Rezoluţiune contract. Hotărâre din 22-12-2014, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-12-2014 în dosarul nr. 14184/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 22 Decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –Ș. A. P.
GREFIER-C. L. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. E. în contradictoriu cu pârâții G. I. și G. L., având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 08.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 23.04.2014 reclamanta S. E. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții G. I. și G. L., să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu drept de abitație viageră și clauză de întreținere și înmormântare nr. 1660/26.07.2010, autentificat la Biroul Notarial Public Iași, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în anul 2010 a hotărât să vândă apartamentul situat în Iași, ., ., . două camere și dependințe, pârâtului G. I. cu posibilitatea de a avea un drept de habitație viageră și cu obligația pârâtului de a o întreține până la sfârșitul vieții, iar după decesul său acesta să suporte toate cheltuielile de înmormântare. A precizat reclamanta că din anul 2010, când a încheiat contractul, pârâtul nu i-a acordat niciun ajutor în ceea ce privește cheltuielile casei și cele necesare procurării alimentelor și medicamentelor. A mai menționat că este o persoană în vârstă, cu probleme de sănătate și a încheiat acest contract tocmai pentru că nu se putea descurca singură cu cheltuielile casei și cu tratamentul medicamentos.
Având în vedere că au trecut patru ani de când s-a încheiat acest contract, reclamanta consideră că sunt motive suficiente pentru a solicita rezoluțiunea acestuia, deoarece pârâtul nu a fost de bună credință când și-a luat angajamentul că va suporta toate cheltuielile cu întreținerea reclamantei, acesta dorind doar să obțină dreptul de proprietate asupra locuinței.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1321, art. 1516, art.1549-1554 Noul Cod Civil, și art. 1020 și art. 1021 Vechiul Cod civil.
În dovedire reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare cu drept de habitație viageră și clauză de întreținere și înmormântare nr. 1660/26.07.2010 (filele 5-6), copie după cartea de identitate (f.7) și proba testimonială cu martora P. M..
Prin încheierea din data de 16.07.2014 pronunțată în dosarul nr._ /a1 s-a dispus eșalonarea obligației de plată a taxei de timbru în valoare totală de 2505 lei, în 24 de rate lunare egale, a câte 104,38 lei/lună, rate ce se achită de către reclamantă în zilele de 20-22 ale fiecărei luni, începând cu luna iulie a anului 2014.
La data de 26.08.2014 pârâții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că de la data încheierii contractului și până anul trecut au prestat obligațiile pe care și le-au asumat prin convenția încheiată, fără a primi vreo reclamație din partea reclamantei. Ulterior, începând cu septembrie 2013 aceasta a refuzat să mai primească întreținere, în sensul că nu mai lua legătura cu aceștia și nu îi mai deschidea ușa apartamentului pentru a putea să-și respecte obligațiile stabilite prin contract.
Au mai precizat că reclamanta este în culpă cu privire la nerespectarea dispozițiilor contractului atâta timp cât aceasta a refuzat să primească întreținere, introducând această acțiune din rea credință. Au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept pârâții au invocat dispozițiile art.205 C.proc.civ.
În probațiune au solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei, precum și proba testimonială a martorilor: P. T. și F. A..
Instanța în temeiul dispozițiilor art.258 N.C.proc.civ a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și proba testimonială constând în audierea martorului propus, iar pentru pârâți proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantei și proba testimonială constând în audierea celor doi martori arătați prin întâmpinare.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare cu drept de habitație viageră și clauză de întreținere și înmormântare nr. 1660 încheiat la data de 26.07.2010, autentificat de BNP „B.-A. L.”, reclamanta S. E., în calitate de vânzătoare, a transmis pârâtului G. I., în calitatea de cumpărător, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în mun. Iași, ., ., ., compus din două camere și dependințe, în schimbul sumei de 70.000 lei la care se adaugă întreținerea vânzătoarei până la sfârșitul vieții, întreținere ce constă în: alimente, medicamente, îmbrăcăminte, încălțăminte, ajutor casnic și gospodăresc, ajutor medical, contribuții la plata furnizorilor de utilități potrivit posibilităților cumpărătorului, precum și suportarea cheltuielilor ce vor fi prilejuite de înmormântarea vânzătoarei și îndeplinirea tuturor tradiționalelor pomeniri ulterioare.
Începând cu luna septembrie 2013, relațiile dintre părți s-au deteriorat, astfel încât reclamanta a refuzat să mai primească întreținere din partea pârâților în modalitatea convenită, nu i-a mai primit în locuința sa pentru a o ajuta la treburile casnice, motivând că aceștia i-ar fi sustras diverse sume de bani din pensie dar și pentru că nu era mulțumită de felul în care era îngrijită, solicitând în consecință desființarea contractului încheiat.
Referitor la dispozițiile de drept material aplicabile în prezenta cauză, instanța reține că la 01.10.2011 a intrat în vigoare Legea 287/2009 privind noul Cod civil, iar potrivit art. 3 din Legea nr.71/2011 privind punerea în aplicare a noului Codul Civil „ actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil 2009 nu pot genera alte efecte decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii lor”, iar potrivit art. 102 din același act normativ „contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”. Având în vedere faptul că în prezentul dosar părțile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu drept de habitație și clauză de întreținere la 26.07.2010, înainte de data intrării în vigoare a noului Cod civil, atât încheierea cât și efectele, dar și modalitatea de încetare ale acestuia se supun dispozițiilor Codului civil anterior.
Sub aspectul calificării actului juridic încheiat de părți, instanța arată că acesta nu se bucură de o reglementare specială în Codul civil anterior, motiv pentru care obligațiile părților trebuie executate potrivit regulilor generale referitoare la executarea obligațiilor. Debitorul întreținerii este obligat astfel să acorde îngrijirea în natură în condițiile prevăzute în contract, iar în lipsa unor stipulații speciale, potrivit regulilor aplicabile obligațiilor de a face contractate „intuitu personae”. În caz de neexecutare culpabilă a obligației de întreținere, sancțiunea care intervine este rezoluțiunea contractului de întreținere, contract nenumit căruia îi sunt aplicabile regulile generale din materia dreptului obligațiilor (in speță art. 1020-1021 Vechiul Cod civil). Chiar dacă între părți a fost încheiat un contract aleatoriu, sunt aplicabile regulile generale prevăzute de art. 1020 C.civ, condiția rezolutorie fiind pusă la îndemâna oricăreia dintre părțile contractante, atunci când cealaltă parte nu-și respectă obligațiile asumate.
Așadar, prestarea întreținerii reprezintă, în sarcina debitorului, o obligație de a face, cu caracter strict personal, care, în caz de neexecutare, poate determina rezoluțiunea contractului respectiv.
Instanța reține din administrarea probei testimoniale coroborată cu răspunsurile la interogatoriu ale reclamantei S. E. că pârâții G. I. și G. L. și-au îndeplinit în mod corespunzător obligațiile asumate.
Astfel, din declarațiile martorilor P. M. și F. A. coroborate cu răspunsurile la interogatoriul luat reclamantei rezultă că pârâtul G. I. și-a îndeplinit obligația de întreținere în sensul că a asigurat îngrijirea reclamantei prin asigurarea de alimente, prin igienizarea locuinței acesteia. Din declarația martorei P. M. rezultă că reclamanta s-a înțeles cu pârâtul ca acesta să o viziteze o dată pe săptămână, fapt recunoscut și de reclamantă deoarece la întrebarea nr.3 din interogatoriu aceasta afirmă că pârâții o vizitau o dată pe săptămână, în locuința acesteia, când stăteau aproximativ 2 ore. În ceea ce privește faptul că în opinia reclamantei cei doi debitori nu au avut grijă în mod corespunzător de aceasta, instanța apreciază că acest aspect nu a fost dovedit, întrucât însăși martora propusă de reclamantă arată că l-a văzut de câteva ori pe pârât făcând curat în locuința reclamantei. Martora P. M. a mai afirmat că reclamanta nu era mulțumită de felul în care pârâții se îngrijeau de ea deoarece doar pârâtul trecea pe la ea nu și soția acestuia, reclamanta considerând că nu poate primi îngrijire în mod corespunzător decât din partea unei femei. Față de această susținere, instanța arată că obligația de întreținere este solidară, motiv pentru care ea poate fi îndeplinită corespunzător de oricare dintre întreținători. Faptul că numai pârâtul G. I. venea la reclamantă pentru a o ajuta la treburile casnice nu înseamnă că obligația de întreținere a fost prestată în mod necorespunzător deoarece părțile au individualizat conținutul obligației de întreținere în contract, aceasta constând în prestarea de alimente, medicamente, curățenie, ceea ce pârâtul a și făcut. De altfel, doar pârâtul și-a asumat, prin contractul încheiat cu reclamanta, obligația de a-i presta întreținere, nu și soția acestuia.
De asemenea, atât martora P. M. cât și martorul P. T. au declarat că reclamanta a refuzat să mai primească îngrijire de la pârâți, aspect confirmat și de răspunsul la întrebarea nr.5 din interogatoriul administrat reclamantei, care a arătat că a refuzat să-i mai primească pe pârâți deoarece crede că aceștia îi sustrăgeau sume de bani din pensie și se temea să nu fie otrăvită, fapte care nu au un suport probator.
Instanța reține că martora propusă de reclamantă a arătat că, în urma accidentului suferit de reclamantă în ianuarie 2014, a ajutat-o pe aceasta procurându-i alimentele și medicamentele necesare, deoarece pârâții nu mai veneau, iar acesta nu se putea deplasa.
Este adevărat că în ultimul timp pârâții nu au mai asigurat reclamantei îngrijire, însă acest lucru s-a datorat refuzului reclamantei, așa cum a recunoscut la interogatoriu, recunoaștere care sub aspect juridic are valoarea probatorie a unei mărturisiri judiciare, aceasta declarând că nu-i primea pe pârâți în locuința sa deoarece aceștia îi sustrăgeau sume de bani din pensie. În raport de aceste constatări, se reține că reclamanta, fără o justificare reală a pus pe pârâți în imposibilitatea de a-și mai executa obligațiile ce izvorau din contractul de întreținere.
Or, rezoluțiunea contractului de întreținere se poate dispune numai dacă, din culpa debitorului, creditorul nu a primit întreținerea cuvenită nu și în cazul în care obligația nu s-a executat, în tot sau în parte, din culpa beneficiarului întreținerii, care solicită desființarea convenției. Ca atare, în aceste condiții nu se poate reține culpa pârâților în executarea convenției pentru a dispune rezoluțiunea acesteia.
Față de considerentele expuse mai sus, având în vedere faptul ca în speță nu s-a reușit a se proba că pârâții G. I. și G. L. nu și-ar fi îndeplinit obligația de întreținere față de reclamantă, din contra, din întreg materialul probator administrat în cauza rezultând că și-au îndeplinit obligațiile contractuale, reclamanta fiind cea care a refuzat în ultimul timp primirea întreținerii, instanța va respinge cererea dedusă judecății ca neîntemeiată.
În ceea ce privește solicitarea pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța reține că partea care a pierdut procesul este reclamanta S. E., astfel încât în baza art. 454 C.proc.civ va obliga reclamanta la plata către pârâți a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat, potrivit chitanțelor atașate la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S. E., CNP_, domiciliată în Iași, ., ., . în contradictoriu cu pârâții G. I., CNP_ și G. L., ambii cu domiciliul în Iași, ., ..4, ..
Obligă reclamanta la plata către pârâți a sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.12.2014
Președinte, Grefier
P. Ș. A. R. C. L.
Red/tehnored.P.Ș.A./R.C.L.
5ex/12.02.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 368/2014. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 732/2014.... → |
|---|
