Stare civilă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 13133/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 24.09.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Z. L. F. M.

GREFIER: R. M.

Ministerul Public a fost reprezentat prin

PROCUROR – B. A.

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant D. P. - la cabinet avocat C. M. și pe pârât P. M. IAȘI - S. DE S. CIVILĂ, având ca obiect stare civilă rectificare act.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că părțile nu au depuse concluzii privind competența generală a instanței.

Instanța acordă cuvântul asupra excepției de necompetență generală a instanței.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției.

Instanța rămâne in pronunțare asupra excepției invocate.

INSTANȚA,

Deliberând asupra excepției de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 19.04.2013, cu numărul mai sus menționat, în antet, petenta D. P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iași – S. de S. Civilă, rectificarea certificatului de naștere . nr._, eliberat de Primăria Iași la 17.02.1976, precum și a certificatului de căsătorie . nr._, prin rectificarea unor rubrici privind numele de familie al tatălui, al mamei și prenumele mamei.

În motivare, a arătat următoarele:

În anul 2012, tatăl său I. U. C. a constatat că în actul lui de stare civilă sunt trecute mai multe erori, astfel încât i s-a admis o acțiune asemănătoare în dosarul nr._ .

În drept, a invocat art.60 din legea 119/1996.

În dovedirea celor arătate, a solicitat vreo proba cu înscrisuri și a anexat actele la care a făcut referire și alte acte de stare civilă, în copie, plus sentința din dosarul menționat.

Pârâtul Municipiul Iași – S. de S. Civilă nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a face apărări, deși a fost legal citat.

Acțiunea a fost legal timbrată.

La ultimul termen, a acordat cuvântul asupra excepției necompetenței generale instanței, primind concluziile de admitere ale procurorului.

Analizând excepția de necompetență materială generală, instanța constată următoarele:

În ceea ce privește acțiunea formulată de reclamantă, instanța observă că primul și al doilea capăt de cerere privesc tocmai rectificarea certificatului respectiv, această operațiune privind tocmai corectarea eventualelor erori materiale din cuprinsul actelor, strecurate cu ocazia întocmirii acestora.

Conform art.61 alin.1 din legea 119/1996, rectificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe marginea acestora se face în temeiul dispoziției primarului unității administrativ-teritoriale care are în păstrare actul de stare civilă, din oficiu sau la cererea persoanei interesate, cu avizul prealabil al serviciului public comunitar județean de evidență a persoanei.

Conform art.100 din Noul Cod Civil, rectificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe marginea acestora se poate face, din oficiu sau la cerere, numai în temeiul dispoziției primarului de la primăria care are în păstrare actul de stare civilă.

Totodată, H.G. nr.64 din 26 ianuarie 2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitara a dispozițiilor în materie de stare civilă prevede că rectificarea unor rubrici din actul de stare civilă presupune îndreptarea unor erori materiale comise cu ocazia înregistrărilor de stare civilă, conform art.130 alin.1.

În consecință, în raport de aceste solicitări ale reclamantei, instanța va admite excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești, ridicată de instanță, din oficiu, și va respinge cererea ca nefiind de competența generală instanțelor judecătorești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești, ridicată de instanță, din oficiu.

Respinge cererea formulată de petenta D. P. (cu domiciliul ales la Cabinet avocat C. M., în Iași, ..4, ., biroul 3, jud.Iași) în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iași – S. de S. Civilă, ca nefiind de competența generală instanțelor judecătorești.

Cu recurs la Tribunalul Iași, în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2013.

Președintele Grefier

Z.L.F.M. M.G.R.

Red/ Tehnored Z.L.F.M.

4 ex./18.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stare civilă. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria IAŞI