Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 6988/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința Civilă nr._/2013

Ședința publică de la 11 Septembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE D. M. F.

Grefier L. M. T.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . pe pârât M. A. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că reclamanta a depus precizări prin care solicită instanței să constate faptul că cererea a rămas fără obiect.

Instanța califică cererea depusă ca fiind o desistare de la judecată și rămâne în pronunțare cu privire la aceasta.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 26.02.2013 pe rolul Judecătoriei Iași, reclamanta S.C. S. S.A. a chemat în judecată pe pârâta M. A. M. pentru ca aceasta să fie obligată să plătească suma de 477,33 lei cu titlu de preț și la plata sumei de 98,85 lei, reprezentând penalități de întârziere. S-a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta arată ca între părți este încheiat contractul de prestări servicii de salubritate nr._/1.09.2003 în baza căruia pârâta a beneficiat de serviciile reclamantei, constând în colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere. Pentru serviciile prestate în perioada octombrie 2010 - iunie 2012 reclamanta a emis facturi în cuantum de 477,33 lei, pe care pârâta nu le-a achitat, debit la care s-au calculat penalități de întârziere în valoare de 98,85 lei, conform art. 5 pct.4 din contractul de prestări servicii. Penalitățile de întârziere percepute sunt „egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor aferente bugetului de stat”, fiind de 0,1%, 0,05% și 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, conform lg.51/2006 și OUG nr.88/2010. Contractul legal încheiat și semnat de debitoare, arată reclamanta, o obligă pe aceasta să respecte clauzele contractuale stipulate. Debitoarea a fost chemată la conciliere, însă aceasta nu a înțeles să ia vreo măsură în sensul realizării concilierii directe cu privire la debitul datorat.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1516 din Noul Cod Civil, iar în temeiul art.223, 411 N. C.pr.civ. s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În susținerea acțiunii reclamanta a depus înscrisuri, în copie: adresă convocare conciliere, dovadă comunicare, contract de prestări servicii, tabel calcul penalități de întârziere, proces verbal de informare, chitanță contravaloare contract de pregătire mediere.

La solicitarea instanței, în data de 12.04.2013, reclamanta a mai înaintat la dosar și copii certificate confom cu originalul de pe facturile de plată aferente debitului solicitat.

Pârâta, deși legal citată la domiciliul activ SEIP și la domiciliul indicat prin acțiune, nu a formulat întâmpinare și nu și-a trimis reprezentant în instanță.

La 28.08.2013 reclamanta a depus cerere scrisă, arătând că debitul a fost achitat, solicitând constatarea acțiunii ca rămasă fără obiect.

Față de lipsa unor dovezi în sensul achitării debitului după data introducerii acțiunii, dar reținând că cererea scrisă conține poziția implicită a reclamantei în necontinuarii procedurilor litigioase față de pârâtă, față de disp.art.406 NCPC și principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța va lua act de poziția procesuală a reclamantei de desistare de la judecarea prezentei cauze.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea reclamantei . sediul în Iași, ., Iași la judecarea acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta M. A.-M., cu domiciliul din acțiune în Iași, ., ..10 și domiciliul evidențiat în baza de date DEPABD în Iași, ., ..2.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.09.2013.

Președinte, Grefier,

F. D. M. T. L. M.

FDM/TLM/17.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI