Acţiune în constatare. Sentința nr. 3923/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3923/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 1735/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 17 Martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. C. M.
Grefier D. B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3923
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant P. P. și pe pârât R. L., având ca obiect obligație de a face acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 10.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 18.01.2013, sub dosar nr._, reclamantul P. P. a solicitat instanței, în contradictoriu cu paratul Raucescu L., obligarea acestuia din urmă la plata contravalorii impozitului pe mijloacele de transport achitate in perioada 2010-2013 pentru autoturismul marca Opel Commodore cu numar de inmatriculare_ in cuantum de 1148 lei, sa se constate inexistenta in proprietatea reclamantului a autotusrismului, precum si obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata .
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat instanței că in anul 2001, in baza unui contract de vanzare-cumparare incheiat sub forma unui inscris sub semnatura privata a vandut paratului Raucescu L. autoturismul marca Opel Commodore cu numar de inmatriculare_, acesta din urma refuzand ulterior perfectarea actelor, astfel incat prin sentinta civila nr. 377/15.01.2010, instanta l-a obligat la perfectarea formalitatilor legale sub sanctiunea platii unor daune cominatorii, obligatie pe care paratul insa nu si-a respectat-o, astfel incat a fost nevoit sa achite in perioada 2010-2013 impozitele aferente acestui mijloc de transport, autoturismul neputand fi radiat din evidentele AFP Iasi .
S-a maia aratat ca in lipsa paratului in fata organelor fiscale si a celor de păolitie, precum si in lipsa predarii numerelor de inmatriculare, nu poate pune in aplicare hotararea deja pronuntata .
În drept, cererea a fost intemeiata pe dispoz. art. 1530 cod civil si art. 11 C.pr.civ. .
În susținerea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind anexate la dosar, în copie certificată, următoarele:sentinta civila nr. 377/15.01.2010 pronuntata de Judecatoria Iasi in dosarul nr._ si contractul de vanzare-cumparare din 26.01.2001 .
Cererea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 193,84 lei si4,5 lei timbru judiciar .
Paratul a formulat intampinare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesual pasive, invederand instantei ca dupa ce a cumparat autoturismul de la reclamant constatand ca prezenta defectiuni tehnice nu a mai dorit sa devina proprietar, reclamantul nefiind de acord sa ii restituie pretul, astfel incat l-a instrainat numitului U. C., astfel incat de 10 ani nu mai detine si nu mai foloseste acest autoturism .
De asemenea, paratul a formulat odata cu intampinarea si cerere de chemare in garantie a numitului U. C. I., invederand instantei ca a vandut acestuia autoturismul in anul 2002 .
In drept, cererea a fost intemeiata pe dispoz. art. 60-63 C.pr.civ. .
Desi legal citat, chematul in garantie nu a formulat intampinare si nici nu s-a prezentat in instanta pentru a face aparari .
La termenul de judecata din 25.11.2013 instanta adispus unirea exceptiei lipsei calitatii procesual pasive a paratului Raucescu L. cu fondul cauzei si, totodata a invocat din oficiu exceptia lipsei de interes a reclamantului in promovarea capatului de cerere privind inexistenta dreptului de proprietate, pe care de asemenea a unit-o cu fondul cauzei .
Analizand cu prioritate exceptiile invocate si puse in discutia contradictorie a partilor, in temeiul art. 137 C.pr.civ., instanta retine urmatoarele:
In ceea ce priveste exceptia exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratului Raucescu L., instanta retine urmatoarele:
Calitatea procesuală presupune justificarea dreptului, respectiv obligației unei persoane de a participa ca parte în proces. Această justificare nu presupune stabilirea existenței unui drept subiectiv sau a unei obligații, ca element al raportului juridic. Pe cale de consecință, calitatea procesuală reprezintă în esență titlul legal ce îndreptățește o persoană să figureze în calitate de reclamant sau pârât în cadrul unei acțiuni în justiție.
Or, in cauza de fata, instanta aprecia ca paratul Raucescu L. are calitate procesual pasiva, avand in vedere ca reclamantul si-a inteemiat actiunea pe un inscris sub semnatura private, contractul de vanzare-cumparare din 26.01.2001, prin care paratul a cumparat autoturismul marca Opel Commodore cu numar de inmatriculare_, imprejurare fata de care instanta va respinge exceptia invocata de parat, ca neintemeiata .
Cu privire la exceptia lipsei de interes a reclamantului in promovarea capatului de cerere privind inexistenta dreptului de proprietate, instanta apreciaza ca si aceasta exceptie este neintemeiata, apreciind ca reclamantul are un interes personal, actual si direct in promovarae preezentei actiuni, motiv pentru care va respinge exceptia invocata.
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, instanța apreciaza ca cererea formulata de catre reclamant este neintemeiata, avnd in vedere urmatoarele :
În fapt, instanta retine ca, la dat de 26.10.2001, între părțile litigante, a intervenit un inscris sub semnatura privata, prin care reclamantul a vandut paratului autoturismul marca Opel Commodore cu numar de inmatriculare_, iar prin sentinta civila nr. 377/15.01.2010 pronuntata de Judecatoria Iasi in dosarul nr._, instanta de judecata a obligat paratul sa perfecteze actele cu privire la vanzarea-cumpararea acestui autoturism sub sanctiunea platii unor daune cominatorii pana la data perfectarii contractului, precum si la plata sumei de 1148 cu titlu de impozit pe mijloacele de transport.
Prin prezenta cerere de chemare in judecata, reclamantul solicita pe de o parte obligarea paratului la plata impozitului pe mijlocul de transport, fara a preciza perioada pentru care se solicita, precum si constatarea inexistentei dreptului de proprietate al reclamantului asupra acestui autoturism .
In ceea ce priveste capatul de cerere cu privire la plata impozitului, instanta retine ca reclamantul nu a propus si nu facut nicio proba in acest sens, avand in vedere ca potrivit dispoz. art. 1169 Cod civil(aplicabil raporturilor juridice in speta), cel ce face o propunere in fata instantei trebuie sa o dovedeasca . Astfel, reclamantul nu a depus la dosarul cauzei nici un inscris din care sa rezulta cuantumul acestui impozit, daac el a fost achitat sau nu, imprejurare fata de care instanta apreciaza ca acest capat de cerere este neintemeiat, urmand sa il respinga in consecinta .
Cu privire la al doilea capat de cerere, instanta retine ca reclamantul solicita constatarea inexistentei dreptului sau de proprietate asupra autotursimului .
Potrivit art. 111 Cod procedură civilă, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, în măsura în care nu poate cere realizarea dreptului.
Or, instanta retine ca reclamantul a obtinut deja realizarea dreptului, prin intermediul sentintei civile nr. 377/15.01.2010 pronuntata de Judecatoria Iasi in dosarul nr._, instanta de judecata obligandu-l pe parat sa perfecteze actele cu privire la vanzarea-cumpararea acestui autoturism sub sanctiunea platii unor daune cominatorii pana la data perfectarii contractului .
Astfel, instanta constata ca reclamantul are deja o hotarare prin care il poate constringe pe parat in vederea realizarii dreptului sau cu privire la inexistenta dreptului sau de proprietate asupra autotursimului, hotarare pe care o poate pune in executare chiar silita, in vederea aducerii la indeplinire .
F. de aceasta imprejurare, instanta apreciaza ca si acest capat de cerere este neintemeiat, urmand sa il respinga in consecinta .
Totodata instanta va respinge ca neintemeiata si cererea de chemare in garantie formulate de catre paratul raucescu L., avand in vedere ca acesta din urma nu a cazut in pretentii .
In ceea ce priveste cererea paratului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecata, avand in vedere dispoz. art. 274 C.pr.civ., instanta va obliga reclamantul la plata catre parat a sumei de 1000 lei reprezentand cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratului Raucescu L. .
Respinge ca neintemeiata exceptia lipsei de interes a reclamantului in promovarea capatului de cerere privind inexistenta dreptului de proprietate .
Respinge ca neintemeiata actiunea formulata de catre reclamantul P. P., cu domiciliul procedural ales in mun. Iasi, ., ., . cu paratul Raucescu L., domiciliat in mun. Iasi, ., ., parter .
Respinge ca neintemeiata cererea de chemare in garantie formulata de paratul Raucescu L. in contradictoriu cu chematul in garantie U. C.-I., domiciliat in mun. Iasi, ., ., ., jud. Iasi .
Obligă reclamantul la plata catre parat a sumei de 1000 lei reprezentand cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.03.2014 .
Președinte, Grefier,
Red./tehnored.MGC/DB
5ex/10.06.2014
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2014/2014.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6694/2014. Judecătoria... → |
|---|








