Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 4083/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4083/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 24321/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 4083/2014
Ședința publică de la 19 Martie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE O. I. I.
Grefier I. A. C.-C.
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S. A.-REASIGURARE ASTRA S.A. și pe pârât H. C., având ca obiect actiune in raspundere delictuala.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 244 N.C.pr.civ și art. 392 N .C.pr.civ, nemaifiind cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța declară cercetarea procesului încheiată și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
În temeiul art. 394 N.C.pr.civ., considerând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 31.07.2013 sub nr._, reclamanta S. Comercială de A. – Reasigurare ASTRA S.A. a solicitat instanței obligarea pârâtului H. C. la plata, cu titlu de despăgubiri, a sumelor de 552,72 lei, a dobanzii legale si a cheltuielilor de judecata
În motivare, reclamanta a arătat că asiguratul acesteia, G. E. a fost despagubit in cadrul dosarului de dauna nr.IS1012IC003172 cu suma de 552,72 lei ca urmare a inundatiei din 21.07.2012 provocata de paratul H. C. si care a dus la o deteriorare a locuintei asiguratului.
Reclamanta a mai susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 22 din Legea nr. 136 din 1996, reactualizată, potrivit căruia asiguratorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei
In drept, art.1357 si art.1489 NCC.
În susținerea cererii, legal timbrate, reclamanta a depus, în copie, fișă dosar daună.
Pârâtul H. C., legal citat, nu a formulat întâmpinare pentru a-și preciza poziția procesuală insa a depus dovada achitarii la data de 25.09.2013 a sumei de 553,27 lei.
Instanta a incuviintat proba cu inscrisuri pentru ambele parti.
La data de 27.02.2014 reclamanta a inainta cerere de renuntare la capatul de cerere privind plata dobanzii legale.
Analizând susținerile reclamantei coroborate cu ansamblul probelor administrate în prezenta cauză, instanța retine ca prin achitarea debitului in cursul solutionarii cauzei, cererea reclamantei a ramas fara obiect, motiv pentru care actiunea va fi respinsa in consecinta.
Cat priveste cererea de renuntare la judecata, instanta retine ca in conținutul principiului disponibilității ce guvernează procesul civil intră și dreptul părților de a face acte procesuale de dispoziție, acte de voință ale părților cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procesuale prin care se pot recunoaște sau realiza aceste drepturi.
Față de declarația reclamantului de renunțare la judecată, instanța constată că sunt incidente în cauză dispozițiile art 406 alin.1 NCPC așa încât va lua act de renunțarea la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta S. A. Reasigurare ASTRA SA prin Sucursala Iași, cu sediul în Iași, ., în contradictoriu cu pârâtul H. C., cu domiciliul în Iași, ..24, .. K4, . privind plata sumei de 552,72 lei ca rămasă fără obiect.
Constată renunțarea reclamantei la judecata capătului de cerere privind dobânda legală.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 19.03.2014.
Președinte, Grefier,
OII 31.07.2014 4 ex Pt Grefier, aflat în C.O. semnează Grefier Șef
Secție civilă
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4483/2014. Judecătoria IAŞI | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 2208/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








