Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 5404/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5404/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 106/245/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5404
Ședința publică din data de 11 aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. I.
GREFIER: P. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta . SRL și pe pârâta .-- P. ADMINISTRATOR SPECIAL H. S., pârât .- P. ADMINISTRATOR JUDICIAR RVA INSOLVECY SPECIALIST SPRL, având ca obiect anulare somație de plată.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la data de 04-04-2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 11.04.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cereri în anulare formulată împotriva ordonanței de plată nr._/2013, reține următoarele:
P. ordonanța nr._ pronunțată la data de 4 septembrie 2013, în dosarul_/245/2013, înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta debitoare și a fost admisă acțiunea creditoarei . V., fiind somată debitoarea S.C I. D. Company SRL să plătească creditoarei în termen de 10 zile de la comunicare suma de_,53 lei contravaloare facturi fiscale emise în perioada 2.07._09, precum și suma de 44 lei cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că termenul de prescripție a fost întrerupt de angajamentul de plată din 8.01.2010, pentru facturile emise în perioada 2008-2009, suma menționată în angajament incluzând valoarea tuturor facturilor fiscale . s-a reținut pe fond că prin înscrisurile depuse, creditoare a probat existența raporturilor juridice sinalagmatice, respectiv contractul de închiriere și executarea propriilor obligații . în consecință în patrimoniul debitoarei s-ar fi născut obligația de achitare a sumei de_,53 lei, în temeiul art. 1169 C.civ. instanța de fond a apreciat că suma dedusă constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă, acordând deopotrivă și cheltuieli de judecată efectuate, reprezentând contravaloare taxă de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei ordonanțe, în termen legal, debitoare a promovat cerere în anulare, care a fost inițial înregistrată pe completele colegiale, abia la anexarea dosarului de fond putându-se constata că acțiunea a fost declinată la Judecătoria Iași, fiind înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești înainte de . noului cod de procedură civilă și supusă ca atare vechiului cod. Astfel, s-a invocat nelegala compunere a completului colegial, rămânând învestit titularul completului ce a dispus inițial regularizarea cererii.
În motivele de cerere în anulare, s-a subliniat faptul că în mod greșit instanța a respins excepție prescripției, deoarece angajamentul de plată menționat ( din 8.01.2010) nu se referă în realitate la sumele rezultate din facturile emise în 2008-2009 cu privire la care s-a pronunțat instanța, înscrisul precizând o sumă de bani, dar neprecizând izvorul acesteia, putând fi vorba de orice altă datorie. Mai mult, debitoarea reclamantă apreciază că instanța nu a realizat nici o apreciere referitoare la criticile acesteia, care ar fi plasat procedura într-o zonă pur contencioasă, ce ar fi necesitat o judecată pe dreptul comun, mult mai amplă decât cea realizată în cadrul procedurii speciale și sumare a ordonanței de plată. Astfel, hotărârea nu este motivată sub aspectul tuturor criticilor formulate de debitoare. Pe fond, debitoarea reclamantă mai arată că toate facturile cu privire la care a fost pronunțată ordonanța au fost emise după încetarea contractului cadru din anul 2007, debitul este contestat, invocându-se și excepția de neexecutare a contractului ( motivat de existența unor spații neigienizate, inexistența pazei complexului, nerespectarea programului comercial). Așadar, creanța nu este certă, lichidă și exigibilă, înscrisurile neemanând de la debitoare și nefiind asumate de aceasta. În drept, au fost invocate prevederile OUG 119/2007 și decretului 167/1958.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 100 lei.
Pentru termenul din data de 4.04.2014, creditoarea pârâtă a formulat întâmpinare, în care a arătat că în anul 2007 a fost încheiat între părți un contract comercial, în temeiul căruia au fost puse la dispoziția pârâtei, contra cost, o . spații comerciale. La data de 8.01.2010, a existat o primă încercare de soluționare amiabilă a litigiului, reprezentantul debitoarei recunoscând facturile fiscale emise. Apreciază creditoarea pârâtă că cererea în anulare este neîntemeiată, ordonanța răspunzând punctual criticilor formulate în cursul procedurii de fond ( reiterate în aceeași variantă în cadrul căii de atac) . acțiunea promovată a respectat condițiile de admisibilitate ale ordonanței, iar creanța, astfel cum a arătat și motivarea instanței de fond constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă. S-au invocat prevederile OUG 119/2007, art. 115-118 C., fiind solicitată, de asemenea și judecarea cauzei în lipsa reprezentantului legal.
În cadrul ședinței din data de 4 aprilie 2014, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și a acordat cuvântul în susținerea cererii de chemare în judecată, luând act de concluziile depuse și reținând cererea spre competentă soluționare. Pronunțarea a fost amânată pentru o perioadă legală de 7 zile, până la data de 11 aprilie 2014.
Analizând excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la facturile fiscale emise în perioada 2.07._09 ( față de momentul inițial al introducerii cererii de chemare în judecată 21.12.2012), instanța reține că aceasta este neîntemeiată, astfel cum a statuat în mod corect și instanța de fond. Astfel, deși debitoarea reclamantă susține că acordul de plată depus la dosarul cauzei ( încheiat la data de 8.01.2010) nu se referă la facturile fiscale pe care a fost fundamentată cererea de chemare în judecată, se poate observa că la fila 12 din dosarul inițial ( aflat pe rolul Tribunalului V. ) se află un înscris semnat de administratorul societății debitoare, fără rezerve, referitor la un debit mai mare decât valoare facturilor solicitate. Chiar dacă acest debit nu este individualizat ( fiind menționată fiecare factură din care se compune) în cadrul angajamentului de plată, se poate observa că acest angajament este ulterior emiterii tuturor facturilor fiscale menționate în petitul acțiunii, iar debitoarea nu a probat existența unui „ alt debit” cu privire la care ar fi putut semna un angajament de plată. Mai mult, acesta nu a fost contestat ca existență. Este corectă dezlegarea instanței de fond cu privire la semnificația juridică ce trebuie acordată acestui angajament de plată referitoare la întreruperea termenului de prescripție raportat la facturile fiscale emise în perioada 2.07._09 și curgerea, prin recunoașterea datoriei a unui nou termen, de aceeași natură, de 3 ani începând cu data de 8.01.2010, termen neîmplinit până la momentul promovării cererii de chemare în judecată în decembrie 2012.
Astfel, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, analizând materialul probatoriu administrat, instanța notează următoarele aspecte: angajamentul de plată depus la dosarul cauzei, constituie, pe lângă o dovadă incontestabilă a întreruperii termenului de prescripție, prin însăși natura lui, o recunoaștere necondiționată a existenței reale a debitului, convertind criticile referitoare la excepția de neexecutare a contractului cadru din 2007 în critici pur formale în contextul realității și necontestării înscrisului intitulat „angajament”. Astfel, deși contestarea reală a creanței ar putea într-adevăr conduce la constatarea imposibilității de analiză a litigiului în procedura sumară și specială a ordonanței de plată, o contestare pur formală nu poate produce același efect, înscrisurile depuse, interpretate coroborat susținând pe deplin caracterul cert, lichid și exigibil al creanței pretinse de creditoarea reclamantă.
Referitor la lipsa analizei unor motive dintre cele invocate prin întâmpinare, instanța reține că această critică este neîntemeiată, toate aspectele invocate de părți găsindu-și dezlegarea și motivarea în mod corespunzător.
Instanța constată că soluția de admitere a ordonanței a avut la bază o analiză corespunzătoare a probelor admise în cadrul acestei proceduri - înscrisurile depuse și o interpretare corectă a conținutului, formei și semnificației acestora, astfel încât va respinge ca neîntemeiată calea de atac promovată, luând act că în cuvântul pe fond s-a arătat expres de către debitoarea reclamantă că nu se mai solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției extinctive a debitului solicitat.
Respinge ca neîntemeiată cererea în anulare promovată de debitoarea reclamantă S.C. „I. D. COMPANY” S.R.L., cu sediul în Iași, ., ., . ales la cabinet avocat prin avocat H. A. R., Iași, ..4, . Office Center, biroul 11, în contradictoriu cu pârâte creditoare .., cu sediul în V. . nr.275A, societate intrată în insolvență, prin administrator RVA Insolvency SPRL, București, ., ., împotriva ordonanței_/4.09.2013.
Ia act că la ultimul termen s-a precizat de către reclamanta debitoare că nu se mai solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată astăzi, 11 aprilie 2014, în ședință publică.
PREȘEDINTE GREFIER
Red/tehn. jud. II
6 ex, 13.02.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2030/2014. Judecătoria IAŞI | Cereri. Sentința nr. 30/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|
