nr. 6805/20.11.2009 a fost garantat cu gaj asupra tuturor conturilor deschise de împrumutat la Bancă, gaj fără deposedare asupra depozitului colateral de 4000 euro, fidejusiunea constituită de contestatoare, Scrisoare de Garantare emisă de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi M. și Mijlocii.
Întrucât . înregistra restanțe la creditele de care a beneficiat, acesta, împreună cu garantul C. A. au fost notificate cu privire la declararea scadenței anticipate a creditului în data de 06.07.2011, respectiv în data de 28.07.2011.
Ulterior, intimata a formulat cererea de executare silită care formează obiectul dosarului de executare nr. 298/2011 al B. Asociați „Zacornea C. și Zacornea C. C.”.
Intimata arată că actele de executare silită efectuate de B.E.J.A. „Zacornea C. și Zacornea C. C.” după pronunțarea sentinței civile nr. 5919/16.03.2012 sunt legale și respectă în totalitate dispozițiile instanței. Chiar dacă prin sentința menționată au fost anulate actele de executare și dispozitivul acesteia nu face referire în mod expres la încheierea de încuviințare, în considerentele hotărârii se arată fără echivoc că instanța „anulează toate actele de executare efectuate în dosarul nr. 298/2011 al B. Asociați „Zacornea C. și Zacornea C. C.”, ulterior încheierii de încuviințare a executării”, soluția fiind argumentată anterior în cuprinsul expunerii.
Creanța pentru care s-a solicitat încuviințarea executării silite este certă, lichidă și exigibilă, îndeplinind condițiile impuse de dispozițiile art. 379 C.proc.civ: existența ei rezultă din titlul executoriu, iar câtimea ei este determinabilă potrivit pct.9, 10 din condițiile speciale ale contractului de credit.
În fapt, ulterior pronunțării sentinței civile nr. 5919/16.0.2013, intimata a solicitat prin adresa nr._/30.07.2012, B. „Zacornea C. C.” continuarea executării și a comunicat acestuia soldul actualizat al creanței la data de 29.07.2013:_,86 euro, compus din:_,54 euro debit principal și 1994,32 euro dobânda, creanță mai mică decât cea solicitată prin cererea inițială de executare silită întrucât banca a executat garanțiile instituite prin contractul de credit (în data de 28.07.2011 – depozitul colateral în valoare de 4000 euro și în data de 04.07.2012 – scrisoarea de garantare nr. 1630/30.11.2010 pentru suma de 4462,47 euro). Intimata arată că dovedește cuantumul creanței prin extrasul de cont emis la data de 29.07.2012.
Se solicită, de asemenea, respingerea capătului de cerere privind suspendarea executării silite, intimata apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile art. 403 alin.1 C.proc.civ., în sensul că nu se justifică în nici un fel necesitatea sau urgența luării unei asemenea măsuri; în plus, contestatoarea nu a făcut dovada consemnării cauțiunii, așa cum prevăd dispozițiile art. 403 C.proc.civ.
În drept, se invocă dispozițiile art. 115 C.proc.civilă.
Intimata solicită judecata cauzei și în lipsa acesteia, în temeiul dispozițiilor art.242 alin.2 C.proc.civ.
Anexat întâmpinării, intimata depune la dosar, în copie certificată conform cu originalul: contractul de credit nr. 6805/20.11.2009, actul adițional nr. 1 din 18.11.2010, contractul de gaj nr. 6807/20.11.2009, contractul de gaj nr. 6806/20.11.2009, sentința civilă nr. 5919/16.03.2012, extras de cont.
Prin încheierea din data de 16.10.2012, pentru considerentele reținute în considerentele acesteia, instanța a respins excepția de netimbrare, precum și capătul de cerere privind suspendarea executării silite.
La solicitarea instanței, intimata depune la dosar precizări, în data de 29.10.2012, în cuprinsul cărora evidențiază modul de calcul al creanței puse în executare (filele 89-90 dosar).
În ședința publică din data de 30.10.2012, contestatoarea, prin avocat, depune la dosar precizări.
Prin încheierea din data de 13.11.2012 este încuviințată, în cauză, proba cu expertiza contabilă. Raportul de expertiză ing. M. M., însoțit de anexe și înscrisuri este depus la filele 180 și urm. dosar.
Împotriva concluziilor acestui raport contestatoarea, prin apărător, formulează obiecțiuni, admise de instanță prin încheierea din data de 19.02.2013.
Răspunsul expertului la obiecțiuni este atașat la filele 191-194 dosar.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin contestația la executare dedusă judecății, contestatoarea C. A. a solicitat în contradictoriu cu intimata G. B. SA: anularea executării silite, a încheierii de învestire cu formulă executorie, a încuviințare a executării silite și a formelor de executare silite efectuate în dosarul nr. 298/2011 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați „Zacornea C. și Zacornea C. C.” după data pronunțării sentinței civile nr. 5919/16.0.2013, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2011, suspendarea executării și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Contestatoarea a invocat ca prim motiv de nulitate a actelor de executare, împrejurarea că prin sentința civilă nr. 5919/16.03.2012, dată în dosarul nr._/245/2011 al Judecătoriei Iași, instanța, admițând contestația la executarea propriu-zisă și anulând actele de executare efectuate în dosarul nr. 298/2011 al B. Asociați „Zacornea C. și Zacornea C. C.”, ar fi anulat implicit și încheierea de încuviințare a executării, ceea ce face ca toate actele emise după data pronunțării sentinței civile nr. 5919/16.0.2013, în dosarul de executare să fie, de asemenea nule.
Motivul invocat de contestatoare nu este întemeiat.
Așa cum reiese în mod explicit din conținutul considerentelor sentinței civile nr. 5919/16.03.2012, instanța a anulat toate actele de executare efectuate în dosarul nr. 298/2011 al B. Asociați „Zacornea C. și Zacornea C. C.”, ulterior încheierii de încuviințare a executării. De altfel, instanța a argumentat anterior în cuprinsul expunerii, în trei paragrafe distincte, motivele pentru care deși contestația la executare este întemeiată, nu se impune și anularea încheierii de încuviințare a executării silite.
Aceleași argumente rămân valabile și pentru pretenția cu același obiect formulată în petitul prezentei acțiuni. Capătul de cerere având ca obiect anularea încheierii de învestire cu formulă executorie nu are caracter autonom, legalitatea învestirii cu formulă executorie fiind implicit analizată cu ocazia emiterii încheierii privind încuviințarea executării silite.
Cel de-al doilea și ultim motiv al contestației la executare, invocat de contestatoare, este acela că nu se poate reține caracterul cert și lichid al creanței puse în executare, prin raportare la dispozițiile art. 379 C.proc.civ.
Așa cum s-a reținut și în cuprinsul sentinței civile nr. 5919/16.0.2013, potrivit dispozițiilor art. 120 din OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, actualizată contractele de credit constituie titluri executorii.
În ceea ce privește posibilitatea declarării anticipate a scadenței creditului fără a fi necesară recurgerea la procedura jurisdicțională a rezoluțiunii/rezilierii, instanța reține că raporturile juridice dintre părțile contractului de credit fiind guvernate de legea specială, derogatorie de la dreptul comun, această procedură își găsește legitimarea în convenția părților; în cazul declarării anticipate a scadenței creditului, se realizează direct în temeiul art. 8.1 lit.a și 8.2 lit. c din contract.
În procedura de încuviințare a executării silite, instanța este chemată se verifice din punct de vedere formal îndeplinirea condițiilor art. 3731 alin.4 C.proc.civ, fără a face o cercetare asupra fondului pentru a stabili, în concret cuantumul creanței care a mai rămas de achitat de către debitor în baza contractului de credit, sau, în speță, cuantumul sumei
Instanța reține totodată și că, potrivit dispozițiilor art. 379 alin.1 C.proc.civ: „nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă”.
De asemenea, în raport cu susținerea contestatoarei că suma de_,86 euro, cuprinsă în somația de plată nr. 298/07.08.2012 (fila 96 copie dosar de executare) și în procesul verbal de cheltuieli de executare din data de 07.08.2012 (fila 97 copie dosar de executare), care însoțește somația nu are carter cert lichid și exigibil, instanța reține caracterul neîntemeiat al apărării.
Având în vedere că titlul executoriu nu emană de la o instanță judecătorească, executorul avea obligația să verifice caracterul cert, lichid și exigibil al creanței solicitate prin cererea de executare, punând în vedere intimatei să depună la dosar atât scadențarul contractului, cât și extrasele de cont din care să rezulte cuantumul plăților făcute în executarea contractului, dacă există, câr și modalitatea de calcul a dobânzilor și penalităților.
Întrucât, așa cum rezultă din precizările depuse la dosar de B. Asociați „Zacornea C. și Zacornea C. C.” în data de 29.10.2012 (filele 85 și următoarele dosar), din atele puse de intimată la dispoziția executorului judecătoresc nu reiese în mod direct modalitatea de calcul a creanței și nu se poate stabili caracterul său cert, lichid și exigibil, instanța a apreciat că este necesară efectuarea unei expertize de specialitate pentru stabilirea sumei de bani datorate de către contestatoare la data formulării de către intimată a cererii de continuare a executării (01.08.2012 – fila 87 copie dosar de executare).
Potrivit concluziilor raportului de expertiză ing. M. M. (fila 180 și urm. dosar), dezvoltate și clarificate în cuprinsul răspunsului la obiecțiuni (filele 191-194 dosar), soldul actualizat al creanței intimatei la data de 29.07.2012 era de 14.296,86 euro, compus din: 12.302, 54 euro debit principal și 1934,32 euro dobânzi. La stabilirea acestei creanțe, expertul a avut în vedere toate plățile efectuate anterior în derularea contractului de credit precum și executarea garanțiilor acestuia.
Instanța reține, așadar, din proba cu înscrisuri administrată în cauză, precum și din concluziile raportului de expertiză, că suma cuprinsă în somația de plată nr. 298/07.08.2012 și în procesul verbal de cheltuieli de executare din data de 07.08.2012, reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, dându-se eficiență dispozițiilor art. 3711 alin.3 și 3717 C.proc.civ., somația conținând inclusiv sumele datorate de debitor cu titlu de cheltuieli de executare efectuate și estimate.
În consecință, față de cele precizate anterior, instanța, în baza art. 399 și urm. C. proc.civ., va respinge contestația ca nefondată.
Având în vedere că până la data pronunțării contestatoarea nu a făcut dovada achitării diferenței de onorariu, în contul expertului M. M., cum obligația de plată îi revenea, proba fiind încuviințată la solicitarea acesteia, instanța apreciază că cererea conexă formulată de expert este întemeiată și va dispune în consecință.
Conform dispozițiilor art. 274 alin.1 C.proc.civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
În ceea ce privește cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, instanța va reține, în raport cu soluția dată capătului de cerere principal, că intimata nu este în culpă procesuală, astfel încât cererea accesorie apare na neîntemeiată și va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea C. A., cu domiciliul în Iași, ., ., ., județul Iași în contradictoriu cu intimata G. B. S.A., cu sediul în București, . nr.5,Business Centre, Novo Park 3, clădirea F, . 2, precum și cererea accesorie privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Admite cererea conexă formulată de expert ing. M. M.. Obligă pe contestatoarea C. A. să plătească în contul expertului suma de 1000 lei, reprezentând diferență onorariu expertiză.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2013.
Președinte, Grefier,
Z.-L. M.-O. B. R.
Red/ Tehnored Z-L M-O./B.R.
5ex./08.10.2013.
← Obligaţie de a face. Hotărâre din 11-12-2013, Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|