Contestaţie la executare. Sentința nr. 410/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 410/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 28030/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 410/2014
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE I. C.
GREFIER V. I. D.
Pe rol se află judecarea cauzei civilă privind pe contestatoarea N. I., contestatorul N. R. în contradictoriu cu intimata B. C. R. SA PRIN . SRL, având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 09.01.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 16.01.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare adresată Judecătoriei Iași si înregistrată la data de 30.08.2013 sub nr._, contestatorii N. I. și N. R., în contradictoriu cu intimata B. C. Română S.A., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în urma probelor ce se vor administra, să se dispună
- anularea actelor de executare inițiate de intimat în dosarul de executare nr. 367/2013 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați M. I. și M. L., respectiv: încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 20.05.2013, somație nr. 1 emisă la data de 08.08.2013 și somație nr. 2 emisă la data de 08.08.2013, acte lovite de nulitate absolută;
- suspendarea executării în privința cheltuielilor de executare în cuantum de 4829,8 lei, până la soluționarea definitivă si irevocabilă a prezentei contestații.
Invocă excepția nelegalității procedurii de citare, având în vedere că toate actele de executare au fost comunicate la adresa din Iași, ., la care contestatorii nu mai locuiesc de 2 ani, iar contestatoarea N. I. are domiciliul stabilit în Iași, Fundac Socola nr. 36 H din data de 22.04.2013.
Invocă disp. art. 669 alin.(4) Cod pr. civilă și susține că încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 20.05.2013 este lovită de nulitate absolută iar onorariul și cheltuielile de executare percepute nu se justifică.
Solicită anularea somațiilor nr. 1 și 2 emise la data de 08.08.2013 întrucât în speță nu s-a obținut încuviințarea urmăririi imobiliare.
In drept a invocat disp. art. 669 alin. (4), si următoarele Cod pr. civilă.
In dovedire s-a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri.
In cauză, a fost atasat in copie dosarul de executare nr. nr. 367/2013 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați M. I. și M. L..
Intimata B. C. Română S.A a formulat si depus la dosar întâmpinare prin care invocă excepția tardivității promovării contestatiei la executare împotriva actelor de executare iar pe fondul cauzei, solicită respingerea contestatiei la executare ca nefondată.
Prin încheierea ședintei de judecată din data de 30 mai 2013, instanta a respins exceptia tardivității promovării contestatiei la executare si exceptia autorității de lucru judecat, invocate de creditorul Hârgău I. iar prin încheierea ședintei de judecată din data de 21 august 2013 a respins, ca nefondată, exceptia perimării procedurii de executare silită, invocată de contestatoare.
Examinând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 15.04.2009 prin contractul de credit nr. 62/1596 încheiat între intimată și S.C. SELCON G. S.R.L. Iași prima a acordat un credit sub forma unei linii de creditare cu caracter revocabil, în sumă de 34.000 lei, care a suferit modificări privitoare la diminuarea și prelungirea plafonului prin două acte adiționale, creditul fiind garantat de către creditori prin contractele de fidejusiune nr. 62/1596/15.04.2009 și 62/1596/04.08.2011, aceștia obligându-se în solidar cu împrumutatul și renunțând la beneficiul de discuțiune și diviziune.
În vederea recuperării creanței de 35.952,52 lei intimata, prin împuternicit S.C. CEE COLECT ROMANIA S.R.L. a formulat cerere de executare silită împotriva împrumutatului și fidejusorilor – contestatorii din prezenta cauză -, prin toate formele prevăzute de lege, cererea fiind înregistrată la Biroul Executorilor Judecătorești Asociați M. I. și M. L., unde s-a întocmit dosarul de executare nr. 367/2013, executarea silită fiind încuviințată de Judecătoria Iași la data de 16.05.2013 în dosarul_/245/2013.
În primul rând vor fi analizate excepțiile invocate în prezenta cauză, respectiv excepția tardivității promovării contestatiei la executare invocată de către intimată prin întâmpinare și excepția nelegalității procedurii de citare invocată de către contestatori prin cererea de chemare în judecată.
Cu privire la excepția tardivității promovării contestației la executare se constată că toate actele de executare au fost comunicate contestatorilor la adresa din Iași, ., neexistând dovada aceștia au luat la cunoștință nemijlocit în vreun mod de aceste acte, pentru a se putea calcula termenul de depunere a contestației.
Este adevărat, totodată, că nici contestatorii din prezenta cauză nu au încunoștiințat în vreun mod nici pe intimată, nici pe executorul judecătoresc referitor la schimbarea adresei lor, dar, tardivitatea este o sancțiune juridică privind starea de pasivitate a unei părți în efectuarea unui act, în speță depunerea unei contestații la executare.
Ori, sfera de acțiune a culpei procesuale în care se află contestatorii privind necomunicarea schimbării de domiciliu nu poate fi extinsă și la aplicarea tardivității, neputându-se prezuma pasivitatea acestora și nici nu s-a făcut dovada relei lor credințe, în sensul că nu au încunoștiințat schimbarea adresei în scopul împiedicării sau întârzierii executării silite, astfel că instanța urmează a respinge excepția tardivității promovării contestației la executare ca nefondată.
Referitor la excepția nelegalității procedurii de citare invocată de către contestatori instanța constată, din analizarea întregului material probatoriu că actele de executare au fost comunicate acestora la adresa pe care au indicat-o intimatei, iar din dovezile de comunicare nu rezultă schimbarea domiciliului. Totodată, contestatorii nu au comunicat nici intimatei și nici executorului judecătoresc schimbarea domiciliului, din acest punct de vedere fiind în culpă. Astfel, nu se constată vreo culpă a executorului judecătoresc sau intimatei în comunicarea actelor de executare la adresa din Iași, . iar contestatorii nu pot invoca propria culpă, sens în care excepția nelegalității procedurii de citare invocată de către contestatori urmează a fi respinsă ca nefondată.
Pe fondul cauzei, instanța constată că încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 20.05.2013 este semnată și ștampilată de către xecutorul judecătoresc care a întocmit-o, iar locul încheierii acesteia, respectiv sediul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați M. I. și M. L. este trecut în primul paragraf al actului.
Totodată, instanța constată că executorul judecătoresc a calculat în limitele prevăzute de lege cuantumul onorariului său, fiind motivat în cuprinsul încheierii, având în vedere valoarea debitului urmărit, neimpunând-se diminuarea acestuia, iar suma de 372 lei este precizată, în același act ca fiind cheltuieli de publicitate a procedurii de executare și cheltuieli efectuate în interesul executării silite.
Prin încheierea data de 16.05.2013 în dosarul_/245/2013 al Judecătoriei Iași executarea silită a fost încuviințată executarea silită în toate formele prevăzute de lege, după cum a fost solicitată Biroul Executorilor Judecătorești Asociați M. I. și M. L.. În speță, procedura prevăzută la art. 818 – 820 Cod pr. Civilă nu este una derogatorie de la prevederile art. 665 din Cod pr. Civilă, în sensul că nu este necesară o nouă încuviințare a executării silite imobiliare în timp ce executarea silită a fost o dată încuviințată în temeiul art. 665 din Cod pr. Civilă. Practic, art. 818 – 820 Cod pr. Civilă prevede aceeași procedură ca la art. 663 – 665 Cod pr. Civilă, la care se face, de fapt și trimitere, secțiunea „Încuviințarea urmăririi imobiliare” cuprinzând particularități referitoare la publicitatea urmăririi și executarea în sine, diferite de încuviințarea executării silite de către instanța de judecată, care au fost respectate de către executorul judecătoresc în prezenta speță.
Având în vedere aceste considerente, instanța va respinge contestația la executare ca nefondată, precum și suspendarea executării silite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată excepția tardivității cererii invocată de către intimata B. C. Română S.A. .
Respinge ca nefondată excepția nelegalității procedurii de citare invocată de către contestatorii N. I. și N. R..
Respinge ca nefondată cererea formulată de către contestatorii N. I. și N. R. în contradictoriu cu intimata B. C. Română S.A. .
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.01.2014.
Președinte, Grefier,
C. I. D. V. I.
RED./ TEHNORED.: C.I./D.V.I.
24.02.2014/ 4 ex.
| ← Obligaţie de a face. Hotărâre din 17-12-2014, Judecătoria IAŞI | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 3564/2014.... → |
|---|








