Pretenţii. Sentința nr. 9127/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9127/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-06-2013 în dosarul nr. 5474/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 14 iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – G. A.
GREFIER-D. A.
SENTINȚA CIVILĂ Nr.9127
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul M. IAȘI PRIN PRIMAR, C. L. IAȘI , în contradictoriu cu paratul P. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publica din data de 31.05.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință din acea dată, care face parte din prezenta hotărâre, când, instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA:
Asupra procesului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._, reclamanții M. IAȘI PRIN PRIMAR și C. L. IAȘI l-au chemat în judecată pe pârâtul P. I. solicitând să fie obligat pârâtul să plătească sumele de 618 lei, din care 405 lei, reprezintă lipsă de folosință pentru perioada 01.05.2011 – 31.07.2012 și 213 lei reprezentând penalități pentru perioada 01.05.2011 – 30.11.2012, cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanții au arătat următoarele: pârâtul a deținut împreună cu familia acestuia, locuința situată în Iași ., ..9, în baza unui titlu locativ, în calitate de chiriaș. Prin sentința civilă nr._/2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2011 s-a dispus rezilierea contractului de închiriere, evacuarea pârâtului din imobil și obligarea la plata debitelor restante la plata chiriei. Pârâtul împreună cu familia sa au fost evacuați din imobil de către B. M. L., întocmindu-se în data de 13.08.2012 proces verbal de constatare a executării silite. Până în momentul punerii în executare a sentinței civile nr._/2011 pârâtul s-a folosit în mod gratuit de imobilul din . A neplătind contravaloarea pentru lipsa de folosință spațiu.
Pârâtul a fost somat să achite debitul datorat cu adresele nr. 2714/_ din 05.07.2012 și 3527/_ din 08.10.2012 dar acesta nu s-a conformat neachitând debitul datorat.
Suma datorată de pârât reprezintă creanță a bugetului local și în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 sunt scutite de taxă de timbru și conform Anexa nr. 1 la Legea nr. 273/2006 privind Finanțele Publice Locale, cap. 2, cpt. 9, lit. c unde se precizează: „veniturile din concesiuni și închirieri, constituie venituri proprii ale bugetelor locale”.
În susținerea acțiunii se invocă disp. art. 998 cod civil conform căruia „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a cauzat, a-l repara.”
În drept, se invocă art. 998 Cod civil, art. 3 pct. b și 17 din Lg. 146/1997, Anexa nr. 1 la Legea nr. 273/2006 privind Finanțele Publice Locale, cap. 2, pct. 9, lit. c și art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
În susținerea acțiunii a depus copii după adresa nr. 3812/15.01.2013, situația privind debitele restante la data de 30.11.2012, adrese, contract de închiriere nr. 512/2004, fișa suprafețele locative închiriate, proces verbal de constatarea executării silite din dosar executare nr. 955/2012, sentința civilă nr._/2011.
Pârâtul legal citat nu s-a prezentat în instanță, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 225 C.pr.civ.
Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._/2011 pronunțată de Judecătoria Iași s-a dispus rezilierea contractului de închiriere și evacuarea pârâtului din locuința situată în Iași ., .. 9 realizată în fapt la data de 13.08.2012 conform procesului verbal încheiat de B. M. L..
Conform art. 998 Cod civil „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a cauzat, a-l repara.”
Pârâtul nu a făcut dovada plății lipsei de folosință până la data evacuării recunoscute de acesta și rezultă din actele contabile depuse de reclamanți un debit de 405 lei pentru perioada 1.05.2011 – 31.07.2012 și penalităților aferente perioadei 01.05.2011 – 30.11.2012.
Pârâtul nu a făcut dovada plății lipsei de folosință și a penalităților, așa cum s-a arătat mai sus.
În aceste condiții proprietarul conform art. 480 Cod civil, trebuie să se bucure de plenitudinea atributelor de proprietate, inclusiv de folosință a locuinței ce a fost închiriată pârâtului, dar care ca efect al rezilierii nu va mai avea titlu pentru exercitarea acestui drept.
Față de cele reținute, rezultă că prezenta acțiune este întemeiată și în baza art. 225, art. 275 C.pr.civ., 998 și art. 1453 Cod civil și 480 Cod civil instanța o va admite și va dispune obligarea pârâtului să plătească reclamantelor sumele de 405 lei reprezentând lipsă de folosință și 230 majorari de intarziere calculate pentru perioada 01.05._12.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanții M. Iași prin Primar si C. L. Iasi, cu sediul in Iasi,. și Sfânt nr.11, în contradictoriu cu paratul P. I., domiciliat in Iasi,. A, ..9, judetul Iasi.
Obligă paratul la plata către reclamanti a sumei de 618 lei ( 405 lei cu titlu de lipsă de folosintă pentru perioada 01.05._13 si 213 lei majorari de intarziere calculate pentru perioada 01.05._12).
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 iunie 2013.
Președinte, Grefier,
G. A. D. A.
Red/tehnored.G.A.
5ex/I.L. – 02.09.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
---|