Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 4485/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 4485/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 39348/245/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 4485/2014

Ședința publică de la 26 Martie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE D. M. F.

Grefier L. M. T.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant T. A. I. și pe pârât ., având ca obiect actiune in raspundere contractuala.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția perimării și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

In deliberare, reține următoarele:

Prin actiunea civila inregistrata la Judecătoria Iași sub nr._, reclamantul T. A. I. în contradictoriu cu pârâta . a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat plata sumei stabilite prin contract pentru spațiul închiriat și penalitățile aferente.

La termenul de judecată din data de 26.02.2013, judecarea cauzei a fost suspendată, în baza art. 1551 C.p.civ., deoarece reclamantul nu s-au conformat la dispozițiile instanței de a indica concret suma solicitată și de a timbra la valoare, de a certifica înscrisurile pentru conformitate cu originalul, de a depune copie după decizia de impunere aferentă contractului, emisă de AFP Iași, în două exemplare și de a indica adresa martorului.

La 26.03.2014, instanța a repus cauza pe rol din oficiu, invocând din oficiu excepția perimării cererii.

Asupra excepției, ce se impune a fi soluționată cu prioritate față de dispozițiile art.137 C.pr.civ., instanța reține următoarele:

Potrivit art. 248 C.pr.civ., „Orice cerere de chemare în judecată…se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an” iar, potrivit art. 252 C.pr.civ., perimarea se constată la cerere sau din oficiu, putând fi invocată și pe cale de excepție.

În lipsa unei norme speciale exprese, termenul de perimare se calculează potrivit dispozițiilor generale înscrise în art. 101 al. 3 C.pr.civ., deci se împlinește în ziua anului corespunzătoare zilei de plecare.

Prezenta cauza a ramas in nelucrare incepand cu data de 26.02.2013, când cauza a fost suspendată din culpa reclamantului, termenul de perimare împlinindu-se la 26.02.2014, fără ca reclamantul să fi îndeplinit vreun act întrerupător al termenului de perimare și fără ca acesta să fi făcut dovada că lăsarea pricinii în nelucrare nu îi este imputabilă, astfel că instanța, față de prevederile art. 248, art. 252 C.pr.civ., urmează a constata că în speță a operat perimarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată invocată de instanță din oficiu.

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant T. A. ionel, domiciliat în Iași, ., ., ., în contradictoriu cu pârât ., cu sediul în Iași, ., citată și prin afișare la ușa instanței.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 26.03.2014.

Președinte, Grefier,

F. D. M. T. L. M.

FDM/TLM/14.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 4485/2014. Judecătoria IAŞI