Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Judecătoria IAŞI - Sentințe și decizii civile / 2014

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 35755/245/2013

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 10 Decembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. B.

Grefier A. M.

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant B. M. și pe pârât R. V., pârât O. M., pârât . SRL, având ca obiect actiune in raspundere delictuala obligația de a face.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 02.12.2014 când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 09.12.2014, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi,

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamantul B. M. a chemat în judecată pârâții R. Vald, O. M. și S.C. D. M. Invest S.R.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați, în solidar, să-i plătească suma de_ lei, cu titlu de daune morale, să publice, pe cheltuiala lor, în cotidianul Bună Ziua Iași (forma tipărită și web) precum și în alt ziar local hotărârea judecătorească definitivă ce va fi pronunțată, sau încuviințarea de a o publica el, pe cheltuiala pârâților, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că de mai mult timp este subiectul unei campanii violente și premeditate de presă susținută de pârâți, prin publicarea unor articole defăimătoare în cotidianul „Bună Ziua Iași” atât în formatul tipărit cât și pe pagina web a ziarului, a încercat să le ignore, dar cu timpul a realizat că afirmații defăimătoare îi pot aduce atingere onoarei și reputației, îi pot leza imaginea publică și îi poate afecta viața de familie.

Prin agresivitatea exprimării autorul a dorit să inducă cititorului, prin tehnica jurnalistică a „piramidei răsturnate”, ideea că printr-un comportament abuziv ar fi transformat instituția pe care o conduce în „moșie proprie”, a procedat la o reală „îndepărtare și hărțuire ” a angajatei P. pentru a o determina să plece din instituție, și a aduce în locul ei „persoane dubioase care au avut de-a face cu legea”., câștigând atenția acestuia încă din titlul dat acestor materiale de presă, autorul prezentând trunchiat și tendențios faptele, astfel încât opina publică să îl perceapă ca o persoană lipsită de orice scrupul în atingerea scopurilor urmărite în afaceri, imorală și incorectă.

A arătat reclamantul că în primul articol s-a pretins că „Aeroportul Internațional Iași este târât în instanță pentru prostiile făcute de alții”; în cel de-al doilea articol s-a susținut că „noua conducere a aeroportului a adus pe funcții cheie numai personaje dubioase”; iar în cel de-al treilea articol s-a susținut că „o angajată a Aeroportului Internațional Iași a fost izolată complet de restul personalului … șefii aeroportului încercând să o înlăture pentru a face loc unei alte persoane certate cu legea”, iar după ce s-a asigurat că a fost captat interesul cititorului materialul de presă a fost împărțit în 2 subtitluri „D. în instanță” sau „Atacuri în instanță”. Prin aceste articole s-a încercat acreditarea și inocularea opiniei publice a unei conduite infracționale din partea sa, mesajul negativ fiind evidenția prin acuzații denigratoare de genul „regia aeroportului a devenit stat în stat mai ales după ce actual conducere și-a adus oamenii de casă în interior îndepărtând persoanele incomode” sau „bălăcăreala cu o angajată este mai importantă pentru conducerea aeroportului decât proiectul de modernizare”, aceste acuzații având consecințe devastatoare asupra imaginii și reputației sale, autorul articolelor având doar intenția de a manipula cititorul și de al denigra, utilizând și fotografii atașate acestor articole; mai mult au apărut și comentariile unor cititori instigate de conținutul acestor articole, iar CEDO a decis recent în cazul Delfi vs. Estonia, că instanțele estoniene au fost îndreptățite să sancționeze un portal de știri din această țară pentru comentariile ofensatoare publicate de cititori la un articol. .

A arătat reclamantul că în Raportul de control operativ efectuat în perioada martie 2013 la RA Aeroportul Iași, vizat de Președintele CJ Iași, din procesul-verbal de control nr. 5341/2013 întocmit de ITM Iași și din Hotărârea nr. 163/2013 a CNCD, precum și din sentința civilă nr. 2580/2013 a Tribunalului Iași rezultă că toate susținerile ziaristului sunt nefondate. Deși autorul articolului a utilizat expresii de genul „se pare că” sau „așa cum rezultă din informațiile obținute” acestea nu pot demonstra decât lipsa unei documentări reale, fiind încălcate obligațiile unui jurnalism responsabil.

A susținut reclamantul că prin publicarea acestor articole, ce conțin numeroase afirmații neadevărate, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale ale pârâților persoane fizice, cât și cele necesare angajării răspunderii pârâtei persoană juridică, în calitate de comitent pentru prepușii săi.

A susținut reclamantul că fapta ilicită constă în publicarea materialului de presă cu un conținut nereal, defăimător la adresa sa, fără o documentare reală pentru stabilirea gradului de veridicitate al informațiilor ce urmau a fi publicate, respectiv exercitarea abuzivă a dreptului profesional de a publica cât și dreptul la libera exprimare, fiind o gravă abatere de la Codul deontologic al ziaristului, o încălcare art. 30 din Constituție, a normelor de drept comunitar la care statul nostru a aderat. (Rezoluția nr. 1003/1993 a Adunării Parlamentare a CE, ratificată în 1994), art. 8 și 10 CEDO.

Apreciază reclamantul că prejudiciul constă în atingerea adusă onoarei și demnității sale, vădita lezare a imaginii publice și a respectului public, ținându-se cont de poziția sa socială și profesională precum și atingerile aduse vieții sale de familie,

Este îndeplinită și cerința legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Pentru pârâta persoană juridică urmează a fi angajată răspunderea civilă a comitentului pentru faptele prepușilor săi, în baza art. 1373 C. civ.

În drept reclamantul a indicat disp. art. 1357-1391 C. civ.

Alăturat acțiunii reclamantul a depus articole și comentarii de pe pagina web a ziarului „Bună Ziua Iași”.

Pârâții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În cuprinsul întâmpinării pârâții au susținut că pentru angajarea răspunderii civile delictuale în temeiul art. 1357-1391 Cod civil, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiții: existenta unei fapte ilicite, prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite, astfel încât în analiza caracterului ilicit al faptei celor trei pârâți si a vinovăției acestora instanța trebuie sa aibă in vedere, pe lângă dispozițiile art. 1357-1391 cod civil, dispozițiile Constituției, ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale, ale jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dispozițiile Declarației Universale a Drepturilor Omului, ce fac parte din dreptul intern, conform art. 11 din constituție, dispoziții ce reglementează si dreptul la liberă exprimare, enunțând atributele esențiale ale libertății de exprimare și limitele exercitării acestui drept, printre care si protecția demnității, a onoarei, a vieții particulare a persoanei și a dreptului la propria imagine.

Se arată totodată, în întâmpinare, ca dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit, iar potrivit art.10 din Convenția Europeană a drepturilor omului, orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, drept ce cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere si ca exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.

Pârâții au învederat instanței ca în ceea ce privește conținutul acestor articole, afirmațiile nu au fost făcute cu rea credință, ei întemeindu-și afirmațiile pe declarații, înscrisuri care susțineau punctul de vedere prezentat.

Se mai arată de către pârâți ca instanța nu poate analiza legalitatea actelor și faptelor juridice ale reclamantului, nefiind învestită cu o astfel de cerere, dar pentru a constata caracterul ilicit al faptei pârâților și vinovăția acestora, poate să analizeze cel puțin aparența acestor acte și fapte, invocate de ziaristul V. R., că este dificil de stabilit de către jurnalist veridicitatea absolută a informațiilor care îi parvin si, chiar în măsura în care sunt verificate, acesta nu poate fi sigur de adevărul acestora, fiind suficientă însă dovedirea de către pârâți a faptului că la data aducerii la cunoștința publicului, toate indiciile de care dispunea, potrivit deontologiei profesionale, conduceau la concluzia că faptele afirmate sau imputate erau adevărate, iar faptul că persoana vizată de aprecieri se poate simți lezată, conform unor aprecieri personale, subiective, raportat la o anumită stare afectivă a fiecărei persoane, la o anumită percepție a sensului cuvintelor și în funcție de anumite exigențe personale, nu poate determina existența caracterului insultător al expresiei.

Pârâții au mai arătat ca, pentru a surprinde caracterul ilicit al faptei și poziția psihică a făptuitorului trebuie să se aibă în vedere fapta și condițiile în care aceasta a fost săvârșit, mobilul și scopul săvârșirii faptei, în practica judiciară considerându-se că lipsește caracterul ilicit al faptei și vinovăția făptuitorului atunci când acesta a fost de bună credință, soluție impusă de altfel si în jurisprudența Curții Europene, care a statuat ca trebuie luate în considerare și alte elemente precum: calitatea specifică pe care o poate avea autorul discursului (ziarist), tipul discursului (vizând domeniul politic social), persoana lezată, posibilitatea de a folosi alte exprimări, mijlocul prin care a fost difuzat mesajul și impactul acestuia, locul unde a fost ținut discursul și publicul țintă căruia îi era adresat acesta, reiterând principiul conform căruia adevărul obiectiv al afirmațiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanțe în situația în care analizează o acuzație de atingere adusă onoarei, demnității și reputației unei persoane, elementul determinant trebuind să fie buna credință a autorului afirmațiilor care afectează reputația reclamantului, ce s-a bazat pe informații credibile.

Pârâții au mai învederat instanței ca libertatea jurnalistică cuprinde si recurgerea la o anume doză de exagerare, chiar de provocare si ca instanța trebuie sa rețină, din coroborarea probelor administrate, că pârâții au avut o bază temeinică de argumentare și au avut un interes legitim al criticii, în contextul dezbaterii publice libere, în condițiile în care faptele prezentate in articole nu au o aparență de legalitate sau moralitate, iar aspectele puse în discuție sunt de interes public, iar afirmațiile cuprinse in articole au contribuit la discutarea unor subiecte de interes public, nefiind îndreptate către lezarea inutilă a reputației reclamantului, chiar dacă este posibil ca o asemenea lezare să fi avut loc.

În ceea ce privește pârâta S.C. D. M. Invest S.R.L. pârâții au arătat ca, pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală a acesteia, trebuie, în primul rând, îndeplinite condițiile răspunderii în persoana prepusului său. Având în vedere că aceste condiții nu sunt îndeplinite, cererea împotriva acesteia este, la rândul său, neîntemeiată.

In cursul cercetării judecătorești a fost administrată proba cu înscrisuri, ambele părți depunând la dosarul cauzei înscrisuri, dar si proba cu interogatoriul pârâților persoane fizice, răspunsurile acestora fiind consemnate si atașate la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța de judecată reține următoarele:

Prin cererea formulată reclamantul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții, în solidar, să-i plătească suma de_ lei, cu titlu de daune morale, să publice, pe cheltuiala lor, în cotidianul Bună Ziua Iași (forma tipărită și web) precum și în alt ziar local hotărârea judecătorească definitivă ce va fi pronunțată, sau încuviințarea de a o publica el, pe cheltuiala pârâților.

În motivarea cererii reclamantul a susținut că prin publicarea unui număr de 3 articole defăimătoare în cotidianul „Bună Ziua Iași”, atât în formatul tipărit cât și pe pagina web a ziarului, afirmațiile din cuprinsul acestora aduc atingere onoarei și reputației, i-au lezat imaginea publică și i-au afectat viața de familie.

Articolele defăimătoarea sunt cele din 21.01.2013, intitulat „Angajări ilegale la Aeroportul Internațional Iași, din data de 01.02.2013 intitulat „Condiții inumane de muncă la Aeroportul din Iași și cel din data de 26.02.2013 intitulat „Scandal uriaș la Aeroportul din Iași”, toate editate sub semnătura pârâtului R. și aprobate spre tipărire de redactorul-șef al publicației, pârâta O., prin care este acuzat că ar fi făcut angajări pe criterii preferențiale influențate politic și de a fi înlăturat abuziv din funcții alți angajați ai regiei sau de a fi instaurat, în unitate, un regim de muncă în condiții inumane, iar prin conținutul acestor articole s-a încercat acreditarea și inocularea opiniei publice a unei conduite infracționale din partea sa, mesajul negativ fiind evidenția prin acuzații denigratoare de genul „regia aeroportului a devenit stat în stat mai ales după ce actual conducere și-a adus oamenii de casă în interior îndepărtând persoanele incomode” sau „bălăcăreala cu o angajată este mai importantă pentru conducerea aeroportului decât proiectul de modernizare”, aceste acuzații având consecințe devastatoare asupra imaginii și reputației sale, autorul articolelor având doar intenția de a manipula cititorul și de al denigra.

Instanța retine ca arată că pârțtii R. V. si O. M. sunt de profesie jurnaliști de investigații, iar site-ul cotidianului „Buna Ziua Iasi” reprezintă un blog ce tratează diverse subiecte de larg interes, teme de interes general pentru societatea românească, în vederea asigurării libertății de exprimare și a accesului neîngrădit la orice informație de interes public, de altfel principii statuate constituțional, iar aceste articolele, ce fac obiectul prezentei cauze, au fost realizate în cadrul unei anchete jurnalistice, a unei investigații jurnalistice prin prezentarea unor judecăți de valoare, în scop eminamente jurnalistic.

In drept, instanța retine ca reclamantul si-a întemeiat cererea de chemare in judecata pe temeiul răspunderii civile delictuale.

Răspunderea civila delictuala, ca sancțiune specifica dreptului civil aplicabila pentru săvârșirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii este angajata numai prin întrunirea cumulativa a patru condiții deduse de art. 1357-1359 Noul cod civil (legea aplicabila in cauza raportat la data publicării articolelor, respectiv 21.01.2013, 01.02.2013 și 26.02.2013.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1357 Noul Cod civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, săvârșită cu vinovăție este obligat sa îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpa”. Prin urmare, pentru atragerea răspunderii civile delictuale se cere dovedirea unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita și prejudiciu precum și existenta vinovăției celui care a cauzat prejudiciu (constând in intenția, neglijenta sau imprudenta cu care s-a acționat).

În analiza îndeplinirii în speță a condiției faptei ilicite, instanța va avea în vedere prevederile Codului civil, ale art. 8 și ale art. 10 din Convenția Europeană pentru Apărarea drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, speța punând în mod evident problema stabilirii unui just echilibru între dreptul reclamantului la bună reputație și la onoare, pe de o parte, și dreptul la liberă exprimare a pârâților.

Potrivit art. 72 din Codul civil, orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor impuse de art. 75. Conform art. 73 din Codul civil, orice persoană are dreptul la propria imagine. În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfățișării sale fizice ori a vocii sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispozițiile art. 75 rămân aplicabile. Art. 75 din Codul civil statuează că nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte. Exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune, iar art. 76 din Codul civil stabilește că atunci când însuși cel la care se referă o informație sau un material le pune la dispoziția unei persoane fizice ori persoane juridice despre care are cunoștință că își desfășoară activitatea în domeniul informării publicului, consimțământul pentru utilizarea acestora este prezumat, nefiind necesar un acord scris.

Conform art. 8 din Convenția Europeană pentru Apărarea drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, (1) orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale. (2) Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirii faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.

Aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 8 din Convenție rezultă neîndoielnic din jurisprudența Curții (cauza P. contra României – Hotărârea din 14 octombrie 2008), aceasta reținând că noțiunea de viață privată cuprinde elemente care se raportează la identitatea unei persoane cum ar fi numele său, fotografia sa, integritatea sa fizică și morală. De asemenea, potrivit aceleiași jurisprudențe, dreptul la apărarea reputației este un drept care, în calitate de element al vieții private, este legat de art. 8 din Convenție (a se vedea Abeberry împotriva Franței (decizie), nr._/00, 21 septembrie 2004 și Leempoel & S.A. ED Ciné Revue împotriva Belgiei, nr._/01, paragraful 67, 9 noiembrie 2006).

În cadrul legislativ intern, dreptul la libertatea de exprimare este consacrat prin disp. art. 30 alin.1 din Constituție care dispune ca: „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor (…) sunt inviolabile”.

Potrivit art. 10 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, text legal invocat expres și de reclamant în susținerea acțiunii, „orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, drept care cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau a comunica informații sau idei fără amestecul public (…), dar paragraful 2 dispune în sensul că, „exercițiul libertății de exprimare, ce comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supus unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, dacă constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru protecția moralei, reputației sau drepturilor altuia”.

Prin urmare, paragraful 2 al articolului 10 permite statelor să aducă limitări formelor de manifestarea libertății de exprimare, cu condiția ca limitarea adusă de stat să respecte cele trei condiții cumulative impuse de Convenție: să fie prevăzută de lege, să urmărească cel puțin unul din scopurile legitime prevăzute de textul Convenției și să fie necesară, într-o societate democratică, pentru atingerea acelui scop.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența proprie că, aprecierea în concret a regimului protecției oferite de art. 10 depinde de o dublă calificare: calitatea autorului discursului incriminat, pe de o parte, și cea a părții lezate sau natura valorii apărate pe de altă parte.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut pe de o parte, că, garanția pe care art. 10 o conferă ziariștilor este subordonată condiției ca cel interesat să acționeze cu bună credință ( cauza nr. 7256/1975 - X contra Belgiei), admițând totodată că libertatea de exprimare presupune o posibilă doză de exagerare sau chiar de provocare privitoare la judecățile de valoare pe care le formulează ( cauza nr. 5528/1972 - X contra Royaume - Uni), și pe de altă parte că, un jurnalist poate formula judecăți de valoare cu condiția de a le putea demonstra realitatea (CEDO 28.09.1999 cauza D. contra România sau cauza Pakelli contra Germaniei).

Prin urmare, pe lângă punerea în balanță a două interese contrare (dreptul jurnalistului de a se exprima, pe de o parte, și interesul statului de a limita libertatea de exprimare pentru a atinge scopurile legitime enumerate în paragraful 2 al art. 10, printre care un rol aparte îl ocupă necesitatea de a proteja reputația persoanelor vizate de discursul critic, pe de altă parte) mai intervine în cazul libertății presei și un al treilea interes, cel al societății de a exercita un control eficient asupra acțiunilor personalităților aflate în poziție de conducere. Deoarece acest control se exercită într-o mare măsură prin intermediul presei, a jurnaliștilor, jurisprudența Curții de la Strasbourg a considerat că aceasta joacă un rol esențial pentru existența și buna funcționare a unei democrații transparente.

Astfel, în cauzele Radio France C. Transtui, T. c. Luxembourg, Curtea a indicat clar principiul conform căruia adevărul obiectiv al afirmațiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare, ci elementul determinant trebuind să fie buna-credință a autorului afirmațiilor. În consecință, este necesară analiza atitudinii subiective a persoanei acuzate de săvârșirea unui delict de presă în raport atât cu adevărul afirmațiilor sale, cât și cu scopul demersului jurnalistic. Astfel înțeleasă, buna credință a jurnaliștilor va atrage protecția articolului 10 al Convenției, chiar și în situația în care nu se reușește a fi făcută proba verității.

Raportând cele menționate la prezenta speță, rezultă pe de o parte că pârâtul și-a exercitat dreptul la libertatea de exprimare, este adevărat că tonul articolului este incisiv și agresiv, dar admis de instanța europeană în interpretarea dată art. 10 din Convenție .

Pârâții au reușit să probeze mare parte din afirmațiile făcute în articol și considerate jignitoare de către reclamant, prin depunerea hotărârii ÎCCJ privind pe numita Î. C., declarații ale unor angajați din cadrul instituției, date sub anonimat, care relatau despre condițiile de muncă, greva foamei făcută de numita P., care a și acționat unitatea în judecată.

În ceea ce privește cel de-al treilea articol nu se poate reține legătura dintre situația conflictuală existentă la aeroport și persoana reclamantului.

Exercitând prerogativele pe care legea le recunoaște dreptului său subiectiv, nu se poate considera că pârâții au acționat ilicit, chiar dacă prin exercițiul normal al dreptului său au fost aduse anumite restrângeri ori prejudicii dreptului subiectiv al anumitor persoane ( situație concordantă și cu punctul de vedere al instanței supreme - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și proprietate intelectuală decizia nr. 512/28.01.2004).

Așadar, în speță, nu există fapte ilicite, chiar dacă așa cum am precizat tonul articolului este destul de agresiv .

Instanța apreciază prin urmare, că opiniile exprimate de pârâți se circumscriu scopului demersului jurnalistic privind chestiuni de interes general și prin urmare nu prezintă un caracter ilicit, așa cum de altfel s-a statuat constant și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Bladet Tromse și Stensaas C. Norvegiei).

Prejudiciul ca element esențial al răspunderii civile delictuale, constă în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană .

În cauza de față, pretinsul prejudiciu invocat de reclamat ar fi complex, unul personal ce i-a afectat demnitatea și onoare, altul profesional, precum și o lezare a vieții de familie.

Potrivit art. 249 Cod proc. civ. civil, cel care face o afirmație înaintea judecății trebuie să o dovedească .

În cauza de față instanța apreciază că nu este făcută dovada existenței vreunui prejudiciu suferit de către reclamantă deoarece nici o probă administrată în cauză nu demonstrează lucrul acesta .

Reclamanta a solicitat proba testimonială în dovedirea existenței

prejudiciului, însă depoziția martorul audiat nu confirmă susținerile reclamantei .

Astfel, martorul T. D. arată că nu știe care au fost cuvintele care au adus suferință reclamantului, sau dacă le-a citat sau doar a auzit de ele.

Astfel, reclamantul nu a propus nicio proba si nu a depus la dosarul cauzei nici un inscris din care sa rezulte, în mod concret si fara echivoc, modalitatea in care i-ar fi fost afectata viata sa privata, de familie sau cea profesionala, daca a fost sau nu influențată de apariția articolelor în presă, ce fac obiectul prezentei spete .

Astfel, din probatoriul administrat în cauză nu reiese faptul că imaginea sau reputația reclamantului ar fi fost afectate prin articolele menționate.

Referitor la prejudiciu, instanța reține că acesta nu este cert, în sensul că nu este actual, nefiind produs la data când s-a pretins restituirea sa.

Analizand conditia vinovatiei, ca si element al raspunderii civile delictiuale, instanta retine ca, în ceea ce priveste metodele jurnalistice ce permit realizarea de reportaje obiective și echilibrate, acestea pot să varieze considerabil, în funcție mai ales de mijlocul de comunicare folosit în cauza respectivă. Astfel, s-a statuat, in mod constant, in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, că nu revine nici Curții, și nici instanțelor naționale de altminteri, să se substituie presei pentru a decide ce tehnică jurnalistică trebuie adoptată de către ziarist.

Astfel, in cauza Dichand si altii c. Austria, Curtea Europeana a aratat ca dreptul la libertatea de exprimare proteajeaza si informatii sau idei care ofenseaza sau socheaza ori deranjeaza, iar presa nu numai ca are datoria sa transmita asemenea informatii si idei, dar si publicul are dreptul sa le primeasca in caz contrar nu ar putea sa isi joace rolul virtual de „caine de paza al unei societati democratice” .

Analizand continutul articolelor ce face obiectul prezentei cauze, fără îndoială acestea conțin exagerări cel puțin de stil, dacă nu chiar de conținut, exagerări care respectă însă limita permisă de libertatea jurnalistică de exprimare așa cum este ea configurată de jurisprudența instanțelor naționale și europene, cu unicul scop de a nu limita libertatea de exprimare și dreptul public la informare.

De altfel, art. 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului apără dreptul ziariștilor de a decide asupra formei de manifestare a demersului lor jurnalistic, astfel cum instanta a aratat mai sus.

Hotărârile Curții Europene indică in mod clar principiul conform căruia adevărul obiectiv al afirmațiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanțe în situația în care analizează o acuzație de atingere adusă onoarei, demnității și reputației unei persoane, elementul determinant trebuind să fie buna credință a autorului afirmațiilor care afectează reputația reclamantului, ce s-a bazat pe informații credibile, admitand totdata ca libertatea jurnalistică cuprinde si recurgerea la o anume doză de exagerare, chiar de provocare, iar analiza cazurilor privind libertatea presei va fi puternic marcată de calificarea discursului ca referindu-se la fapte sau judecăți de valoare, precum și de atitudinea subiectivă a reclamantului în momentul comiterii faptei, existența faptelor putand fi dovedită, în timp ce adevărul judecăților de valoare nu este susceptibil de probațiune, când vizează opinia subiectivă a unei persoane față de un fapt.

Prin urmare, instanta apreciaza ca in cauza nu li se poate imputa paratilor vreo forma de vinovatie, in modul de prezentare al informatiilor ce au facut obiectul articolelor publicate .

F. de aceste imprejurari, avand in vedere ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale raspunderii civile delictuale, instanta apreciaza ca cererea formulata de catre reclamant este neintemeiata, urmand sa o respinga in consecinta .

Nu în ultimul rând, instanța reține că nu s-a dovedit nici incidența solidarității .

Ori conform Codului civil - obligația solidară nu se prezumă și trebuie să fie stipulată expres, cu excepția cazurilor când are loc de drept, în virtutea legii” .

Așadar, răspunderea este solidară numai dacă la săvârșirea faptei care a produs prejudiciul au participat toți debitorii în baza unei înțelegeri prealabile sau concomitente, afirmații de asemenea, nefondate.

Raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu este evident că nu există în lipsa celor două elemente, pentru motivele arătate anterior.

De altfel reclamantul nu a făcut vreo dovadă în cea ce privește întrunirea cerințelor speciale ale art. 1382 C. civ. pentru fi antrenată răspunderea civilă a comitentului pentru faptele prepușilor săi, respectiv că ar exista vreun raport de prepușenie între cei doi pârâți persoane fizice și pârâta persoană juridică.

Reținând că, în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale reglementate de disp. art. 1357-1391 Cod civ., instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată, instanța reținând, în speță, că opiniile exprimate în cadrul articolelor nu au prezentat caracter ilicit, iar pe de altă parte că nu au fost de natură a afecta reputația reclamantului, apreciază neîntemeiată solicitarea de a fi acordată suma de 1500.000 lei, în lipsa prejudiciului moral.

În temeiul art. 453 Cod pr. civ. având în vedere că reclamantul este partea căzută în pretenții, urmează a-l obliga la plata cheltuielilor de judecată către pârâți, în măsura în care au fost dovedite, constând în c/v onorarii avocați.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesual pasive invocată de către pârâți.

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul B. M., cu domiciliul procesual ales la cab. av. O. N. din Iași, ., ., . în contradictoriu cu pârâții R. V., domiciliat în ., jud. Iași, O. M., domiciliată în Iași, ., ., apt. 3 și S.C. D. M. Invest S.R.L., cu sediul în București, ., ., sector 1.

Obligă reclamantul să plătească pârâtului V. R. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată,reprezentând onorariu avocat.

Obligă reclamantul să plătească pârâtei O. M. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Cu apel (care se depune la Judecătoria Iași) în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.12.2014.

Președinte, Grefier,

B. M. M. A.

Red/tehnored. M.B.

08.06.2015 4ex

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1/2014. Judecătoria IAŞI		Contestaţie la executare. Sentința nr. 4596/2014. Judecătoria... →

Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI