Pretenţii. Sentința nr. 9853/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9853/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 26409/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 26 Iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE O. P.
Grefier G. S.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9853
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant A. DE P. N. II A, PRIN PREȘEDINTE T. M. și pe pârât A. F., pârât A. V., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 19.06.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând, constată că:
Prin actiunea inregistrată pe rolul acestei instante la data de 29.08.2012 sub nr._, reclamanta A. de P. N. II A a chemat in judecată pe pârâtii A. F. si A. V., solicitând să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 9470,04 lei reprezentând cheltuieli de intretinere neachitate pentru perioada02.2010– 07.2012, la plata sumei de 6392,48 lei penalități de intârziere la plată pentru perioada 02.2010 – 06.2012, precum si la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare, reclamanta a arătat că paratii sunt proprietarii apartamentului situat in Iasi, ., ., . de intretinere in cuantum de 9470,04 lei nu au fost achitate in termen de 30 zile de la data afisarii listelor de plata, potrivit disp.Legii 230/2007, HG 1588/2007 si a procesului – verbal al Adunarii Generale incheiat la 27.01.2008, s-au calculat penalizari. Cuantumul penalizarilor aplicate asupra cheltuielilor de intretinere neachitate sau achitate cu intarziere este de 0,2 % pentru fiecare zi pe cota de intretinere lunara.
In drept, reclamanta a invocat disp. Legii 230/2007, HG 1588/2007.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru, conform art.50 alin.2 din Legea_.
Atasat cererii, reclamanta a depus in copie inscrisuri (f.4-17, 26-55).
Legal citati, pârâtii au formulat intâmpinare (f.61), prin care au solicitat respingerea cererii, aratand ca reclamanta nu precizeaza care este procentul de penalizare datorat de catre asociatie catre furnizorii de utilitati pentru fiecare contract in parte si nici data de la care incep sa se calculeze penalitatile. Exista posibilitatea ( in temeiul contractelor de care face vorbire recamanta) ca penalitatile datorate de catre asociatie sa fie mai mici de 0,2% pe zi de intarziere si totodata termenul de calcul al acestora sa fie mai mare de 30 zile. Ei nu pot fi obligati sa suporte plata unor penalitati calculate in mod arbitrar de catre reclamanta, iar aceasta sa incaseze cu titlu de penalitati sume de bani pe care la randul ei nu le datoreaza catre furnizorii de utilitati. Reclamanta a depus la dosarul cauzei un tabel privind calculul penalitatilor, care insa nu este semnat de nici o persoana, astfel incat nu poate fi primit ca proba. In perioada indicata in cerere au efectuat numeroase plati catre reclamanta, care insa nu a binevoit sa faca mentiunile necesare pe listele de plata.
Paratii au aratat ca inteleg sa conteste atat cheltuielile de intretinere, cat si penalitatile de intarziere, intrucat nu le datoreaza.
La termenul din 16.01.2013, reclamanta a depus precizari (f.64), prin care a aratat ca in data de 14.11.2012 paratii au achitat suma de 1750 lei, reprezentand contravaloare cheltuieli de intretinere aferente perioadei 02.2010 – 07.2010. In prezent paratii datoreaza catre asociatie suma de 7990,04 lei cheltuieli de intretinere aferente perioadei 02.2010 – 07.2012 si suma de 6392,48 lei penalitati calculate perioada 02.2010 – 06.2012.
In probatiune, instanta a incuviintat reclamantei proba cu inscrisuri, iar pentru parati proba cu expertiza contabila, lucrare efectuata de expert M. F. (f.85). Nici una din parti nu a formulat obiectiuni la expertiza contabila.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanta retine următoarele:
Pârâtii fac parte din A. de P. N. II A, fiind proprietarii apartamentului situat in Iasi, ., ., .. In această calitate, nu au mai achitat in totalitate restantele la cheltuielile de intretinere in perioada 02.2010 – 06.2012 si nici penalitătile datorate in aceeasi perioada.
Conform art.46 din Legea 230/2007 privind asociatiile de proprietari, „toti proprietarii au obligatia sa plateasca lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociatiei de proprietari, in avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contributie ce le revine la cheltuielile asociatiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociatia de proprietari.
Iar conform art. 49 alin.1 din acelasi act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
In cauza au fost calculate debitele paratilor de catre expert M. F., raport de expertiza ale carui concluzii instanta si le insuseste. Va fi avuta in vedere si pozitia reclamantei, prin aparator, referitor al sumele solicitate.
Față de dispozitiile legale anterior citate, instanța va admite in parte cererea reclamantei și va obliga pârâtii să plătească acesteia suma de 7990,04 lei, cu titlu de debit restant la plata intretinerii pentru perioada 02.2010 – 07.2012, precum si la plata sumei de 6076,86 lei penalități de intârziere calculate pentru perioada 02.2010 – 06.2010.
In temeiul art. 274 C.pr.civ., raportat la admiterea in parte a actiunii precizate, paratii vor fi obligati la plata unor cheltuieli de judecata in cuantum de 550 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte actiunea precizata de reclamanta A. de Poprietari N. II A, cu sediul in Iasi, ., ., parter, in contradictoriu cu paratii A. F. si A. V., cu domiciliu ales la C..Av.B. G. in Iasi, ., jud.Iasi.
Obliga paratii la plata sumei de 7990,04 lei cu titlu de cheltuieli de intretinere aferente perioadei 02.2010 – 07.2012 si a sumei de 6076,86 lei, cu titlu de penalitati de intarziere calculate pentru perioada 02.2010 – 06.2012.
Obliga paratii la plata unor cheltuieli de judecata in cuantum de 550 lei ( onorariu avocat).
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 26.06.2013.
Președinte, Grefier,
P.O. S.G.
Red./Tehnored. P.O.
5 ex./15.09.2013
← Constatare nulitate act juridic. Hotărâre din 25-09-2013,... | Pretenţii. Hotărâre din 05-09-2013, Judecătoria IAŞI → |
---|