Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1902/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1902/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 38210/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1902/2014
Ședința publică de la 07 Februarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. F. S.
Grefier C. M. S.
Pe rol se află judecarea cauzei Civile privind pe reclamanta . contradictoriu cu pârâtul I. G., având ca obiect actiune in raspundere contractuala.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pentru acest termen de judecată procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Instanța raportat la dispozițiile art. 131 Noul Cod de procedură civilă, verifică și constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauza, potrivit dispozițiilor art. 107 Noul Cod de procedură civilă.
Instanța, în temeiul art. 238 Noul Cod de procedură civilă, estimează durata procesului ca fiind șase luni, având în vedere necesitatea ca acesta să fie soluționat într-un termen optim și previzibil.
Instanța, în temeiul art. 258 Noul Cod de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile ce au fost depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr. _ reclamanta .>, prin reprezentant legal, a solicitat in contradictoriu cu pârâtul I. G. obligarea acestuia la plata sumei de 869,63 lei reprezentând contravaloare servicii de alimentare cu apa potabila si canalizare aferenta perioadei 11._ și a sumei de 78,3 lei penalitati aferente.
Se mai solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată .
In motivare se arata faptul ca, in baza contractului nr._ încheiat cu pârâtul, reclamanta s-a obligat să furnizeze servicii de alimentare cu apa potabila si canalizare, în schimbul unui preț, însă pârâtul nu si-a indeplinit obligațiile contractuale.
A mai arătat reclamanta că nu s-au achitat nici până in prezent facturile precizate motiv pentru care, potrivit art. 15 din contract s-au calculat pentru aceasta perioada penalitati de intirziere.
În drept se invocă dispoz C civ.
Cererea a fost legal timbrata.
Se solicita si judecata in lipsa.
S-au anexat copii după adresa de convocare la conciliere, proces verbal, contractul de prestări servicii, fișa calcul penalitati, facturi fiscale.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare si nu s-a prezentat in instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între reclamantă și pârât a intervenit un contract privind furnizarea serviciilor de alimentare cu apa potabila si canalizare nr._/2012, dar pe parcursul derulării acestui contract, pârâtul nu a achitat suma de 869,63 lei reprezentând contravaloare servicii de alimentare cu apa potabila si canalizare aferenta perioadei 11._ .
Conform art 969 C civ, aplicabil la data incheierii contractului dintre parti, convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante, iar potrivit art 1073 C civ, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației, in caz contrar având dreptul la dezdăunare.
Art. 36 C . este perfect de îndată ce cealaltă parte a întreprins executarea lui, iar art. 7201 dispune ca in procesele si cererile in materie comerciala, evaluabile in bani, înainte de introducerea cererii de chemare in judecata, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directa cu cealaltă parte.
Întrucât, conform art.969 C.civ și art.46 C.. si contract reclamanta a probat nașterea raportului juridic și obligația pârâtului de a achita suma de 869,63 lei cu titlu de contravaloarea a serviciilor prestate, revenea pârâtului sarcina contraprobei, în sensul exonerării sale de obligația de plată, probă neprodusă în cauza de față. La aceasta suma se adaugă penalitățile in cuantum de 78,3 lei ,calculate conform art. 15 din contract.
Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 869,63 lei reprezentând contravaloare servicii de alimentare cu apa potabila si canalizare aferenta perioadei 11._ și a sumei de 78,3 lei penalitati aferente.
In temeiul dispozițiilor art 453 NCPC obligă pârâtul să plătească reclamantei 19,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta .. Iași, cu sediul in Iași, .. 6, jud. Iași in contradictoriu cu pârâtul I. G. , cu domiciliul în . .
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 869,63 lei reprezentând contravaloare servicii de alimentare cu apa potabila si canalizare aferenta perioadei 11._ și a sumei de 78,3 lei penalitati aferente.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 72 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel in 30 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecatoria Iasi.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.02.2014.
Președinte, Grefier,
S. A. F. S. C.
Red/Tehnored. S.A.F./S.C.
4 ex./13.03.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4578/2014. Judecătoria... → |
|---|








