Acţiune în constatare. Sentința nr. 368/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 368/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 31713/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 368/2014

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2014

Instanța constituita din :

PREȘEDINTE T. B.

Grefier C. A.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâta A. - D. GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE IASI, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, s-a solicitat judecarea cauzei in lipsă și nu s-a depus de către reclamantă dovada achitării diferenței de taxă de timbru in cuantum de 995 lei, după care:

Instanța constată lipsa părților, precum și faptul că nu s-a depus de către contestatoare dovada achitării diferenței de taxă de timbru in cuantum de 995 lei, invocă din oficiu excepția insuficientei timbrări și reține cauza spre soluționarea acestei excepții .

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul Iași sub nr. 3766/20.03.2013 reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta A. Iasi solicitând să se constate că a intervenit prescripția extinctivă cu privire la suma de_ lei ce reprezintă amendă contravențională aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/5.12.2013 întocmit de oficiul național de prevenire și combatere a spălării banilor.

Reclamanta arată că prin procesul verbal de contravenție mai sus menționat i s-a aplicat amenda în sumă de 15.000 lei, pe care l-a contestat în instanță, iar prin decizia civilă 710/E/27.08.2004 pronunțată de Tribunalul Iași s-a dispus respingerea plângerii.

Precizează, că după ce i s-a comunicat somația nr. 595/15.03.2005 a adresat pârâtei mai multe adrese prin care a solicitat să se constate că a intervenit prescripția .

În drept, a invocat disp. Lg. 254/2004, art. 411 al. 2 C.pr.civ.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii întrucât a emis adrese de înființare a popririi la datele de 23.11.2007 și 21.11.2012 care au întrerupt termenul de prescripție de 5 ani pentru executarea creanțelor bugetare stabilit de art. 131 C.pr. fiscală.

A invocat excepția inadmisibilității contestației raportat la disp. art. 172-174 C.pr.civ. și excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași.

Prin sentința civilă 3012/16.07.2013 Tribunalul Iași a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Întrucât reclamanta contestă suma de_ lei și a timbrat acțiunea cu 15 lei, instanța a dispus ca aceasta să completeze timbrajul cu suma de 995,94 lei, însă aceasta nu s-a conformat.

Potrivit art. 197 C.pr.civ. în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condițiile legii.

Raportat la dispozițiile legale mai sus menționate, instanța va dispune anularea cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anulează ca insuficient timbrată acțiunea civilă formulată de reclamanta . cu sediul în Iași, ., .. 2 în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, ce se va înregistra la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 Ianuarie 2014.

Președinte, Grefier,

Redactat T.B.

Tehnored. 4ex. I.L. – 03.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 368/2014. Judecătoria IAŞI