Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 7270/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2013

Ședința publică de la 05 Decembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. G. T.

Grefier I. A. C.-C.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari GREEN PARK IAȘI și pe pârât A. C., având ca obiect pretenții PERIMARE.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită; a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, acesta datând din data de 13.09.2012

Instanța invocă excepția perimării acțiunii și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA,

Asupra acțiunii civile de față introdusă la data de 02.03.2012:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 13.09.2012 când cauza a fost suspendată în temeiul art. 155 ind 1 alin 1C.pr.civ pentru nedepunerea la dosarul cauzei de către reclamantă a centralizatorului privind modul de calcul la penalităților de întârziere în ceea ce il privește pârâtul A. C..și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.

Văzând că în conformitate cu dispoziția art. 248 C.pr.civ.orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 C.pr.civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării.

Constată perimată cererea formulată de reclamanta Asociația de proprietari Green Park Iași, în contradictoriu cu pârâtul A. C..

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.12.2013.

Președinte, Grefier,

Red/tehn. TMG/CCIA

4EX/14.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI