Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 9638/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 9638/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 4959/245/2013
. ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.9638
Ședința publică din data de 21 iunie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. I.
GREFIER: P. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamantA SECȚIA R. DE POLIȚIE TRANSPORTURI IAȘI și pe pârâtUL C. M., având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale .
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la data de 14.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 21.06.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 12.02.2013, reclamanta Secția regională de Poliție Transporturi Iași, în contradictoriu cu C. M., a solicitat instanței admiterea cererii și înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul verbal . nr._ din 17.02.2012 cu sancțiunea muncii în folosul comunității.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că deși a fost obligat la plata amenzii contravenționale, petentul nu a dat curs solicitării, procesul verbal devenind titlu executoriu și fiind comunicat organelor de executare. Mai mult, din adresa 71/10.01.2013 a Primăriei Comunei Oțeleni județ Iași, rezultă că nu există posibilitatea executării silite asupra patrimoniului acestuia. În drept, au fost indicate prevederile art. 9, 39 indice 1 OG 2/2001 decizia ICCJ 7/2010.
Au fost anexate cererii următoarele înscrisuri: procesul verbal constatare și sancționare contravenție ( prin care s-a aplicat o amendă de 1500 lei), somație adresată pârâtului.
În urma demersurilor efectuate de instanță a rezultat că pârâtul se află în penitenciar, motiv pentru care a fost citat prin administrația locului de deținere, fiind prezent în cadrul ședinței publice din data de 14 iunie 2013 și solicitând personal înlocuirea amenzii cu munca în folosul comunității. Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și a reținut cauza spre competentă soluționare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 17.02.2012 s-a aplicat petentului o amendă de 1500 lei. acesta a fost somat să își îndeplinească în mod corespunzător obligația de achitare a sumei la bugetul de stat, fără însă a exista dovada acoperirii amenzii prin plată.
Potrivit art. 37 din OG 2/2001 procesul verbal neatacat constituie titlu executoriu.
D. fiind că amenda contravențională nu a fost achitată de către contravenient și nici nu poate fi executată silit (astfel cum rezultă din răspunsurile oficiale ale instituțiilor sesizate, instituții ce își desfășoară activitatea în raza teritorială în care domiciliază persoana sancționată contravențional, precum și din recunoașterile exprese și neechivoce ale acestuia realizate în fața instanței de judecată), organul din care face parte agentul constatator a sesizat instanța în vederea înlocuirii amenzii cu muncă în folosul comunității.
Instanța reține că regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității este reglementat în O.G. nr. 55/2002 act normativ care prevede că prestarea unei activități în folosul comunității este o sancțiune contravențională care se stabilește alternativ cu amenda, dar se aplică numai de instanțele de judecată în condițiile art. 7-13 din O.G. 55/2002.
Această sancțiune poate fi prevăzută numai în legi sau în ordonanțe de guvern prin care se stabilesc si se sancționează anumite fapte ce constituie contravenție, adică în acte normative speciale.
Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr 7 din 2010 pronunțată într-un recurs în interesul legii în interpretarea dispozițiilor art 9 din OG 2/2001 și art 1 din OG 55/2002 a statuat că sunt admisibile cererile de inlocuire a sanctiunii amenzii cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii indiferent daca contraventiile savarsite sunt prevazute si sanctionate prin legi, ordonante ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ si chiar daca actul care stabileste si sanctioneaza contraventiile nu prevede, alternativ cu sanctiunea amenzii, sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii.
În ceea ce privește condițiile în care se poate dispune înlocuirea amenzii cu muncă în folosul comunității, instanța reține că potrivit art 9 alin 3 din același act normativ prevede că în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
A. 4 statuează că la primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzi, iar conform alin 5 în cazul în care nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Conform art. 9 alin. 1 si 2 din O.G. 2/2001 prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore. Totodată art 3 alin 1 din O.G. nr. 55/2002 prevede că sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută după programul de muncă ori, după caz, programul școlar al contravenientului, pe o durată cuprinsă între 50 de ore și 300 de ore.
Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută în raza unității administrativ-teritoriale în care contravenientul își are domiciliul sau reședința, conform art 15 alin 4 din OG 55/2002.
Potrivit art. 21 indice 1 din OUG 55/2002, (2) Daca pana la punerea in executare a mandatului de executare a sanctiunii prestarii unei activitati in folosul comunitatii sau daca in timpul executarii sanctiunii prestarii unei activitati in folosul comunitatii a intervenit o hotarare definitiva de condamnare la o pedeapsa privativa de libertate, cu executare, sanctiunea contraventionala nu se mai executa. Cu atât mai mult, în situația în care pedeapsa privatică de libertate există la momentul sesizării instanței cu o cerere de înlocuire a amenzii cu munca în folosul comunității și emiterea unui mandat, instanța nu poate să nu sesizeze caracterul incompatibil al acestor situații juridice și de fapt.
Mai mult, scopul și regimul de executare al muncii în folosul comunității ce ar trebui să înlocuiască o amendă contravențională sunt incompatibile cu executarea pedepsei privative de libertate executată în prezent de persoana sancționată contravențional ( acesta nu poate executa munca în folosul comunității la instituțiile locale după programul de scoală sau muncă, ori în zilele libere). Astfel, în baza acestor dispoziții legale și a argumentelor referitoare la incompatibilitatea prestării muncii cu situația actuală a pârâtului, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii cu munca în folosul comunității, formulată de reclamanta Secția regională de Poliție Transporturi Iași, cu sediul în Mun. Iași, ..28, în contradictoriu cu C. M., încarcerat în Penitenciarul B..
Cu drept de a formula recurs, în termen de 15 zile de la momentul comunicării prezentei hotărâri.
Pronunțată astăzi, 21 iunie 2013, în ședință publică.
Președinte, Grefier,
Red/tehn. jud. II
4 ex, 25.07.2013
← Plângere contravenţională. Hotărâre din 03-07-2013,... | Fond funciar. Sentința nr. 23/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|