Validare poprire. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 22877/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2013

Ședința publică de la 05 Decembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. G. T.

Grefier I. A. C.-C.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe creditor Z. M. E. și pe debitor G. A., terț poprit ., având ca obiect validare poprire .

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, a răspuns pentru creditoare, avocat P. C., lipsind debitorul și reprezentantul terțului poprit.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art. 244 N.C.pr.civ și art. 392 N .C.pr.civ, nemaifiind cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța declară cercetarea procesului încheiată și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Apărătorul creditoarei solicită să se constate că acțiunea a rămas fără obiect.

În temeiul art. 394 N.C.pr.civ., considerând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ creditoarea Z. M.-E. a chemat în judecată debitoarea G. A. și terțul poprit S.C. S. T. S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună validarea popririi înființată de B. A. C. & N. I. în dosarul de executare nr.408/2012, asupra sumei datorate de terțul poprit debitoarei, cu titlu de salariu, până la concurența sumei de 1.155,94 lei. A solicitat obligarea terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost legal timbrată.

În motivarea cererii, creditoarea a susținut că debitoarea G. A. are față de ea un debit de 620 lei conform titlului executoriu sentința civilă nr._/07.09.2011, pentru care a fost demarată executarea silită în dosarul de executare nr.408/2012. La data de 23.05.2013 a fost comunicată terțului poprit adresa de înființare a popririi în temeiul disp. art.454alin.2 C.pr.civ. dar terțul poprit nu s-a conformat dispozițiilor legale și nu a efectuat rețineri din salariul debitoarei.

În drept creditoarea și întemeiat cererea pe disp. art. 460 și urm. C. proc. civ.

Alăturat cererii creditoarea a depus înscrisuri, în copie, f.6-10.

Debitoarea și terțul poprit au depus întâmpinare prin care au învederat instanței că cererea de validare a popririi a rămas fără obiect, urmare achitării integrale a sumelor pentru care a fost înființată poprirea. Au anexat în copie, procesul-verbal de încetare a executării silite, chitanțe fiscale și cartea de identitate a debitoarei.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța de judecată reține următoarele:

Față de împrejurarea învederată de către debitoare și terțul poprit în sensul achitării integrale a sumelor pentru care a fost demarată executarea silită, inclusiv cheltuielile de executare, susținere dovedită cu chitanțele depuse în copie la dosar, f.21, având în vedere și împrejurarea că executarea silită a încetat, astfel cum reiese din procesul-verbal de încetare a executării silite încheiat la data de 02.10.2013, instanța urmează a respinge acțiunea fiind rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de creditoarea Z. M.-E., cu domiciliul procesual ales în Iași, . nr.8, ., la cabinet avocat „C. P.”, în contradictoriu cu debitoarea G. A., cu domiciliul în Iași, ., .. B, . și terțul poprit S.C. S. T. S.R.L., cu sediul în Iași, ., fiind rămasă fără obiect.

Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.12.2013.

Președinte, Grefier,

Red/tehn.TMG

5EX/17.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI