Contestaţie la executare. Sentința nr. 4596/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 4596/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 23089/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 4596/2014

Ședința publică de la 27 Martie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE O. I. I.

Grefier I. A. C.-C.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe contestator B. M., contestator B. M. N., contestator Z. S., contestator Z. C. P., contestator U. I., contestator U. C., contestator P. V., contestator P. E., contestator P. R., contestator P. C., contestator H. G. și pe intimat D. A., având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită; întoarcere executare silită.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 26.02.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru a delibera s-a amânat pronunțarea pentru 13.03.2014, 20.03.2014 și ulterior pentru data de astăzi, când:

INSTANȚA,

Sub numărul de mai sus a fost înregistrată pe rolul instanței la 19.07.2013 contestația formulată de contestatorii menționați în practicaua de mai sus în contradictoriu cu intimata D. A. prin care s-a solicitat anularea actelor de executare întocmite în dosarul nr.484/2013 al B. B. G. și L. N. G. C., întoarcerea executării silite și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, cu cheltuieli de judecată.

În motivare contestatorii au invocat că au calitatea de proprietari în comun asupra construcțiilor a căror ridicare a fost dispusă prin sentința titlul executoriu și sentința nu îi vizează pe toți proprietarii ( B. M. și M. N., U. I. și C., Z. S. și C. P.), că unii dintre ei sau autorii unora dintre figurează cu alte nume în sentință ( Z. C. în loc de Z. S., U. I. în loc de U. I., G. M. în loc de G. M.), că pentru unele construcții proprietari nu au fost deloc parte în proces (P. V. și E., Pârleală R. și C., H. G.,) că există și alți proprietari înafara reclamanților care nu au fost parte în proces.

În drept art.711 și urm. C.proc.civ.

Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii. Contestatorii nu au nici un drept de proprietate asupra terenului mamei reclamantei și acesta au fost obligați prin sentință irevocabilă să-i-l lase în deplină proprietate și liniștită posesie și să ridice construcțiile ușoare (barăci) de pe acest teren.

Cererile referitoare la întoarcerea executării silite și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației au fost anulate prin încheierea din 07.10.2013 în baza art.200 C.proc.civ.

La dosar au fost depuse copii de pe actele dosarului de executare, alte înscrisuri.

Analizând lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

Prin sentința nr.2658/20.02.2009 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2006 a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele D. A. și Răbușapcă E. ca moștenitoare ale defunctei I. A. în contradictoriu cu pârâții Z. C., G. M., F. V., B. M., Z. M., U. I. și P. G., care au fost obligați să lase reclamantelor în deplină proprietate și liniștită posesie terenul de 215 mp ( p.571/1, t.23) situat în .. Iași identificat prin expertiza judiciară și să ridice construcțiile ușoare ( barăci) ridicate pe acest teren.

La 19.04.2013 Z. S., F. V., B. M. și U. I. au formulat recurs împotriva sentinței nr.2658/20.02.2009, aflat în curs de soluționare.

La 20.06.2013 intimata D. A. a solicitat executarea silită a sentinței.În cadrul dosarului de executare nr. 484/2013 au fost întocmite la 03.07.2013 încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare pentru suma de 2529,5 lei și somația adresată tuturor debitorilor identificați potrivit sentinței în sensul de a lăsa terenul de 215 mp, de a ridica construcțiile ușoare ( barăci) și de a achita cheltuielile de executare. Prin procesul verbal din 18.11.2013 s-a constatat un impediment la executarea titlului executoriu în sensul că acesta a fost pronunțat împotriva altor persoane decât deținătorii în fapt ai terenului în litigiu.

Instanța reține că nu s-a dispus de către executor încetarea executării silite și nici nu au fost până în prezent desființate actele de executare întocmite, încât există în continuare un obiect pentru contestația la executare formulată la 19.07.2013.

Instanța reține că în susținerea contestației contestatorii se prevalează de calitatea lor de proprietari asupra construcțiilor ușoare (magazii) invocând contracte de vânzare-cumpărare care au privit fiecare în principal câte un apartament situat în sat/com Țibănești, ..

Cu privire la contestatorii Z. S. și C. P. și U. I. și C., instanța reține că în speță nu exista la data întocmirii actelor de executare și nici în prezent un titlu executoriu privitor la vreunul dintre soții titulari ai dreptului de proprietate comună în devălmășie potrivit art.30 din Codul familiei, date fiind numele menționate eronat, ( Z. C. în loc de Z. S., U. I. în loc de U. I.), carențe care nu au fost înlăturate.

Cu privire la contestatorii B. M. și B. M. N., instanța reține că aceștia se află în stare de indiviziune (proprietate comună a soților și indiviziune succesorală) asupra apartamentului nr.2, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare în 1993 cu mențiune privind dobândirea concomitentă a unei magazii, după ce bunul a fost dobândit de soții B. M. și N. iar în 2005 a survenit decesul celui din urmă, potrivit certificatului de moștenitor depus la dosar. În aceste condiții, privind individual situația contestatoarei B. M., împotriva sa există un titlu executoriu valabil emis iar împrejurarea că nu există un titlu executoriu și pentru co-proprietarul B. M. N. nu determină nulitatea actelor de executare întocmite față de aceasta însă acesta din urmă, în nume propriu, are posibilitatea de a se prevala de inopozabilitatea sentinței titlu executoriu în ce îl privește.

Referitor la contestatorii P. V. și E., instanța reține că aceștia au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.4 urmare a transmisiunilor succesive de la G. M. la P. R. V. și P. D. la 20.03.2009 și de la aceștia către contestatori la 10.07.2009 ( potrivit contractelor de la filele 239 și 237 dosar). În condițiile în care titlul executoriu se referă însă în mod eronat la G. M., pentru aceleași motive precum în cazul contestatorilor Z. și U., este evident că acesta nu poate fi pus în executare, fără a mai analiza chestiunea opozabilității lui față de contestatorii P..

Cu privire la contestatorii Pârleală R. și C., instanța reține că titlul nu îi vizează nici pe aceștia și nici pe autorii lor în drepturile asupra apartamentului nr.7 potrivit contractelor succesive de vânzare-cumpărare din 03.05.2005 ( care menționează o magazie) și 20.02.2013 ( f.207 și 23 dosar), deci nu le este în mod cert opozabil însă sunt afectați prin hotărârea titlu executoriu prin care pârâții reținuți sunt obligați lase terenul de 215 mp și să ridice toate construcțiile de pe acesta.

Contestatoarea H. G. este succesoarea pârâtei F. V. reținută în titlul executoriu în drepturile asupra apartamentului nr.3 potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 28.08.2008, cu mențiune expresă referitoare la transmisiunea concomitentă a drepturilor referitoare la o magazie ( f.21). În condițiile în care transmisiunea a operat în cursul judecății la prima instanță și nu s-a făcut dovada că aceasta era cunoscută contestatoarei, pentru a putea interveni și a se apăra, nu se poate reține că ar fost preluat de contestatoare dreptul așa cum apare acesta în lumina sentinței ( potrivit principiului că nimeni nu poate transmite altuia mai mult decât are el însuși) și deci aceasta nu îi este opozabilă ( a se vedea A. N., Teză de doctorat. Hotărârea Judecătorească. Relativitatea și opozabilitatea efectelor acesteia, www.unibuc.ro, f.232-234)

Pe de altă parte împrejurarea că ar fi existat și alți proprietari pentru construcțiile respective sau alți utilizatori ai terenului, care nu au fost chemate în judecată, nu reprezintă o cauză de imposibilitate a punerii în executare în privința acelor proprietari care au avut calitatea de pârâți și/sau cărora sentința le este opozabilă.

În consecință, constatând că actele de executare întocmite sunt numai încheierea privind cheltuielile de judecată și somația exclusiv pe pârâții debitori reținuți prin sentință, instanța va dispune anularea în întregime a acelor acte întocmite cu privire la debitorii U. I., Z. C. și G. M., nume eronate și fără ca sentința să fie opozabilă persoanelor ce poartă numele ce ar fi trebuit a fi reținute sau celor care sunt în aceeași situație juridică.

Având în vedere și raportul de expertiză judiciară la care sentința titlu executoriu trimite instanța reține că pârâții au fost obligați să ridice 6 construcții ușoare, denumite în cuprinsul raportului magazii, fără a se indica o anume corespondență pârât –construcție, respectiv în sensul că fiecare pârât ar fi obligat să ridice numai o anume construcție, în același mod fiind redactată somația de executare. În aceste condiții, având în vedere că potrivit celor de mai sus printre contestatori există persoane care, conform contractelor de vânzare-cumpărare au fiecare un drept de proprietate asupra unei construcții sau asupra unor apartamente față de care una dintre construcții este bun accesoriu iar sentința nu le este opozabilă, se justifică și anularea actelor de executare privind pe toți ceilalți debitori cu privire la obligația de ridicare a construcțiilor.

Urmare a acestor dispoziții vor fi menținute actele de executare în privința debitoarei B. M. numai în privința obligației de lăsare a terenului de 215 mp, sub acest aspect actele de executare nefiind afectate de admiterea prezentei contestații raportat la motivele care au determinat această soluție. Se justifică însă reducerea cheltuielilor de executare care pot fi reținute în sarcina acestei contestatoare potrivit încheierii din 03.07.2013, prin reducerea onorariului executorului la jumătate ( ținând cont de nulitatea executării în privința obligației de ridicare a construcțiilor și limitele stabilite prin Ordinul nr.2550/c/_ lei pentru punerea în posesie asupra unui imobil și 150-2200 lei pentru desființarea de construcții), cu menținerea celorlalte cheltuieli, încât cuantumul total al cheltuielilor de executare menținut va fi de 1289,5 lei ( 1240 plus 48 plus 1,5 lei).

De asemenea vor fi menținute actele de executare privind pe debitorii F. V., Z. M. și P. G., care nu au înțeles să formuleze contestație la executare, instanța fiind ținută de limitele învestirii sale.

Pentru aceste motive, instanța va admite în parte contestația formulată de contestatoarea B. M. și în tot contestația celorlalți contestatori, va dispune în sensul celor de mai sus și va obliga intimata la plata către contestatori a sumei de 172 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, creanță solidară pentru contestatori după cum a fost și datoria lor privind taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestațiile formulate de contestatorii

B. M. N. - com. ȚIBĂNEȘTI, ȚIBĂNEȘTI, ., ., J. IAȘI

Z. S. - com. ȚIBĂNEȘTI, ȚIBĂNEȘTI, ., nr. 6, ., .

Z. C. P. - com. ȚIBĂNEȘTI, ȚIBĂNEȘTI, ., .

U. I. - . IAȘI

U. C. - ., J. IAȘI

P. V. - . IAȘI

P. E. - .. 185, ., ., J. IAȘI

P. R. - . IAȘI

P. C. - . TULCEA

H. G. - com. ȚIBĂNEȘTI, ȚIBĂNEȘTI, ., . în contradictoriu cu intimata

D. A. - . IAȘI

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea B. M., cu domiciliul în sat/com.Țibănești, ., . în contradictoriu cu intimata D. A..

Dispune anularea actelor de executare întocmite în dosarul nr.484/2013 al B. B. G. și L. N. G. C. cu privire la debitorii U. I., Z. C. și G. M..

Dispune anularea actelor de executare întocmite în dosarul nr.484/2013 al B. B. G. și L. N. G. C. cu privire la debitorii F. V., B. M., Z. M. și P. G. în privința obligației de ridicare a construcțiilor.

Reduce cuantumul cheltuielilor de executare stabilite în sarcina debitoarei B. M. la 1289,5 lei.

Obligă intimata să plătească contestatorilor suma de 172 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 27.03.2014.

Președinte, Grefier,

OII 01.08.2014 14 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4596/2014. Judecătoria IAŞI