Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 18133/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 12.11.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Z. L. F. M.
Grefier: R. M. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant . -prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași-SPRL și pe pârât M. D., pârât M. L., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 05.11.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 06.06.2013, sub nr. mai sus menționat, în antet, reclamanta S.C. C. Iași S.A. (prin Administrator Judiciar Management Reorganizare Lichidare SPRL) a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâții M. D. și M. L. la plata sumei de 1056,65 lei, reprezentând contravaloarea facturilor de penalități de întârziere emise în raport de perioada ianuarie 2009 – septembrie 2011 (conform precizărilor din 10.07.2013 – f.47).
În motivare, a arătat următoarele:
Societatea reclamantă a furnizat pârâților energie termică pentru încălzire și apă caldă menajeră, în baza relațiilor contractuale, contractul dând naștere la dreptul de a factura, la tarifele în vigoare, cantitățile furnizate.
Pentru neachitarea la termen a facturilor (necontestate de pârâtă), au fost calculate și penalități de întârziere, conform contractului.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.1270, 1516 alin.1, C.Civ., ale legii 325/2006 și ale Ordinului ANRSC nr.483/2008.
În dovedirea celor afirmate, a solicitat proba cu înscrisuri, anexând mai multe acte cererii: notificare, proces-verbal de conciliere directă din 17.06.2010 (f.8), contractul de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr.2901/25.06.2010 (f.9), anexă, situația debitului defalcat pe apartamente (f.13 și urm.), contractul de facturare individuală a consumurilor de energie termică nr.1930/01.11.2005 (f.18), sentința civilă nr.697/17.04.2012 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția F. (f.20-25), componență sold clienți (f.26 și urm.), facturi de utilități și penalități (f.38 și urm.).
Prin precizările depuse la 21.10.2013 (f.86), reclamanta a solicitat respingerea excepției prescripției extinctive.
Pârâții nu au depus întâmpinare și nici nu s-au prezentat în instanță pentru a formula apărări, deși au fost legal citați.
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru.
Instanța, la ultimul termen, a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, punând în discuție excepția prescripției parțiale.
Analiza excepției prescripției:
Art.1 din Decretul 167/1958 (numit în continuare „Decretul”), aplicabil în speță dat fiind momentul desfășurării raporturilor dintre părți, chiar dacă a fost abrogat între timp, prevede că „dreptul la acțiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”. A..2 prevede că „odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.”
Potrivit art.3 alin.1, termenul prescripției este de 3 ani, iar prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită, conform art.7.
După cum rezultă din cerere și din graficul de la fila 7, reclamanta a pretins contravaloarea penalităților aferente facturilor emise în perioada 28.02.2009 – 04.11.2011, deci având scadența cu mai mult de 3 ani înainte de introducerea cererii.
Cu toate acestea, este incidentă o recunoaștere a datoriei care întrerupe prescripția, în temeiul art.16 lit.a din Decret, făcută prin semnarea fără rezerve a procesului-verbal de conciliere directă din 17.06.2010 (f.8), raportat la componența sold de la 06.05.2010.
Pentru aceste considerente, instanța va constata inoperantă excepția prescripției.
Analiza fondului:
Între reclamantă (în calitate de furnizor) și pârâtă (în calitate de consumator) a intervenit convenția depusă la dosar, în temeiul căreia a emis facturile anexate cererii. Conform art.7 pct.1 din contractele 2901/25.06.2010 și nr.1930/01.11.2005, consumatorul are obligația de a achita integral și la termen facturile emise de furnizor, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate. Potrivit art.20 din contract, furnizorul are dreptul să aplice penalități egale cu nivelul dobânzii pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, în cazul neachitării facturilor la termen.
Potrivit art.969 C.Civ. vechi (aplicabil în speță datorită momentul încheierii contractului), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Totodată, potrivit art.1073 C.Civ., creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației.
În fine, art.1087 C. Civ. prevede că atunci când convenția cuprinde că partea care nu va executa va plăti o sumă oarecare drept daune-interese, nu se poate acorda celeilalte părți o sumă nici mai mare, nici mai mică, acesta fiind textul cu caracter general aplicabil.
În cazul particular al obligațiilor constând în sume de bani, este relevant și art.1 din O.G.9/2000, conform cu care părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. În cazul de față, părțile au stabilit rata dobânzii la nivelul dobânzii pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare.
Aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt, rezultă că beneficiarii nu și-au achitat la timp obligațiile contractuale față de furnizoare, astfel încât datorează penalităților de întârziere solicitate.
Prin urmare, instanța va admite cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată inoperantă excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune.
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. C.E.T. Iași S.A. (prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. – cu sediul în Iași, ., jud.Iași) în contradictoriu cu pârâții M. D. și M. L. (domiciliați în Iași, ..12, ., etaj 4, .).
Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 1056,65 lei, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere aferente facturilor de utilități emise în perioada 28.02.2009 – 04.11.2011.
Cu apel, în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.11.2013.
Președinte Grefier
Z.L.F.M. M.G.R.
Red/ Tehnored Z.L.F.M.
5 ex./16.12.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... | Somaţie de plată. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI → |
---|