Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 9605/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 13 Noiembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: M. N.

Grefier: P. T.

Sentința civilă nr._/2013

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . pe pârâtul M. C., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, răspunde pârâtul, lipsă fiind reprezentantul reclamantei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită și că, prin Serviciul Registratură, reclamanta a înaintat precizări și înscrisuri.

Instanța procedează la legitimarea pârâtului, datele de identificare ale persoanei fiind consemnate în notele din caietul grefierului de ședință.

Arată pârâtul că s-a mutat din imobilul cu privire la care se solicită cheltuieli, de către reclamantă, șic ă nu a avut posibilitatea de a închide contractul cu furnizorul de servicii.

Instanța procedează la comunicarea unui exemplar al înscrisurilor depuse de reclamantă pârâtului.

Arată pârâtul că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, ori probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Solicită pârâtul respingerea acțiunii, precizând că, în anul 2012 a încheiat un nou contract pentru imobilul în care locuiește; precizează că locuiește în Iași ., .> Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21 martie 2013, pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr._, reclamanta .. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. C., obligarea acestuia la plata către reclamantă a sumei de 284,4 lei cu titlul de preț și 61,81 lei cu titlu de penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată, solicitând și cheltuieli de mediere.

În motivarea cererii, societatea reclamantă a arătat că, în baza contractului nr._/22.03.2010, a prestat pârâtei servicii de salubritate însă, acesta nu a înțeles să-și achite obligațiile contractuale privind plata prețului. Penalizările au fost calculate în baza art. 42 alin. 10 lit. b din Legea nr. 51/2006 și este egal cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare. Reclamanta a mai arătat că a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, convocând pârâta la sediul său prin adresa nr._/16.01.2013, dar și pe calea medierii, pârâtul refuzând să se prezinte.

În drept, societatea reclamantă a invocat dispozițiile art. 1516 Cod civil, iar în temeiul dispozițiilor art. 223 alin. 3 și art. 411 alin 1 pct. 2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri, fiind anexate în copii certificate pentru conformitate cu originalul: adresa nr._/16.01.2013, dovada comunicării acestora, contractul nr._/22.03.2009, modul de calcul al penalităților, facturile fiscale emise și neachitate și dovada convocării pârâtei la mediator.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 36 lei, fiind aplicat și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei.

Fiindu-i comunicată cererea de chemare în judecată, în termen legal, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că a locuit la adresa din .. 26, timp de 30 de ani, în calitate de chiriaș al Primăriei, timp în care și-a achitat obligațiile către societatea reclamantă. În anul 2010, ca urmare a revendicării imobilului, a primit locuință socială, încheind un nou contract cu primăria din data de 18 iunie 2010. A precizat că, societatea reclamantă a continuat să emită facturi, deși nu mai locuia în acel imobil. Pârâtul a anexat la dosar în copie următoarele înscrisuri: contractul de închiriere pentru suprafața locativă cu destinația de locuință socială din 01.07.2010, și actele adiționale ale acestui contract.

La data de 12 iulie 2013, societatea reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că pârâtul nu a notificat reclamanta cu privire la modificarea adresei, obligație care cade în sarcina sa, solicitând în concluzie admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

La termenul din data de 13 noiembrie 2013 pârâtul, prezent în fața instanței a reiterat cele susținute în întâmpinare, depunând la dosar contractul nr._/29.03.2012, încheiat cu reclamanta pentru colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor din imobilul situat în ., ., .. A arătat totodată că nu a notificat reclamanta despre schimbarea locuinței.

S-a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.

Analizând coroborat materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 5 din Noul Cod Civil, dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după .. Aceleași prevederi sunt cuprinse și în dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea 71/2011, care stabilesc că dispozițiile Codului civil se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după .. Întrucât, în cauză, contractul dintre părți s-a încheiat la data de 22.03.2010, când erau în vigoare dispozițiile cod civil abrogat în prezent, instanța va face aplicarea acestora în cauza de față.

La data de 22.03.2010, părțile au încheiat contractul de prestări servicii nr._/22.03.2010, .. figurând în calitate de prestator, iar pârâtul în calitate de beneficiar. Obiectul contractului a fost reprezentat de ridicarea și transportul reziduurilor menajere pentru imobilul situat în .. 26. Contractul a fost încheiat de părți pe o durată nedeterminată, începând cu data de 22.03.2010, în conformitate cu dispozițiile art. 2 din convenție.

Plata pentru prestațiile realizate trebuia efectuată, potrivit contractului, lunar, în termen de 30 zile de la data primirii facturii, întârzierea în achitarea sumelor datorate, cu peste 30 de zile de la data scadenței, atrăgând majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, valoarea acestora neputând depăși cuantumul debitului, astfel cum se stipulează în cuprinsul dispozițiilor art. 2 din contract.

În temeiul raporturilor comerciale astfel stabilite, pentru serviciile de salubritate prestate de reclamantă, aceasta a emis facturile fiscale aferente obligațiilor pentru perioada martie 2010 – decembrie 2012, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse în dosar.

În raport de neachitarea facturilor emise, reclamanta a trimis pârâtului invitație la efectuarea procedurii de conciliere.

Instanța reține că din data de 01.07.2010 pârâtul a încheiat un contract de închiriere pentru suprafața locativă cu destinația de locuință specială, schimbându-și în baza acestui contract locuința din .. 26 în ., . baza căruia la data de 29.03.2012 a încheiat contractul pentru prestări servicii salubritate nr._. Totuși instanța reține că pârâtul nu a dus la cunoștința prestatorului că și-a modificat adresa, nici măcar în momentul în care a încheiat un nou contract pentru serviciile de salubritate pentru noua locuință. În acest context instanța reține că pârâtul este în culpă pentru neaducerea la cunoștința prestatorului a modificării domiciliului, pentru a putea opera în baza dispozițiilor art. 9 încetarea contractului.

Observând facturile depuse la dosar, instanța constată faptul că acestea au fost emise lunar, începând cu data de 31.03.2010 - până la data de 31.12.2012.

Debitele facturate în perioada astfel individualizată au fost înscrise în cuprinsul fiecărei facturi emise. Pentru fiecare din sumele facturate și neachitate de către pârât, reclamanta a calculat penalități de întârziere.

Prin cumularea sumelor înscrise în cuprinsul fiecăreia dintre facturile atașate în copie la dosarul cauzei, instanța constată că debitul principal se ridică la cuantumul de 284,4 lei. În ceea ce privește penalitățile de întârziere percepute pentru întârzierea la plata debitului principal, cuantumul total al acestora se ridică la suma de 61,81 lei.

În ceea ce privește raporturile dintre părți, derulate începând cu data încheierii contractului și în urma cărora s-au emis facturile fiscale depuse la dosar, instanța reține că pârâtul nu a dovedit stingerea acestor obligații contractuale prin faptul plății sau prin altă modalitate de stingere a obligației, această probă incumbându-i, astfel, instanța apreciază că acesta nu a respectat clauzele asumate la încheierea contractului de prestări servicii, încălcând astfel principiile de drept enunțate de art. 969 alin. 1 și art. 970 alin. 1 din codul civil, respectiv, principiul obligativității contractului în raporturile dintre părți și principiul executării cu bună credință a convențiilor.

Astfel, instanța urmează a constata că pretențiile reclamantului își au temeiul într-o convenție legal încheiată între părți, în vigoare la data formulării prezentei cereri, respectând întocmai clauzele contractuale stipulate.

În ceea ce privește majorările de întârziere, instanța constată că raporturile comerciale dintre părți s-au derulat pe baza convenției părților, în care au prevăzut o clauză penală potrivit căreia, pentru neplata la termen a sumelor datorate de beneficiarii serviciilor prestate, se percepe o penalitate calculată la suma datorată.

Clauza penală este o convenție prin care părțile evaluează anticipat prejudiciul suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării necorespunzătoare sau cu întârziere a unei obligații contractuale și, implicit daunele ce i se cuvin pentru acoperirea acestuia. În cauza dedusă judecății, aceste daune, stabilite anticipat și convenționale, au natură moratorie, fiind datorate pentru întârzierea în executarea obligației.

Întrucât pârâtul a acceptat contractul, însușindu-și conținutul acestuia prin semnătură, acesta și-a însușit implicit și conținutul clauzei penale stipulate.

În prezența clauzei penale, instanței nu îi este permis să verifice întinderea prejudiciului suferit de către creditor și nici să ceară creditorului să dovedească întinderea prejudiciului efectiv suferit. Clauza penală fiind rezultatul unui acord de voință, este obligatorie pentru părți și pentru instanță. Pârâtul a acceptat o astfel de evaluare a prejudiciului născut prin neexecutarea obligației.

Pentru aceste considerente, instanța urmează a admite cererea de chemare în judecată și a obliga pârâta la plata sumei de 284,4 lei cu titlu de debit principal și suma de 61,81 lei cu titlu de penalități aferente acestuia.

Cu privire la solicitarea de acordare a cheltuielilor efectuate pentru mediere, instanța reține că parcurgerea acestei proceduri nu este una obligatorie la momentul efectuării acesteia și nu există reglementată vreo sancțiune în cazul neîndeplinirii procedurii. Instanța reține că aceste cheltuieli nu pot fi asimilate unor cheltuieli de judecată, întrucât nu au fost efectuate în vederea soluționării cauzei, ci înainte de sesizarea instanței de judecată în vederea rezolvării pe cale amiabilă a diferendului dintre părți. Pe cale de consecință va respinge ca neîntemeiată solicitarea de acordarea a contravalorii cheltuielilor efectuate cu medierea.

Față de rezolvarea dată capătului principal de cerere, în considerarea prevederilor art. 274 Cod procedură civilă constatând culpa procesuală a pârâtului, care prin neîndeplinirea obligațiilor a determinat introducerea acțiunii de către reclamantă, instanța urmează a admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 37,5 lei, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. S. S.A., J_, CUI RO14816433 cont bancar RO85TREZ4065069XXX000955, cu sediul în Iași, ., județul Iași, în contradictoriu cu pârâtul M. C., CNP_, cu domiciliul în Iași, ., ., ..

Obligă pârâtul M. C., să plătească reclamantei S.C. S. S.A suma de 284,4 lei, reprezentând contravaloarea facturilor de salubritate emise în perioada martie 2010 – decembrie 2012 și 61,81 lei cu titlul de penalități de întârziere, calculate la data de 31.01.2013.

Obligă pârâtul M. C. să plătească reclamantei S.C. S. S.A suma de 37,5 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de mediere, ca neîntemeiată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședința publică din 13 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

4Ex./11.12.2013

Red./Tehnored. M.N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI