Revendicare imobiliară. Hotărâre din 29-11-2013, Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 20269/245/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Ședința publică din 29.11.2013
Instanța constituită din:
Președinte: Z.-L. M.-O.
Grefier - B. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul F. V. în contradictoriu cu pârâții B. P., B. T., F. V., F. P., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 26.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 04.07.2012 pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._, reclamantul F. V. i-a chemat în judecată pe pârâții: B. T., B. P., F. P. și F. V., solicitând lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a terenului în suprafață de 1500 m2, situat în tarlaua 25, . ca vecini pe. Ș. V la nord, DE la este, C. C. la sud și A. M la vest. S-a solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Față de obligația de a timbra acțiunea cu suma de timbrată cu 906 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar, reclamanta a formulat cerere de ajutor public judiciar soluționată prin încheierea dată în camera de consiliu la 06.11.2012 prin admitere în parte, în sensul eșalonării taxei de timbru în 10 rate lunare a câte 92,64 lei. Taxa de timbru și timbru judiciar au fost integral achitate, potrivit chitanțelor aflate la filele 53 și 58 dosar.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a arătat că este unicul proprietar al suprafeței de 1ha 1382 mp teren situată în ., potrivit TP nr._/25.04.1995 emis de Comisia Județeană Iași de fonf funciar și că, din anul 2007, pârâții F. P. și F. V. au intrat abuziv pe acest teren, culegând recolta și refuzând să îl elibereze. Începând cu anul 2012 terenul a fost ocupat și de pârâții B. T. și B. P., care au lucrat terenul împreună cu primii reclamanți și au cules recolta.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 563 C.civil .
Reclamantul a solicitat, în susținere, proba cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâților, proba cu expertiza topometrică și proba testimonială.
Anexat cererii de chemare în judecată, reclamantul a depus la dosar, în copie certificată conform cu originalul: TP nr._/25.04.1995, B.I.
Reclamantul este reprezentat în instanță de avocat Graveli I., cu împuternicire anexată la fila 6.
La termenul din 30.10.2012, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, proba cu expertiză topo-cadastrală și proba cu interogatoriul pârâților.
După strigarea cauzei, pârâta F. P., prezentă personal, a depus întâmpinare și înscrisuri. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, afirmând că terenul pe care îl deține nu se regăsește în titlul de proprietate al reclamantei. Întâmpinarea nu este motivată în drept. Anexat acesteia, pârâta depune la dosar: adeverința nr. 1753/26.10.2012, plan parcelar, act de schimb din 06.03.1997, act sub semnătură privată din 18.09.2005.
La solicitarea instanței, OCPI Iași înaintează la dosar, cu adresa nr._/12.11.2012, documentația care a stat la baza emiterii TP nr._/25.04.1995 pe numele lui F. C. V., respectiv: TP în copie, fișa suprafețelor primite în proprietate.
La termenul din 13.11.2012 a fost luat interogatoriul pârâților B. P. și F. P., procesele verbale de interogatoriu fiind atașate la filele 35-36 dosar. De asemenea, a fost desemnat să efectueze expertiza topo-cadastrală expert ing. Hindrescu G..
La același termen de judecată, oral, în fața instanței, pârâta F. P. a arătat că stăpânește un teren pe care l-a cumpărat de la S. C. cu o chitanță de mână, iar pârâtul B. P. a arătat că nu are nici o pretenție asupra terenului în litigiu pe care doar l-a lucrat la solicitarea pârâților F. P. și F. V..
La solicitarea instanței, cu adresa nr._/18.01.2013, înregistrată la Judecătoria Iași în data de 21.01.2013 și Comisia județeană Iași de fond funciar înaintează la dosar întreaga documentație deținută cu privire la TP nr._/25.04.1995 emis pe numele lui F. V. pentru suprafața de 1ha 1382 mp teren, situat în intravilanul și extravilanul satului Mădîrjac, constând în: cerere nr. 1008/12.03.1991, declarație F. V., anexă validare, hotărâre nr. 29/09.08.1991.
La termenul din 22.01.2013 instanța a procedat la luarea interogatoriului pârâtului F. V., procesul verbal de interogatoriu fiind atașat la fila 72 dosar.
În administrarea probei cu înscrisuri, reclamantul depune la dosar contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 395/25.04.2006 și schița aferentă.
În temeiul dispozițiilor art. 1551 C.proc.civ cauza este suspendată pentru neîndeplinirea de către reclamanta a obligației de a depune la dosar copia certificată conform cu originalul a contractului de vânzare cumpărare din anul 2004, menționat pe verso-ul TP nr._/25.04.1995.
Cauza este repusă pe rol, la cererea reclamantului prin încheierea de ședință din data de 05.03.2013, termen la care reclamantul depune la dosar copia certificată a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1083/22.08.2004.
Raportul de expertiză ing. H. G., însoțit de anexe și înscrisuri probatorii, este depus la dosar în data de 27.03.2013 și atașat la filele 101-106. Împotriva concluziilor acestuia reclamantul formulează obiecțiuni și cerere de înlocuire.
Prin încheierea de ședință din data de 30.04.2013, pentru considerentele reținute, instanța dispune în locuirea expertului ing. H. G. cu expert ing. I. A. M..
Raportul de expertiză ing. I. A. M., însoțit de anexe și înscrisuri probatorii, este depus la dosar în data de 06.06.2013 și atașat la filele 126-161 dosar. Împotriva concluziilor acestora reclamantul, prin apărător formulează obiecțiuni; la termenul din 05.07.2013, față de precizările reclamantului, pentru justa soluționare a cauzei, instanța constată că se impune fixarea unui obiectiv suplimentar la expertiză, sens în care dispune. Raportul suplimentar de expertiză, însoțit de anexe este depus la dosar în data de 02.10.2013 și atașat la filele 191-213 dosar.
La termenul din 15.10.2013, făcând aplicarea dispozițiilor art. 211 C.proc.civ., instanța dispune ca expertul să se prezinte în instanță pentru a oferi lămuriri. Explicațiile expertului, data la termenul din 26.11.2013, sunt consemnate în cuprinsul încheierii de dezbateri.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea dedusă judecății, reclamantul F. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții: B. T., B. P., F. P. și F. V., lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a terenului în suprafață de 1500 m2, situat în tarlaua 25, . ca vecini pe. Ș. V la nord, DE la este, C. C. la sud și A. M la vest precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea îndreptățirii sale reclamantul a invocat dreptul de proprietate conferit de TP nr._/25.04.1995 emis de Comisia Județeană Iași de fonf funciar pentru suprafața de 1ha 1382 mp teren situată în ., județul Iași, pretinzând că suprafața de teren în litigiu este cea menționată în titlu ca fiind situată în tarlaua 25, . a pretins că pârâții îi ocupă, fără drept, această suprafață de teren.
Din concluziile raportului de expertiză ing. I. A.-M. (fila 132-133), concluziile suplimentului la raportul de expertiză (fila 197-198), completate cu schițele anexă la raport (filele 134, 137, 202,204, 205) și cu interogatoriile luate pârâților F. P. (fila 36) și F. V. (fila 72) și B. P. (fila 35), instanța reține că, în fapt suprafața de 1500 mp teren, situată în tarlaua 25, . înscrisă în TP nr._/25.04.1995 nu este ocupată de niciunul dinte pârâți; pe de altă parte însă, instanța reține că, din punct de vedere intelectiv, reclamantul nu a avut reprezentarea faptului că suprafața de teren pe care o revendică și care a fost identificată de expert pe baza indicațiilor sale în teren, este diferită de cea înscrisă în titlul de proprietate. Astfel, în fapt, suprafața de teren în litigiu, pe care reclamantul o pretinde de la pârâți, potrivit concluziilor raportului de expertiză, se află amplasată în tarlaua 25, . se vedea planșa 1, fila 134 și planșa 4, fila 137 dosar). Aceleași explicații le oferă expertul și oral, la termenul de judecată din data de 26.11.2014.
În drept, acțiunea în revendicare întemeiată pe art.480 din Codul civil este acea acțiune a proprietarului neposesor, îndreptată împotriva posesorului neproprietar, prin care se solicită restituirea unui bun.
Așadar, reclamantul trebuie să demonstreze că el este proprietarul bunului revendicat, fie prin faptul că este unicul deținător al unui titlu de proprietate valabil fie, în cazul comparației de titluri, prin faptul că titlul său este preferabil.
Având în vedere considerentele expuse anterior, instanța reține că reclamantul nu face dovada îndeplinirii principalei condiții de fond a acțiunii în revendicare, respectiv calitatea de proprietar a terenului revendicat, întrucât, suprafața de 1500 m.p. teren, revendicată prin cererea de chemare în judecată nu face parte din terenul proprietatea sa, astfel încât cercetarea îndeplinirii celorlalte condiții este practic, de prisos.
Față de considerentele ce preced, instanța va constata că acțiunea reclamantului este neîntemeiată urmând să o respingă în totalitate.
Față de cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâții F. P. și F. V., instanța urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 1169 C.civ. potrivit cu care „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească” și să constate că pârâții nu au dovedit prin înscrisuri împrejurarea că au efectuat cheltuieli în legătură cu prezentul litigiu astfel încât cererea accesorie apare ca neîntemeiată și va fi respinsă. Cererea accesorie formulată de reclamant va fi respinsă întrucât pârâții nu au căzut în pretenții potrivit dispozițiilor art. 274 C.proc.civ.
Cererea conexă formulată de expert urmează să fie admisă în parte, în raport cu considerentele reținute în cuprinsul încheierii de dezbateri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea având ca obiect revendicare imobiliară formulată de reclamantul F. V., cu domiciliu în ., județul Iași, în contradictoriu cu pârâții: B. T., B. P., F. P. și F. V., toți cu domiciliul în ., județul Iași.
Respinge cererea pârâților F. P. și F. V. privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Admite în parte cererea conexă formulată de expert judiciar I. A.-M.. Obligă reclamantul să plătească în contul acestuia suma de 430 lei cu titlu de diferență onorariu.
Cheltuielile judiciare ocazionate de Stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.11.2013.
Președinte, Grefier,
Z.-L. M.-OanaBondar R.
Red/ Tehnored Z-L M-O./B.R.
8 ex./17.04.2014/6com-17.04.2014(părți și expert)
← Somaţie de plată. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|